ROMÂNI CELEBRI: Pictorul Victor Brauner
Victor Brauner s-a născut la 15 iunie 1903, la Piatra Neamţ. Tatăl său l-a trimis la o şcoală evanghelică din Brăila, pe care a urmat-o între anii 1916 şi 1918. În 1921 a urmat, pentru scurtă vreme, Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, unde a pictat peisaje în stilul lui Cézanne, potrivit www.guggenheim.org.
Între 1921 şi 1922 studiază în particular, în atelierele lui H. Igiroşianu şi C. Vlădescu. În anul 1923 a realizat ilustraţia cărţii de poeme "Restrişti", scrisă de Ilarie Voronca, iar prima sa expoziţie personală, cuprinzând 50 de lucrări, are loc la galeria Sindicatului artelor frumoase, în octombrie 1924. O lună mai târziu participă la prima expoziţie a artei de avangardă, organizată de revista "Contimporanul", notează site-ul Complexului Muzeal Judeţean Neamţ (www.neamt.ro/cmj/).
A fondat revista "75 HP", de orientare avangardistă, împreună cu Ilarie Voronca, Şt. Roll şi M. Cosma. În paginile acesteia publică manifestul "Pictopoezia". Între 1925 şi 1927 stă la Paris, însă este nevoit să revină în ţară pentru satisfacerea stagiului militar (1927-1929). În această perioadă începe colaborarea cu Saşa Pană iar în 1929 se căsătoreşte cu Margitt Kosch. Din 1930 revine la Paris, împreună cu soţia sa, unde se împrieteneşte cu Jacques Herold, B. Fondane, Constantin Brâncuşi, Alberto GIacometti. Aici va picta, în 1931, "Autoportret cu ochiul enucleat" (artistul şi-a pierdut ochiul stâng în urma unui scandal din noaptea de 27 spre 28 august 1938), arată sursa citată anterior.
În 1933, Yves Tanguy îl introduce în cercul suprarealiştilor iar prima sa expoziţie personală de la Paris a avut loc în 1934, însă nu a fost bine primită, conform www.guggenheim.org. S-a întors să locuiască la Bucureşti, între anii 1935-1938, apoi a mers iarăşi la Paris, de unde a plecat la Marsilia şi în cele din urmă în Elveţia. Aici, nefiind în stare să obţină materiale pentru pictură, îşi improviza vopsea encaustică din ceară de lumânări, dezvoltând o tehnică grafitto.
Brauner s-a întors la Paris în 1945. În 1947 a fost inclus în "Expoziţia internaţională a suprarealismului" de la Galeriile Maeght. Pictura sa postbelică încorpora forme şi simboluri bazate pe cărţi de tarot, hieroglife egiptene şi codice Mexicane. În anii '50 a călătorit în Normandia şi în Italia, iar picturile sale au fost expuse la Bienala de la Veneţia în 1954 şi în 1966.
În 1965 a avut o expoziţie itinerantă la muzee din Hanovra, Viena, Haha şi Amsterdam, iar la Galeria "Alex. Iolas" din Paris a deschis expoziţia "Mythologies/la fete des Meres".
