Conflictele desfăşurate pe continentul european în secolul al XIX-lea au alimentat o stare de insecuritate şi de neîncredere între puteri, ceea ce a generat coagularea unui sistem de alianţe prin care acestea încercau să obţină sprijinul necesar în eventualitatea declanşării unui conflict.

Paşi spre război
Fiecare putere continentală avea propria carte privind ambiţiile la nivel european, creionând un sistem de alianţe cu scop principal defensiv.

Congresul de la Berlin (13 iunie-13 iulie 1878), cea mai importantă reuniune continentală a marilor puteri în cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea, a reglementat doar o parte a chestiunilor continentale, în schimb însă a menţinut o falie între puteri.

Încă din 1873, Germania iniţiase Liga celor trei împăraţi alături de Austro-Ungaria şi Rusia cu scopul de a-şi apropia cei doi inamici, însă în 1878 Rusia avea să se retragă din acest format, la care însă se va alătura Italia în 1881. Pentru a menţine totuşi relaţia de alianţă cu Rusia, Otto von Bismarck a negociat şi încheiat cu Rusia Tratatul de Reasigurare, în 1887. Conform înţelegerii, fiecare dintre părţi avea să îşi păstreze neutralitatea în eventualitatea unui conflict cu o a treia putere, respectiv dacă era vorba de Franţa, atunci Rusia nu ar fi fost obligată să intervină, iar dacă era vorba de Austro-Ungaria, Germania nu venea în ajutorul Rusiei. Valabilitatea de trei ani a tratatului avea să fie eliminată odată cu venirea la putere a lui Wilhelm al II-lea care l-a demis pe Otto von Bismarck şi nu a mai prelungit prevederile înţelegerii. În context, Rusia s-a orientat către o alianţă cu Franţa, conform https://www.firstworldwar.com.

Negocierile franco-ruse au fost parafate în 1892 prin Convenţia militară ruso-franceză, care avea drept principal scop colaborarea în faţa unei ameninţări potenţiale reprezentate de Tripla Alianţă (Germania, Austro-Ungaria şi Italia).

Proiectul naval al lui Wilhelm al II-lea privind construirea unei flote impresionante avea să trădeze faptul că ambiţiile Germaniei se proiectau dincolo de spectrul continentului european. În acest sens, Marea Britanie a semnat cu Franţa Antanta Cordială (1904), care viza însă doar o mai strânsă cooperare diplomatică. La 31 august 1907, Marea Britanie, Franţa şi Rusia semnau Tripla Antantă. De asemenea, prin Tratatul de la Londra, Marea Britanie îşi asumase apărarea neutralităţii Belgiei. Franţa şi Marea Britanie au încheiat în 1912 o convenţie navală militară prin care flota britanică se angaja să apere zona de coastă a Franţei de un atac surpriză al Germaniei, iar flota franceză urma să protejeze Canalul Suez. Pentru limitarea sporirii influenţei coloniale în estul îndepărtat, Marea Britanie a încheiat în 1902 o convenţie cu Japonia.

Balcanii aveau să reprezinte butoiul cu pulbere al continentului, marile puteri europene având interese divergente în regiune. Italia şi Turcia se confruntă în 1912, în urma acestei dispute Libia, insulele Rodos şi Dodecaneze intră sub dominaţia italienilor. În 1912-1913 are loc primul război balcanic, Turcia pierde Creta şi posesiunile europene, pentru ca în mai-iulie 1913 să aibă loc cel de-al doilea război balcanic, în urma căruia Bulgaria este înfrântă şi pierde Adrianopole în favoarea Turciei. Încheierea acestui al doilea conflict balcanic nu a rezolvat nici pe departe problema regiunii şi a statelor de aici care se găseau fie sub influenţa Imperiului Otoman, fie a celui Austro-Ungar. Statele din Balcani urmăreau să îşi facă auzit la nivel european demersul pentru independenţă, unele dintre acestea considerau Rusia drept protectorul lor slav.

Primul conflict mondial
Asasinarea prinţului moştenitor al tronului austro-ungar, arhiducele Franz Ferdinand şi a soţiei acestuia, la Sarajevo, la 28 iunie 1914, de un naţionalist sârb a reprezentat scânteia prin care Imperiul Austro-Ungar a înţeles să îşi rezolve problemele de autoritate asupra regiunii. La 23 iulie 1914, Austro-Ungaria a adresat un ultimatum umilitor Serbiei, pentru ca la 28 iulie să declare război acestui stat, conform lucrării ''Mica enciclopedie a Marelui Război'' (Corint, 2014). La 29 iulie 1914, flota austro-ungară de pe Dunăre bombardează Belgradul. Din acest moment, activarea prevederilor din sistemele de alianţe încheiate a însemnat declanşarea neaşteptată a celui mai grav conflict cu care se confruntase omenirea până atunci în istoria sa.

