Ziua medicinei militare
Sărbătorită la 21 august, Ziua medicinei militare marchează data la care a luat fiinţă Corpul Ofiţerilor Sanitari ai Armatei şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român, prin semnarea, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a Înaltului Decret Domnesc nr. 4629/21 august 1862. Potrivit site-ului https://directiamedicala.mapn.ro, acesta a fost momentul constituirii unui element specializat pentru asigurarea sănătăţii efectivelor militare.
Atât activitatea Serviciului Sanitar Militar cât şi cea a Serviciului Sanitar Civil erau coordonate, încă din anul 1830, de către Comitetul Doftoricesc, se arată în volumul ''Calendarul Tradiţiilor Militare'' (2010). În 1857, au fost puse bazele învăţământului medical din ţara noastră, prin înfiinţarea, de către Carol Davila, medic român de origine franceză, în colaborare cu Nicolae Kretzulescu, a Şcolii naţionale de medicină şi farmacie, se arată pe site-ul umfcd.ro. În anul 1857, Carol Davila era inspector general al Serviciului Sanitar Militar, iar în Războiul pentru Independenţă (1877-1878) a condus serviciul militar al armatei. Începând cu anul 1860, Serviciul Sanitar Militar s-a subordonat numai autorităţii militare.
Promulgarea, prin Înaltul Decret nr. 1125/15 aprilie 1882, a ''Legii pentru organizarea Serviciului Sanitar al Armatei'', precum şi elaborarea ''Instrucţiunilor pentru funcţionarea ambulanţelor'' şi a ''Deciziei relative la serviciul ambulanţelor în armată'' au creat cadrul normativ de funcţionare a serviciului sanitar militar, care era condus de o direcţie specializată din cadrul Ministerului de Război, se arată pe site-ul arhiva.gov.ro.
Istoria medicinei militare se suprapune cu istoria militară a poporului român, personalul sanitar al Armatei Române implicându-se în momentele cruciale ale istoriei: Războiul de Independenţă (1877-1918), Războiul de reîntregire naţională (1916-1918), cel de-al Doilea Război Mondial, dar şi în zilele noastre, prin participarea cu spitale militare de campanie în cadrul forţelor de menţinere a păcii din diferite teatre de operaţiuni din lume, alături de ceilalţi reprezentanţi ai Armatei României.
Potrivit site-ului directiamedicala.mapn.ro, în anul 1900, s-a înfiinţat Societatea Ştiinţifică a Corpului Sanitar Militar Român şi Revista Sanitară Militară, iar în iulie 1921 a avut loc primul Congres de Medicină şi Farmacie Militare la Bruxelles, la care România a participat cu un raport asupra organizării Serviciului Militar şi a legăturii sale cu Crucea Roşie. În 1945, s-a constituit Direcţia Superioară Sanitară - Farmaceutică. După o serie de alte reorganizări, în anul 1990 a luat fiinţă Inspectoratul General Medical, în 1993 - Direcţia Medicală, în 1999 - Direcţia Asistenţă Medicală, iar din 2004 - Direcţia Medicală, se arată în volumul ''Calendarul Tradiţiilor Militare'' (2010). Direcţia medicală este, potrivit site-ului directiamedicala.mapn.ro, ''structura centrală de specialitate a Ministerului Apărării Naţionale care are ca principale domenii de activitate elaborarea politicilor şi a reglementărilor privind asistenţa medicală, asistenţa sanitar-veterinară şi inspecţia sanitară şi sanitar-veterinară de stat, planificarea, programarea, standardizarea şi interoperabilitatea în domeniul medical, asistenţa farmaceutică şi logistică medicală, statistica şi informatica medicală precum şi expertiza medico-militară''.
