DESTINAŢII DE WEEKEND - sfârşit de săptămână în Bucureşti
În zilele de 26, 27 şi 28 iulie, pe domeniul Mogoşoaia, se va desfăşura cea de-a 6-a ediţie a Marelui Picnic Cinematografic ShortsUP. Ediţie plină de idei, oameni şi activităţi noi, potrivit http://shortsup.ro/.
"Vara asta ne vedem într-un loc care chiar ne încape, pe toţi, cu mic cu mare, cu pături şi echipament serios de picnic - Domeniul Mogoşoaia", pentru 3 zile intense şi incitante, menţionează site-ul evenimentului
Potrivit organizatorilor, scurtmetrajele care vor putea fi urmărite în cadrul Marelui Picnic sunt: "Instinct animal" regia David Fine, Alison Snowden (Canada, 2018), "Matematică alternativă" regia David Maddox (SUA, 2017), "Vihta" regia Francois Bierry (Franţa/Belgia, 2018), "Nefta Football Club" regia Yves Piat (Franţa/Tunisia, 2018), "Toate jucăriile" regia Olga Osorio (Spania, 2016), "Ultimul şniţel" Kaan Arici, Ismet Kurtulus (Danemarca, 2017), "Atenţie la minte!" regia Floor Adams (Olanda/Belgia, 2019).
În programul manifestării din acest an, în afară de filme scurte, care sunt în topul listei, printre multe altele, va fi explorată bucata de natura pusă la dispoziţie de frumoasele împrejurimi ale domeniilor Mogoşoaia. Duminică, 28 iulie, Societatea Ornitologică Română va fi oaspetele ShortsUP, cu un tur ghidat de birdwatching pentru începători.
Biletele la Marele Picnic #6 sunt disponibile pe Eventbook.ro şi în librăriile Humanitas. În cazul în care vremea nu va permite desfăşurarea proiecţiei filmelor în aer liber, Marele Picnic se va reprograma în luna august, informează sursa citată.
* În perioada 26-28 iulie, la Romexpo, va avea loc cea de-a şasea ediţie a celui mai mare festival de artă şi cultură urbană din Bucureşti - Creative Fest, informează organizatori.
Publicul este aşteptat zilnic, între orele 16.00-23.00, în zonele de graffiti şi urban art, extreme sports, food court şi la concertele unora dintre cele mai cunoscute trupe româneşti şi internaţionale.
Vineri, 26 iulie, de la ora 17.30, Vlad Dobrescu, unul dintre cei mai cunoscuţi şi respectaţi DJ şi MC români, membru fondator al trupei CTC, producător şi muzician, deschide prima zi de festival, fiind urmat de Harlequin_Jack, Gojira & Planet H, R.O.A., Rise of Artificial şi îndrăgita trupă românească formată din Michi, MC Bean şi Dobrică, Şuie Paparude.
Sâmbătă, 27 iulie, începând cu ora 17.00, pe scenă urcă The Sonic Taste, un rock'n'roll duo bucureştean, fiind urmat de trupa Basska. CnM, grupul de alternative-rock format în anul 1999 de către Carmen Dincă (voce) şi Emanuel Gheorghe "Fisă" (chitară, clape, producţie), revine la Creative Fest cu cele mai cunoscute piese, iar Robin and the Backstabbers aduc suflul caracteristic în muzica lor, pe care o descriu drept "pop melodramatic", un melanj de rock eclectic şi versuri moderniste. Seara se încheie cu rockerii finlandezi de la The Rasmus, care ajung în România, la Romexpo, cu turneul european "Dead Letters".
Duminică, 28 iulie, începând cu ora 16.45, The Putreds (Macanache Live Band) vin la Creative Fest cu un fusion de rap, funk, rock, jazz, ska şi boom bap, urmaţi de olandezii Dope D.O.D. Das EFX, legendara trupă americană de hip hop, aduce pentru prima oară în România un show live. Programul continuă cu Subcarpaţi. Ultima seară de festival se încheie cu un concert al bosniacilor de la Dubioza Kolektiv, cel mai în vogă şi mai exploziv live-act balcanic al momentului, aduc la cunoştinţă organizatorii.
Amatorii de acrobaţii pe biciclete BMX, trotinete, role şi plăci de skateboard vor putea folosi, şi în acest an, un half - pipe de 11 metri lungime, pentru a-şi exersa îndemânarea.
Una dintre atracţiile principale ale evenimentului rămâne zona de graffiti. Un perete de mari dimensiuni va fi transformat, până la finalul festivalului, într-un mesaj multicolor care subliniază ideea că arta poate ajuta comunităţile locale să fie mai unite şi mai vizibile.
Participanţii la festival vor putea alege dintr-o mulţime de preparate street food şi se vor putea relaxa în zona lounge. Din oferta van-urilor prezente la Creative Fest, nu lipsesc: burgeri, sandwich cubanos, preparate vegetariene, cartofi prăjiţi cu diferite toppinguri, tortilla wraps, hot dogs, îngheţată, clătite cu umpluturi dulci şi sărate, bubble waffles şi băuturi calde şi reci din cafea, fresh-uri, limonade şi cocktail-uri.
