SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 august
Ortodoxe
Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mare Mc. Evplu, arhidiaconul
Duminica a 8-a după Rusalii
Greco-catolice
Duminica 8 dR. Sf. m. Euplu; Sf. Clara de Assisi
Romano-catolice
Duminica a 19-a de peste an
Ss. Clara, fc.; Suzana, m.
Sfântul Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului este pomenit în calendarul creştin ortodox în data de 11 august.
S-a născut în Grecia, în prima parte a secolului al XV-lea. A primit la botez numele Nicolae. În monahism a intrat cu numele de Nifon.
În anul 1483 a fost ales în scaunul de mitropolit al Tesalonicului, iar după trei ani, a ajuns patriarh al Constantinopolului.
A fost alungat din această înaltă demnitate clericală doi ani mai târziu, în 1488, şi rechemat în 1496.
După numai doi ani şi câteva luni, a fost din nou exilat de turci în Adrianopol. Aici îl va cunoaşte pe domnitorul Ţării Româneşti Radu cel Mare (1495-1508).
Împreună cu voievodul muntean a ajuns în Ţara Românească, unde a organizat viaţa bisericească a ţării. În urma unei neînţelegeri cu Radu cel Mare, din cauza unei căsătorii nelegitime, Sfântul Nifon a părăsit Ţara Românească, plecând la Muntele Athos, unde a şi murit.
Ajuns la domnie Neagoe Basarab (1512-1521), care îl avusese părinte spiritual pe Sfântul Nifon, a făcut demersuri la Sfântul Munte pentru a-i aduce în ţară sfintele moaşte.
Între anii 1515-1517, moaştele Sfântului Nifon au fost aduse în Ţara Românească şi au stat la Mănăstirea Dealu. După această perioadă, moaştele Sfântului Nifon au fost restituite Mănăstirii Dionisiu. Domnitorului muntean Neagoe Basarab i-au fost dăruite de către mănăstirea athonită capul şi mâna dreaptă a Sfântului Nifon pe care le-a depus la ctitoria sa.
Aceste moaşte (capul şi mâna dreaptă) au rămas în biserica Mănăstirii Curtea de Argeş până în anul 1949, când au fost mutate, mai întâi la Episcopia Râmnicului, apoi în Catedrala mitropolitană din Craiova. (sursă: http://www.crestinortodox.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 iulie
Ortodoxe Sf. Cuv. Atanasie Atonitul; Sf. Cuv. Lampadie Duminica a 5-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 5-a după Rusalii. Sf. Marta, mama Sf. Simeon; Sf. Atanasie Atonitul; Sf. cuv. Lampadie Taumaturgul Romano-catolice Duminica a 14-a de peste an Sf. Anton
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 iulie
Este a 186-a zi a anului 2026. Au mai rămas 179 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 38 m și apune la 21 h 03 m. Luna răsare la 23 h 51 m și apune la 10 h 56 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița Luminița Gheorghiu
Actrița Luminița Gheorghiu, unul dintre reperele cinematografiei românești, cu o bogată filmografie care include producții precum 'Moromeții', 'Moartea domnului Lăzărescu', '4 luni, 3 săptămâni și 2 zile', 'Sunt o babă comunistă', 'După dealuri', 'Nunta mută', 'Poziția copilului', s-a născut la 1 septembrie
SUA250/ Adoptarea Declarației de Independență a SUA (4 iulie 1776)
Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii a fost documentul formal care a exemplificat voința populară asupra dreptului de alegere a propriei guvernări. Pe fondul conflictului armat, izbucnit în aprilie 1775, între coloniștii americani, care s-au ridicat împotriva Coroanei Britanice pentru a-și cere drepturile, și forțele brita
4 iulie - Ziua internațională a cooperativelor (ONU)
Ziua internațională a cooperativelor este marcată în acest an la 4 iulie, cu scopul de a evidenția țintele și obiectivele ONU și ale mișcării internaționale cooperatiste în domeniu, în vederea extinderii parteneriatelor între mișcarea internațională cooperatistă și factorii decizionali la nivel local și național. Această zi a fost procl
4 iulie - Ziua Crucii Roșii Române
Ziua Crucii Roșii Române este marcată în fiecare an la 4 iulie, aceasta fiind data la care în 1876 s-a înființat Societatea de Cruce Roșie din România și a primit recunoașterea Comitetului Internațional al Crucii Roșii. În prezent, Crucea Roșie Română, organizație aflată sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, 'e
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 4 iulie
Ortodoxe Sf. Olimpiada de la Fărcașa; Sf. Ier. Andrei, arhiepiscopul Cretei; Sf. Cuv. Marta Greco-catolice Sf. aep. Andrei Cretanul Romano-catolice Ss. Elisabeta a Portugaliei; Piergiorgio Frassati; Fer. Maria Crocifissa Curcio, călug. Olimpiada Tănase
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 4 iulie
Este a 185-a zi a anului 2026. Au mai rămas 180 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 37 m și apune la 21 h 03 m. Luna răsare la 23 h 33 m și apune la 09 h 49 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 29 iunie - 3 iulie 2026
Vizita președintelui Israelului, Isaac Herzog, în România, ședința CSAT pe tema Summitului NATO de la Ankara, discuțiile pe marginea formării unui nou guvern, ca urmare a demiterii Guvernului Bolojan și a respingerii de către parlament a Guvernului Veștea, răspunsul oferit de Ucraina cu privire la drona autodetonată la Constanța, în 5 iunie 2026, de
Săptămâna europeană 29 iunie - 3 iulie 2026
Irlanda a preluat președinția rotativă a Consiliului UE (1 iulie-31 decembrie 2026), aprobarea rezoluției privind al doilea ciclu al cadrului strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării (2026-2030), acord definitiv asupra unui nou regulament menit să raționalizeze și să simplifice anumite norme privind IA, Parlamentul European, Consi
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
Festivalul Vasluiul Medieval revine, în perioada 3-5 iulie, la Ansamblul Monumental 'Podul Înalt' de la Băcăoani și propune publicului trei zile de istorie, teatru, muzică și spectacole inspirate din universul medieval. Vineri, 3 iulie, festivalul va debuta cu parada medievală pe traseul Crucea Gării - Centrul Civic și ceremonia inaugurală
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 3 iulie
Ortodoxe Sf. Mc. Iachint; Sf. Ier. Anatolie, patriarhul Constantinopolului Greco-catolice Sf. m. Iacint; Sf. aep. Anatolie. Romano-catolice Sf. Toma, ap. Sfântul Mucenic Iachint este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 3
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 3 iulie
Este a 184-a zi a anului 2026. Au mai rămas 181 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 36 m și apune la 21 h 03 m. Luna răsare la 23 h 11 m și apune la 08 h 41 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul francez Samy Naceri
Cu o carieră de peste două decenii, actorul Samy Naceri este cunoscut publicului în special pentru rolul Daniel Morales, din seria de filme 'Taxi' (1998, 2000, 2003, 2007). A fost nominalizat, în 1999, la Premiul Cesar pentru Cel mai promițător actor ('Taxi'), iar în 2006 a câștigat Premiul pentru Cel mai bun actor la Festivalul de Fil
DOCUMENTAR: Actorul Gheorghe Visu împlinește 75 de ani (2 iulie)
Gheorghe Visu este unul dintre cei mai apreciați și longevivi actori români de teatru și film, fiind o figură emblematică a cinematografiei românești din anii '70-'80. Cu un fizic atletic, voce baritonală profundă și o expresivitate naturală, a excelat în roluri de rebeli, oameni simpli sau personaje cu adâncime dramatică. S-a n