În memoria medicilor, sanitarilor şi a surorilor voluntare care au salvat vieţi pe fronturile Primului Război Mondial, a fost ridicat, în Bucureşti, în anul 1932, Monumentul Eroilor Sanitari. Realizat de sculptorul italian Raffaello Romanelli, monumentul este amplasat în Piaţa Operei, în vecinătatea Operei Naţionale şi a Facultăţii de Medicină, şi este înscris în Lista monumentelor istorice, notează site-ul www.cotroceni1900.ro. Are ca temă principală Victoria, ce înfăţişează o femeie care ţine o spadă, încununând cu lauri un soldat sanitar, iar la bază se află un soldat rănit. Întregul grup statuar se sprijină pe patru coloane montate pe un soclu masiv, din marmură, iar pe cele patru feţe ale soclului se află basoreliefuri cu scene de război, ce au ca subiect îngrijirea răniţilor, notează www.bucuresti-centenar.ro. AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Roxana Mihordescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AnulBrâncuși/ Constantin Brâncuși în muzeele lumii
Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea, s-a născut în 1876, la Hobița, dar a trăit și a lucrat la Paris din primul deceniu al secolului trecut până la moartea sa, în 1957, indică https://www.centrepompidou.fr/. Din atelierul său din capitala Franței, Impasse Ronsin 8, apoi la numărul 11, a cucerit scena
PERSONALITATEA ZILEI: Beatrice Rancea, regizor și coregraf
Beatrice Rancea, regizor și coregraf, prim solistă a Operei Naționale București (1980-1992) și director general al Operei Naționale Române din Iași (2011-2016; 2017-2021), este unul dintre cei mai importanți creatori ai scenei de teatru și balet din România, remarcându-se pentru ideile sale originale. S-a născut la 19 august 1961, în Bu
William J. Clinton, cel de-al 42-lea președinte al SUA (1993-2001), împlinește 80 de ani (19 august)
Fostul președinte de la Casa Albă, Bill Clinton, cu numele de naștere William Jefferson Blythe III, s-a născut la 19 august 1946, în orașul Hope, statul Arkansas, la trei luni după moartea tatălui său, într-un accident rutier. În liceu, a luat numele tatălui vitreg, Roger Clinton, din Hot Springs, Arkansas, notează site-urile
19 august - Ziua mondială a fotografiei
Ziua mondială a fotografiei este marcată la 19 august, în cadrul Săptămânii mondiale a fotografiei, care începe pe 12 august și se încheie pe 26 august, notează site-ul dedicat, https://www.worldphotographyday.com/. În 2026, tema oficială este 'HOME' și &ic
19 august - Ziua mondială pentru asistență umanitară (ONU)
Ziua Mondială pentru Asistență Umanitară este marcată anual la 19 august, potrivit arată un.org. Data nu este aleasă întâmplător. În ziua de 19 august 2003, un camion-bombă a explodat la sediul Națiunilor Unite din Hotelul Canal din Bagdad, ucigând 22 de oameni, printre care Sergio Vieira de M
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 august
Ortodoxe Sf. Mc. Andrei Stratilat, Timotei, Agapie și Tecla Greco-catolice Sf. m. Andrei Stratilat și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Ioan Eudes, pr.; Sixt al III-lea, pp. Sfântul Mucenic Andrei Stratilat este pomenit în calend
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 august
Este a 231-a zi a anului 2026. Au mai rămas 134 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 23 m și apune la 20 h 15 m. Luna răsare la 14 h 02 și apune la 23 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford
Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford, întruchiparea starului hollywoodian carismatic și totodată un susținător influent al filmului independent prin intermediul Institutului Sundance, s-a născut la 18 august 1936, în Santa Monica, California, SUA. În 1955 a absolvit liceul, apoi a studiat la Institutul de Artă Pratt și ulterior s
DOCUMENTAR: 110 ani de la nașterea istoricului Neagu Djuvara (18 august)
Neagu Djuvara a fost unul dintre cei mai fascinanți intelectuali români ai secolului al XX-lea - istoric, filosof, diplomat, scriitor și, nu în ultimul rând, un aristocrat. S-a născut la București, la 18/31 august 1916, într-o familie de origine aromână așez
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 august
Ortodoxe Sf. Mc. Flor și Lavru Greco-catolice Sf. m. Flor și Laur Romano-catolice Fer. Paula Montaldi, fc. Sfinții Mucenici Flor și Lavru sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 18 august. Frați după trup și du
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 august
Este a 230-a zi a anului 2026. Au mai rămas 135 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 22 m și apune la 20 h 16 m. Luna răsare la 12 h 54 și apune la 22 h 32 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
AnulNadia/ Triumful marii gimnaste românce la Campionatele Europene și Mondiale de Gimnastică
Cea mai mare gimnastă a României, Nadia Comăneci, a făcut istorie pentru gimnastica românească nu doar la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, unde a obținut prima notă de 10 din istoria olimpiadei, dar și prin reprezentațiile sale remarcabile de la Campionatele Europene și cele Mondiale, unde a cucerit medalii importante pentru palmaresul internațional al
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 august
Ortodoxe Sf. Gheorghe Pelerinul; Sf. Cuv. Nazaria, Olimpiada și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu de la Văratec; Sf. Mc. Miron preotul, Straton și Ciprian Greco-catolice Sf. m. Miron Romano-catolice Ss. Miron, pr. m.; Eusebiu, pp.; Beatrice, călug.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 august
Este a 229-a zi a anului 2026. Au mai rămas 136 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 21 m și apune la 20 h 18 m. Luna răsare la 11 h 45 și apune la 22 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
16 august - Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor
La 16 august este marcată Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor. Plenul Camerei Deputaților a adoptat la 24 iunie 2020, cu 258 de voturi, proiectul de lege prin care a fost declarată ziua de 16 august ca Zi națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conșt