Accesul în zilele de festival este liber şi se face pe la intrările Romexpo A şi B.
Creative Fest este organizat de Primăria Capitalei, prin creart - Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti. AGERPRES / (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Daniel Olteanu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AnulBrâncuși/ Constantin Brâncuși în muzeele lumii
Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea, s-a născut în 1876, la Hobița, dar a trăit și a lucrat la Paris din primul deceniu al secolului trecut până la moartea sa, în 1957, indică https://www.centrepompidou.fr/. Din atelierul său din capitala Franței, Impasse Ronsin 8, apoi la numărul 11, a cucerit scena
PERSONALITATEA ZILEI: Beatrice Rancea, regizor și coregraf
Beatrice Rancea, regizor și coregraf, prim solistă a Operei Naționale București (1980-1992) și director general al Operei Naționale Române din Iași (2011-2016; 2017-2021), este unul dintre cei mai importanți creatori ai scenei de teatru și balet din România, remarcându-se pentru ideile sale originale. S-a născut la 19 august 1961, în Bu
William J. Clinton, cel de-al 42-lea președinte al SUA (1993-2001), împlinește 80 de ani (19 august)
Fostul președinte de la Casa Albă, Bill Clinton, cu numele de naștere William Jefferson Blythe III, s-a născut la 19 august 1946, în orașul Hope, statul Arkansas, la trei luni după moartea tatălui său, într-un accident rutier. În liceu, a luat numele tatălui vitreg, Roger Clinton, din Hot Springs, Arkansas, notează site-urile
19 august - Ziua mondială a fotografiei
Ziua mondială a fotografiei este marcată la 19 august, în cadrul Săptămânii mondiale a fotografiei, care începe pe 12 august și se încheie pe 26 august, notează site-ul dedicat, https://www.worldphotographyday.com/. În 2026, tema oficială este 'HOME' și &ic
19 august - Ziua mondială pentru asistență umanitară (ONU)
Ziua Mondială pentru Asistență Umanitară este marcată anual la 19 august, potrivit arată un.org. Data nu este aleasă întâmplător. În ziua de 19 august 2003, un camion-bombă a explodat la sediul Națiunilor Unite din Hotelul Canal din Bagdad, ucigând 22 de oameni, printre care Sergio Vieira de M
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 august
Ortodoxe Sf. Mc. Andrei Stratilat, Timotei, Agapie și Tecla Greco-catolice Sf. m. Andrei Stratilat și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Ioan Eudes, pr.; Sixt al III-lea, pp. Sfântul Mucenic Andrei Stratilat este pomenit în calend
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 august
Este a 231-a zi a anului 2026. Au mai rămas 134 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 23 m și apune la 20 h 15 m. Luna răsare la 14 h 02 și apune la 23 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford
Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford, întruchiparea starului hollywoodian carismatic și totodată un susținător influent al filmului independent prin intermediul Institutului Sundance, s-a născut la 18 august 1936, în Santa Monica, California, SUA. În 1955 a absolvit liceul, apoi a studiat la Institutul de Artă Pratt și ulterior s
DOCUMENTAR: 110 ani de la nașterea istoricului Neagu Djuvara (18 august)
Neagu Djuvara a fost unul dintre cei mai fascinanți intelectuali români ai secolului al XX-lea - istoric, filosof, diplomat, scriitor și, nu în ultimul rând, un aristocrat. S-a născut la București, la 18/31 august 1916, într-o familie de origine aromână așez
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 august
Ortodoxe Sf. Mc. Flor și Lavru Greco-catolice Sf. m. Flor și Laur Romano-catolice Fer. Paula Montaldi, fc. Sfinții Mucenici Flor și Lavru sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 18 august. Frați după trup și du
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 august
Este a 230-a zi a anului 2026. Au mai rămas 135 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 22 m și apune la 20 h 16 m. Luna răsare la 12 h 54 și apune la 22 h 32 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
AnulNadia/ Triumful marii gimnaste românce la Campionatele Europene și Mondiale de Gimnastică
Cea mai mare gimnastă a României, Nadia Comăneci, a făcut istorie pentru gimnastica românească nu doar la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, unde a obținut prima notă de 10 din istoria olimpiadei, dar și prin reprezentațiile sale remarcabile de la Campionatele Europene și cele Mondiale, unde a cucerit medalii importante pentru palmaresul internațional al
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 august
Ortodoxe Sf. Gheorghe Pelerinul; Sf. Cuv. Nazaria, Olimpiada și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu de la Văratec; Sf. Mc. Miron preotul, Straton și Ciprian Greco-catolice Sf. m. Miron Romano-catolice Ss. Miron, pr. m.; Eusebiu, pp.; Beatrice, călug.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 august
Este a 229-a zi a anului 2026. Au mai rămas 136 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 21 m și apune la 20 h 18 m. Luna răsare la 11 h 45 și apune la 22 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
16 august - Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor
La 16 august este marcată Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor. Plenul Camerei Deputaților a adoptat la 24 iunie 2020, cu 258 de voturi, proiectul de lege prin care a fost declarată ziua de 16 august ca Zi națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conșt








