Fenomenul astronomic caracteristic lunii august este curentului de meteori Perseide cunoscut sub denumirea de "ploaie de stele" sau "stele căzătoare".

Faza maximă a curentul de meteori al Perseidelor va putea fi admirat de pe teritoriul României, în nopţile de 12/13 şi 13/14 august, începând cu ora 22.00 (ora României), activitatea acestuia începând în luna iulie (17) se încheindu-se spre sfârşitul lunii august (24), potrivit www.astro-urseanu.ro.

Cea mai bună perioadă de observare este după miezul nopţii până dimineaţa. Din zonele cu cer curat, se pot vedea maximum 150 de meteori pe oră. Cei care vor observa fenomenul din oraşe pot vedea 10-20 de meteori pe oră. Faza de Lună Plină, care este foarte aproape, pe 15 august va îngreuna vizibilitatea "stelelor căzătoare" în acest an. Pe 12/13 august perioada de vizibilitate creşte spre dimineaţă, după ora 3, când Luna apune. În noaptea de 13/14 august Luna apune aproape de ora 4 dimineaţa.

Fenomenul de "stea căzătoare" este foarte bine cunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă sub un mm diametru ce arde în atmosfera Pământului, la frecarea cu aerul. Pentru o fracţiune de secundă se vede acest fenomen, denumit de astronomi meteor (stea căzătoare), produs de particula de praf cosmic care arde în atmosferă. Pietroiul care cade pe Pământ se numeşte meteorit, potrivit sursei menţionate.

În mod constant, Pământul întâlneşte un nor de praf şi pietre eliberate de cometa Swift-Tuttle, în acelaşi punct al orbitei planetei noastre, adică în aceeaşi perioadă a anului: în jur de 12 august. Viteza de coliziune dintre particulele cometei şi atmosfera terestră atinge uneori 59 km/s. Chiar dacă particulele norului sunt rareori mai mari decât un bob de mazăre, viteza foarte mare cu care se deplasează dă acestor proiectile minuscule o energie uluitoare. Frecarea cu aerul le frânează, ele se încălzesc şi ionizează o lungă coadă de aer în drumul lor.

Fenomenul, cunoscut sub denumirea de "ploaie de stele" sau "stele căzătoare", are radiantul în constelaţia Perseu, de unde i se trage şi numele. Constelaţia Perseu (în latină Perseus) este o constelaţie din emisfera nordică traversată de Calea Lactee. În luna august ea este vizibilă după miezul nopţii, potrivit www.timeanddate.com. Este bogată în stele, printre care şi steaua dublă Algol. Aceasta este prima stea variabilă descoperită, ea fiind observată şi de către arabi.

Curentul de meteori al Perseidelor este cel mai cunoscut de publicul larg dintre toţi curenţii majori de peste an, atât datorită faptului că el a prezentat de-a lungul timpului o activitate regulată (fiind observat de cel puţin 2000 de ani), cât şi pentru simplul motiv că perioada sa de activitate îndelungată oferă condiţii ideale de observare pentru cei ce o privesc din emisfera nordică. Este unul dintre cei mai dinamici curenţi meteori, datorită trecerii, în 1992, a cometei-părinte, Swift-Tuttle, la periheliu - punctul cel mai apropiat de Soare - ocazie cu care s-a produs o intensificare a activităţii. Frecvenţa meteorilor a fost de 400 pe oră în 1991 şi 1992, apoi a scăzut la circa 100 pe oră în 1999.

Primele observaţii despre vizibilitatea unui astfel de fenomen se găsesc în cronici chinezeşti, unde se spune că, în anul 36, într-o singură noapte, au fost văzuţi peste 100 de meteori. Primul observator care a determinat rata orară a curentului de meteori al Perseidelor a fost Eduard Heis care, în 1839, a numărat 160 de meteori pe oră. Calculul orbitei Perseidelor a fost realizat între 1864-1866 de Giovanni Schiparelli (1835-1910). El a constatat o strânsă legătură a fenomenului cu orbita cometei Swift-Tuttle, care trece prin apropierea Soarelui o dată la 120 de ani. Numele de Perseide a fost dat tot de Schiparelli în 1866. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Daniel Olteanu, editor online: Alexandru Cojocaru)