La 30 iulie 1914, Rusia decretează mobilizarea forţelor armate, pentru ca la 1 august Germania să-i declare război acesteia. Berlinul declară mobilizarea generală şi încheie un acord secret cu Imperiu Otoman, conform sursei citate anterior. Germania invadează Luxemburgul la 2 august şi o zi mai târziu Belgia. Marea Britanie a protestat împotriva încălcării neutralităţii Belgiei şi a declarat război Germaniei, la 4 august 1914.

Treptat, toate marile puteri europene s-au angajat în conflict iar linia frontului se deplasa cu repeziciune angrenând tot mai multe state. Majoritatea forţelor implicate considerau că în doar câteva luni conflictul se va încheia, planurile lor militare aveau să fie modificate mai mult decât se aşteptau. Anul 1914 a însemnat purtarea războiului mobil cu deschiderea fronturilor atât în vestul continentului, cât şi în est, în Balcani, în Extremul Orient, în Africa şi în Oceanul Atlantic. Austro-Ungaria a încercat în zadar să ocupe Serbia în cursul anului 1914, iar Germania nu a reuşit să amâne lupta pe două fronturi, fiind nevoită să facă faţă replierii armatei ruse în est dar şi celei franceze sprijinite de britanici pe frontul de vest. Toamna anului 1914 consemnează Pactul de la Londra prin care Marea Britanie, Franţa, şi Rusia se angajează să nu încheie pace separată în cursul războiului cu Puterile Centrale. În bătălia de pe Marna este oprită înaintarea trupelor germane lângă Paris. În octombrie armata rusă opreşte spargerea frontului de către armata germană lângă Varşovia. Forţele japoneze şi australiene au ocupat insulele germane din Pacific, Marea Britanie câştigă bătălia pentru insulele Falklands, Noua Zeelandă ocupă Samoa germană. România îşi declară neutralitatea. Finalul anului consemnează stabilizarea frontului şi trecerea la războiul de poziţii.

În data de 26 aprilie 1915 are loc semnarea tratatului de la Londra prin care Italia trece de partea Antantei denunţând înţelegerea cu Puterile Centrale. Germania desfăşoară raiduri asupra Angliei şi declanşează războiul submarin inclusiv la adresa vaselor comerciale, însă incidentul care avea să cântărească semnificativ în balanţa raporturilor germano-americano a fost scufundarea navei britanice Lusitania, la 7 mai 1915, care avea la bord, printre alţii, şi cetăţeni americani. Se duc lupte grele pentru ocuparea peninsulei Gallipoli. Bulgaria a intrat în război de partea Puterilor Centrale şi alături de Austro-Ungaria şi Germania invadează Serbia pe care o ocupă până la finalul anului 1915.

La 8 ianuarie 1916 ia sfârşit campania Gallipoli cu înfrângerea Aliaţilor şi victoria Imperiului Otoman, pentru ca la 21 februarie să înceapă bătălia de la Verdun, poate cea mai sângeroasă confruntare a acestui conflict. În mai-iunie are loc bătălia navală din Marea Nordului - bătălia Iutlandei care se încheie nedecis între Germania şi Marea Britanie. România începe negocierile cu Antanta privind intrarea în război şi semnează în august Tratatul de alianţă şi convenţia militară privind participarea României la Primul Război Mondial. Se dau lupte grele pe teritoriul României, este ocupat Bucureştiul, instalaţiile de rafinare de la Ploieşti sunt distruse la cererea Franţei şi Marii Britanii pentru ca Germania să nu poată valorifica aceste resurse.

În prima jumătate a anului 1917 are loc reorganizarea armatei române. Statele Unite rup relaţiile diplomatice cu Germania la 3 februarie 1917 şi declară război la 6 aprilie. În 12 martie începe în Rusia revoluţia care avea să influenţeze nu doar climatul politic intern din această ţară dar şi soarta războiului. În vara anului 1917, avansarea armatei germane este blocată de vitejia armatei române. Rusia şi Ucraina se proclamă republici. România încheie armistiţiul de la Focşani cu Puterile Centrale în 9 decembrie 1917. La 23 decembrie, Rusia a semnat un armistiţiu cu Germania.

