SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 26 iulie
Ortodoxe
Sf. Sfinţit Mc. Ermolae; Sf. Mc. Paraschevi din Roma; Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel
Greco-catolice
Sf. m. Ermolau, Ermip şi Ermocrat; Sf. m. Paraschiva
Romano-catolice
Ss. Ioachim şi Ana; Bartolomea Capitano, călug.
Sfântul Sfinţit Mucenic Ermolae, pomenit în calendarul creştin ortodox la 26 iulie, făcea parte din clerul bisericii Nicomidiei.
În perioada persecuţiilor împotriva creştinilor declanşate de împăratul roman Diocleţian (284-305), biserica din Nicomidia a fost incendiată de prigonitori, în ajunul Crăciunului anului 304, în timpul slujbei, iar creştinii găsiţi în cetate au fost ucişi. Au suferit atunci martiriu 20.000 de oameni, sfinţi mucenici pomeniţi la 28 decembrie.
Din această încercare a scăpat cu viaţă preotul Ermolae, care a continuat să predice Evanghelia până când a fost prins de autorităţi şi omorât.
În această zi este pomenit şi Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.
Sfântul Ioanichie a intrat din tinereţe în obştea monahală a schitului Cetăţuia-Negru-Vodă şi s-a retras ca pustnic într-un loc numit Valea Chiliilor. Timp de 30 de ani, la începutul secolului al XVII-lea, s-a nevoit într-o peşteră săpată într-un perete abrupt al muntelui.
Se spune că uneori ucenicul său îi aducea la peşteră pâine şi apă, pe care le cobora până la gura peşterii cu o frânghie. Din timp în timp, egumenul schitului îi trimitea, pe aceeaşi cale, Sfintele Taine.
Pentru multa sa nevoinţă şi rugăciune, Dumnezeu l-a învrednicit să-şi cunoască timpul mutării la Domnul, dată pe care a săpat-o în piatra de deasupra mormântului, "Ioanichie Schimonah, 1638".
Moaştele sfântului au rămas neatinse până în 1944, când egumenul schitului Cetăţuia, ieromonahul Pimen, s-a coborât cu o frânghie în peşteră şi a descoperit pe un pat de piatră osemintele întregi, galbene şi bine mirositoare ale sihastrului din Valea Chiliilor.
Din 1990, odoarele sfinte au fost păstrate în biserica rupestră a Mănăstirii Cetăţuia. În 20 ianuarie 2013, sfintele moaşte au fost mutate la Mănăstirea "Negru Vodă" din Câmpulung Muscel.
În şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din zilele de 18-19 iunie 2009 s-a aprobat canonizarea Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel (Argeş), cu ziua de prăznuire la 26 iulie. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; "Monahismul ortodox românesc", vol. II, 2016) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Doina Lecea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AnulBrâncuși/ Constantin Brâncuși în muzeele lumii
Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea, s-a născut în 1876, la Hobița, dar a trăit și a lucrat la Paris din primul deceniu al secolului trecut până la moartea sa, în 1957, indică https://www.centrepompidou.fr/. Din atelierul său din capitala Franței, Impasse Ronsin 8, apoi la numărul 11, a cucerit scena
PERSONALITATEA ZILEI: Beatrice Rancea, regizor și coregraf
Beatrice Rancea, regizor și coregraf, prim solistă a Operei Naționale București (1980-1992) și director general al Operei Naționale Române din Iași (2011-2016; 2017-2021), este unul dintre cei mai importanți creatori ai scenei de teatru și balet din România, remarcându-se pentru ideile sale originale. S-a născut la 19 august 1961, în Bu
William J. Clinton, cel de-al 42-lea președinte al SUA (1993-2001), împlinește 80 de ani (19 august)
Fostul președinte de la Casa Albă, Bill Clinton, cu numele de naștere William Jefferson Blythe III, s-a născut la 19 august 1946, în orașul Hope, statul Arkansas, la trei luni după moartea tatălui său, într-un accident rutier. În liceu, a luat numele tatălui vitreg, Roger Clinton, din Hot Springs, Arkansas, notează site-urile
19 august - Ziua mondială a fotografiei
Ziua mondială a fotografiei este marcată la 19 august, în cadrul Săptămânii mondiale a fotografiei, care începe pe 12 august și se încheie pe 26 august, notează site-ul dedicat, https://www.worldphotographyday.com/. În 2026, tema oficială este 'HOME' și &ic
19 august - Ziua mondială pentru asistență umanitară (ONU)
Ziua Mondială pentru Asistență Umanitară este marcată anual la 19 august, potrivit arată un.org. Data nu este aleasă întâmplător. În ziua de 19 august 2003, un camion-bombă a explodat la sediul Națiunilor Unite din Hotelul Canal din Bagdad, ucigând 22 de oameni, printre care Sergio Vieira de M
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 august
Ortodoxe Sf. Mc. Andrei Stratilat, Timotei, Agapie și Tecla Greco-catolice Sf. m. Andrei Stratilat și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Ioan Eudes, pr.; Sixt al III-lea, pp. Sfântul Mucenic Andrei Stratilat este pomenit în calend
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 august
Este a 231-a zi a anului 2026. Au mai rămas 134 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 23 m și apune la 20 h 15 m. Luna răsare la 14 h 02 și apune la 23 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford
Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford, întruchiparea starului hollywoodian carismatic și totodată un susținător influent al filmului independent prin intermediul Institutului Sundance, s-a născut la 18 august 1936, în Santa Monica, California, SUA. În 1955 a absolvit liceul, apoi a studiat la Institutul de Artă Pratt și ulterior s
DOCUMENTAR: 110 ani de la nașterea istoricului Neagu Djuvara (18 august)
Neagu Djuvara a fost unul dintre cei mai fascinanți intelectuali români ai secolului al XX-lea - istoric, filosof, diplomat, scriitor și, nu în ultimul rând, un aristocrat. S-a născut la București, la 18/31 august 1916, într-o familie de origine aromână așez
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 august
Ortodoxe Sf. Mc. Flor și Lavru Greco-catolice Sf. m. Flor și Laur Romano-catolice Fer. Paula Montaldi, fc. Sfinții Mucenici Flor și Lavru sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 18 august. Frați după trup și du
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 august
Este a 230-a zi a anului 2026. Au mai rămas 135 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 22 m și apune la 20 h 16 m. Luna răsare la 12 h 54 și apune la 22 h 32 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
AnulNadia/ Triumful marii gimnaste românce la Campionatele Europene și Mondiale de Gimnastică
Cea mai mare gimnastă a României, Nadia Comăneci, a făcut istorie pentru gimnastica românească nu doar la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, unde a obținut prima notă de 10 din istoria olimpiadei, dar și prin reprezentațiile sale remarcabile de la Campionatele Europene și cele Mondiale, unde a cucerit medalii importante pentru palmaresul internațional al
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 august
Ortodoxe Sf. Gheorghe Pelerinul; Sf. Cuv. Nazaria, Olimpiada și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu de la Văratec; Sf. Mc. Miron preotul, Straton și Ciprian Greco-catolice Sf. m. Miron Romano-catolice Ss. Miron, pr. m.; Eusebiu, pp.; Beatrice, călug.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 august
Este a 229-a zi a anului 2026. Au mai rămas 136 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 21 m și apune la 20 h 18 m. Luna răsare la 11 h 45 și apune la 22 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
16 august - Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor
La 16 august este marcată Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor. Plenul Camerei Deputaților a adoptat la 24 iunie 2020, cu 258 de voturi, proiectul de lege prin care a fost declarată ziua de 16 august ca Zi națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conșt








