Ziua mondială pentru asistenţă umanitară (ONU)
Începând din 2009, la 19 august este marcată, anual, Ziua mondială pentru asistenţă umanitară.
Această zi are o dublă semnificaţie: de a evidenţia eforturile celor care îşi riscă în mod dezinteresat viaţa şi sănătatea pentru a-şi ajuta semenii aflaţi în situaţii extreme, precum şi de a atrage atenţia asupra faptului că milioane de oameni au nevoie de asistenţă umanitară.
Data de 19 august a fost stabilită de către Adunarea Generală a ONU în decembrie 2008. În 2003, aceasta a fost ziua în care Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului şi reprezentantul special al Secretarului General în Irak, Sergio Vieira de Mello, şi-a pierdut viaţa în timpul unei misiuni umanitare în Irak, alături de alţi 21 de asistenţi umanitari. Peste 100 de asistenţi umanitari au fost răniţi.
Ediţia din 2019 a Zilei mondiale pentru asistenţă umanitară este dedicată femeilor implicate în acţiuni umanitare din zonele de criză de pe mapamond. Sub titlul "#WomenHumanitarians", campania gândită de ONU urmăreşte atât să le fie recunoscătoare femeilor care ajută victimele nevinovate ale conflictului din Afganistan sau victimele lipsei de alimente din zona de tranziţie Sahel din Africa, cât şi să atragă atenţia asupra femeilor ce sunt, la rândul lor, victime în Africa Centrală, Sudanul, Siria sau Yemen.
Potrivit ONU, "femeile reprezintă un procent mare dintre cei care îşi riscă viaţa pentru a-i salva pe alţii. De multe ori, ele sunt primele care se implică şi ultimele care pleacă. Acum, mai mult ca niciodată, este nevoie de femei pentru a consolida asistenţa umanitară globală", arată www.un.org.
În anul 2018, ca şi în 2017, Ziua mondială pentru asistenţă umanitară s-a desfăşurat sub sloganul ''#NotATarget'' (''#NuSuntOŢintă''), cu referire la victimele nevinovate ale conflictelor armate, potrivit http://www.un.org/. Foarte multe victime civile sunt ucise de gloanţele trase într-un conflict care nu le aparţine, nenumărate familii rămân fără adăpost, copiii nu mai au unde învăţa, iar comunităţile sunt dezbinate şi distruse. Această cascadă a haosului are efecte dramatice atât pentru cei care, în prezent, sunt prinşi în zone de conflict, cât şi pentru generaţiile viitoare. De aceea, ONU a subliniat că civilii nu sunt şi nu trebuie să fie o ţintă, folosindu-se în acest sens de reţelele de socializare pentru a disemina mesajul.
La 30 iulie 2019, Achim Steiner, administratorul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, a lansat un nou apel comunităţii internaţionale pentru a-şi continua angajamentul în conflictul din Yemen, făcând apel la solidaritate pentru a pune astfel capăt "celei mai grave crize umanitare din lume". "Douăzeci de milioane (de persoane - n.red.), adică mai mult de două treimi din cetăţenii yemeniţi, au nevoie de ajutor umanitar", a declarat Achim Steiner.