Sfârşitul conflictului şi reglementarea păcii
Preşedintele american Woodrow Wilson prezintă la 8 ianuarie 1918 programul său Cele Paisprezece Puncte prin care propune principiile care să stea la baza păcii pentru o nouă lume liberă. Rusia şi Germania semnează la 3 martie 1918 Tratatul de pace de la Brest Litovsk, iar la 7 martie Rusia a semnat pace separată cu Puterile Centrale. România a semnat la 22 martie 1918 Tratatul de pace preliminar cu Puterile Centrale, pentru ca la 7 mai să se semneze pacea de la Bucureşti. La 27 martie 1918, este proclamată unirea Basarabiei cu România. Aliaţii reuşesc să cumuleze victorii în Belgia, Franţa, Italia, Macedonia şi Orientul Mijlociu. La 29 septembrie 1918 Bulgaria semnează armistiţiu cu aliaţii, capitulând fără condiţii. Prin bătălia de la Vittorio Veneto, din 27 octombrie 1918, are loc distrugerea armatei austro-ungare şi retragerea generală a acesteia. Imperiul Otoman semnează armistiţiul de la Moudros la 30 octombrie 1918. Austro-Ungaria a semnat armistiţiu cu aliaţii la 3 noiembrie 1918, încetând să mai existe, popoarele din imperiu îşi declară independenţa. În urma revoluţiei din Germania, din octombrie acelaşi an, Wilhelm al II-ea abdică şi Germania se proclamă republică. La 11 noiembrie 1918 Germania semnează armistiţiul de la Compiegne şi treptat forţele germane aflate pe diferite fronturi se predau. Austria şi Cehoslovacia se proclamă republici. La 28 noiembrie 1918 are loc aprobarea moţiunii prin care Bucovina se va uni cu România, iar la 1 decembrie Adunarea Naţională de la Alba Iulia votează unirea Transilvaniei cu România. La 4 decembrie 1918 regatul sârbo-croato-sloven îşi proclamă independenţa.

Reglementarea postbelică se va negocia în cadrul Conferinţei de pace de la Paris, 18 ianuarie 1919-21 ianuarie 1920. La 28 iunie 1919 se semnează Tratatul de la Versailles dintre puterile aliate şi Germania, act care confirmă încheierea Primului Război Mondial. Tratatul de pace cu Austria este semnat la 10 septembrie 1919 la Saint Germain en Laye şi cel cu Bulgaria la 27 noiembrie la Neuilly sur Seine. România semnează la 10 decembrie 1919 Tratatele de pace cu Austria şi Bulgaria şi Tratatul minorităţilor. La 4 iunie 1920 are loc semnarea Tratatului de la Trianon între puterile aliate şi Ungaria prin care are loc şi recunoaşterea pe plan internaţional a unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Maramureşului cu România. Reparaţiile datorate de Germania puterilor învingătoare din Primul Război Mondial sunt reglementate prin Tratatul de la Spa din 16 iulie 1920. La 10 august 1920 are loc semnarea Tratatului de la Sevres cu Imperiul Otoman, iar prin tratatul de la Paris din 28 octombrie 1920 este recunoscută de marile puteri unirea Basarabiei cu România.

A fost prima mare tragedie a umanităţii generată de un conflict militar prin numărul mare de victime civile şi militare. Impactul asupra infrastructurilor civile ale statelor a fost de asemenea considerabil, au fost înregistrate şi schimbări profunde la nivel economic, prin inflaţie mare, restricţii comerciale, politici protecţioniste exagerate, dar şi în plan social, printr-un rol mai mare privind implicarea femeilor în cât mai multe ramuri industriale sau administrative, precum şi drepturi sporite în stat faţă de perioada de dinainte de război. Războiul a însemnat sfârşitul pentru câteva monarhii, în Germania, Austria, Rusia şi Imperiul Otoman, şi au apărut state noi pe harta Europei, fiind consemnate astfel importante modificări ale graniţelor naţionale. În urma conflictului, liderii statelor au conştientizat necesitatea existenţei unui cadru de discuţii şi negocieri pentru menţinerea păcii mondiale, fiind înfiinţată, prin Tratatul de la Versailles, la 10 ianuarie 1920, prima organizaţie internaţională dedicată evitării războiului - Liga Naţiunilor, cu sediul la Geneva.

Primul Război Mondial a schimbat radical raporturile de forţe pe plan internaţional, a generat coagularea de alianţe politice şi militare, a determinat dizolvarea unor conglomerate de state şi a generat apariţia unor noi state. Reputatul istoric britanic A. J. P. Taylor scria despre prima conflagraţie mondială că ''relaţiile dintre marile puteri au determinat istoria Europei'', potrivit volumului ''Mica enciclopedie a Marelui Război (1914-1918)''. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Horia Plugaru, editor online: Daniela Juncu)