În ziua de 9 august 2019, contribuţia României la rezolvarea problemelor migraţiei, precum şi demersul MAE de a promova activ asistenţa umanitară şi asistenţa pentru dezvoltare au fost reliefate de către reprezentantul în România al Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), Nisreen Rubaian, în cadrul unei întrevederi avute cu secretarul de stat Maria Magdalena Grigore. AGERPRES/(Documentare-Horia Plugaru; editor: Liviu Tatu, editor online: Daniela Juncu)
Sursa foto: United Nations OCHA / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AnulBrâncuși/ Constantin Brâncuși în muzeele lumii
Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea, s-a născut în 1876, la Hobița, dar a trăit și a lucrat la Paris din primul deceniu al secolului trecut până la moartea sa, în 1957, indică https://www.centrepompidou.fr/. Din atelierul său din capitala Franței, Impasse Ronsin 8, apoi la numărul 11, a cucerit scena
PERSONALITATEA ZILEI: Beatrice Rancea, regizor și coregraf
Beatrice Rancea, regizor și coregraf, prim solistă a Operei Naționale București (1980-1992) și director general al Operei Naționale Române din Iași (2011-2016; 2017-2021), este unul dintre cei mai importanți creatori ai scenei de teatru și balet din România, remarcându-se pentru ideile sale originale. S-a născut la 19 august 1961, în Bu
William J. Clinton, cel de-al 42-lea președinte al SUA (1993-2001), împlinește 80 de ani (19 august)
Fostul președinte de la Casa Albă, Bill Clinton, cu numele de naștere William Jefferson Blythe III, s-a născut la 19 august 1946, în orașul Hope, statul Arkansas, la trei luni după moartea tatălui său, într-un accident rutier. În liceu, a luat numele tatălui vitreg, Roger Clinton, din Hot Springs, Arkansas, notează site-urile
19 august - Ziua mondială a fotografiei
Ziua mondială a fotografiei este marcată la 19 august, în cadrul Săptămânii mondiale a fotografiei, care începe pe 12 august și se încheie pe 26 august, notează site-ul dedicat, https://www.worldphotographyday.com/. În 2026, tema oficială este 'HOME' și &ic
19 august - Ziua mondială pentru asistență umanitară (ONU)
Ziua Mondială pentru Asistență Umanitară este marcată anual la 19 august, potrivit arată un.org. Data nu este aleasă întâmplător. În ziua de 19 august 2003, un camion-bombă a explodat la sediul Națiunilor Unite din Hotelul Canal din Bagdad, ucigând 22 de oameni, printre care Sergio Vieira de M
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 august
Ortodoxe Sf. Mc. Andrei Stratilat, Timotei, Agapie și Tecla Greco-catolice Sf. m. Andrei Stratilat și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Ioan Eudes, pr.; Sixt al III-lea, pp. Sfântul Mucenic Andrei Stratilat este pomenit în calend
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 august
Este a 231-a zi a anului 2026. Au mai rămas 134 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 23 m și apune la 20 h 15 m. Luna răsare la 14 h 02 și apune la 23 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford
Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford, întruchiparea starului hollywoodian carismatic și totodată un susținător influent al filmului independent prin intermediul Institutului Sundance, s-a născut la 18 august 1936, în Santa Monica, California, SUA. În 1955 a absolvit liceul, apoi a studiat la Institutul de Artă Pratt și ulterior s
DOCUMENTAR: 110 ani de la nașterea istoricului Neagu Djuvara (18 august)
Neagu Djuvara a fost unul dintre cei mai fascinanți intelectuali români ai secolului al XX-lea - istoric, filosof, diplomat, scriitor și, nu în ultimul rând, un aristocrat. S-a născut la București, la 18/31 august 1916, într-o familie de origine aromână așez
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 august
Ortodoxe Sf. Mc. Flor și Lavru Greco-catolice Sf. m. Flor și Laur Romano-catolice Fer. Paula Montaldi, fc. Sfinții Mucenici Flor și Lavru sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 18 august. Frați după trup și du
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 august
Este a 230-a zi a anului 2026. Au mai rămas 135 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 22 m și apune la 20 h 16 m. Luna răsare la 12 h 54 și apune la 22 h 32 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
AnulNadia/ Triumful marii gimnaste românce la Campionatele Europene și Mondiale de Gimnastică
Cea mai mare gimnastă a României, Nadia Comăneci, a făcut istorie pentru gimnastica românească nu doar la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, unde a obținut prima notă de 10 din istoria olimpiadei, dar și prin reprezentațiile sale remarcabile de la Campionatele Europene și cele Mondiale, unde a cucerit medalii importante pentru palmaresul internațional al
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 august
Ortodoxe Sf. Gheorghe Pelerinul; Sf. Cuv. Nazaria, Olimpiada și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu de la Văratec; Sf. Mc. Miron preotul, Straton și Ciprian Greco-catolice Sf. m. Miron Romano-catolice Ss. Miron, pr. m.; Eusebiu, pp.; Beatrice, călug.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 august
Este a 229-a zi a anului 2026. Au mai rămas 136 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 21 m și apune la 20 h 18 m. Luna răsare la 11 h 45 și apune la 22 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
16 august - Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor
La 16 august este marcată Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor. Plenul Camerei Deputaților a adoptat la 24 iunie 2020, cu 258 de voturi, proiectul de lege prin care a fost declarată ziua de 16 august ca Zi națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conșt