Victor Brauner a murit la 12 martie 1966, la Paris. Pe piatra sa funerară din cimitirul Montmartre stă scris: "Peindre, c'est la vie, la vraie vie, ma vie" ("A picta este viaţa, adevărata viaţă, viaţa mea"), mai notează site-ul Complexului Muzeal Judeţean Neamţ. AGERPRES/(Documentare - Daniel Olteanu, editor: Mariana Zbora Ciurel, editor online: Gabriela Badea)
Sursa foto: Oficiul Francez pentru Protecţia Refugiaţilor şi a Apatrizilor / www.ofpra.gouv.fr
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AnulBrâncuși/ Constantin Brâncuși în muzeele lumii
Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea, s-a născut în 1876, la Hobița, dar a trăit și a lucrat la Paris din primul deceniu al secolului trecut până la moartea sa, în 1957, indică https://www.centrepompidou.fr/. Din atelierul său din capitala Franței, Impasse Ronsin 8, apoi la numărul 11, a cucerit scena
PERSONALITATEA ZILEI: Beatrice Rancea, regizor și coregraf
Beatrice Rancea, regizor și coregraf, prim solistă a Operei Naționale București (1980-1992) și director general al Operei Naționale Române din Iași (2011-2016; 2017-2021), este unul dintre cei mai importanți creatori ai scenei de teatru și balet din România, remarcându-se pentru ideile sale originale. S-a născut la 19 august 1961, în Bu
William J. Clinton, cel de-al 42-lea președinte al SUA (1993-2001), împlinește 80 de ani (19 august)
Fostul președinte de la Casa Albă, Bill Clinton, cu numele de naștere William Jefferson Blythe III, s-a născut la 19 august 1946, în orașul Hope, statul Arkansas, la trei luni după moartea tatălui său, într-un accident rutier. În liceu, a luat numele tatălui vitreg, Roger Clinton, din Hot Springs, Arkansas, notează site-urile
19 august - Ziua mondială a fotografiei
Ziua mondială a fotografiei este marcată la 19 august, în cadrul Săptămânii mondiale a fotografiei, care începe pe 12 august și se încheie pe 26 august, notează site-ul dedicat, https://www.worldphotographyday.com/. În 2026, tema oficială este 'HOME' și &ic
19 august - Ziua mondială pentru asistență umanitară (ONU)
Ziua Mondială pentru Asistență Umanitară este marcată anual la 19 august, potrivit arată un.org. Data nu este aleasă întâmplător. În ziua de 19 august 2003, un camion-bombă a explodat la sediul Națiunilor Unite din Hotelul Canal din Bagdad, ucigând 22 de oameni, printre care Sergio Vieira de M
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 august
Ortodoxe Sf. Mc. Andrei Stratilat, Timotei, Agapie și Tecla Greco-catolice Sf. m. Andrei Stratilat și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Ioan Eudes, pr.; Sixt al III-lea, pp. Sfântul Mucenic Andrei Stratilat este pomenit în calend
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 august
Este a 231-a zi a anului 2026. Au mai rămas 134 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 23 m și apune la 20 h 15 m. Luna răsare la 14 h 02 și apune la 23 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford
Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford, întruchiparea starului hollywoodian carismatic și totodată un susținător influent al filmului independent prin intermediul Institutului Sundance, s-a născut la 18 august 1936, în Santa Monica, California, SUA. În 1955 a absolvit liceul, apoi a studiat la Institutul de Artă Pratt și ulterior s
DOCUMENTAR: 110 ani de la nașterea istoricului Neagu Djuvara (18 august)
Neagu Djuvara a fost unul dintre cei mai fascinanți intelectuali români ai secolului al XX-lea - istoric, filosof, diplomat, scriitor și, nu în ultimul rând, un aristocrat. S-a născut la București, la 18/31 august 1916, într-o familie de origine aromână așez
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 august
Ortodoxe Sf. Mc. Flor și Lavru Greco-catolice Sf. m. Flor și Laur Romano-catolice Fer. Paula Montaldi, fc. Sfinții Mucenici Flor și Lavru sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 18 august. Frați după trup și du
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 august
Este a 230-a zi a anului 2026. Au mai rămas 135 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 22 m și apune la 20 h 16 m. Luna răsare la 12 h 54 și apune la 22 h 32 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
AnulNadia/ Triumful marii gimnaste românce la Campionatele Europene și Mondiale de Gimnastică
Cea mai mare gimnastă a României, Nadia Comăneci, a făcut istorie pentru gimnastica românească nu doar la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, unde a obținut prima notă de 10 din istoria olimpiadei, dar și prin reprezentațiile sale remarcabile de la Campionatele Europene și cele Mondiale, unde a cucerit medalii importante pentru palmaresul internațional al
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 august
Ortodoxe Sf. Gheorghe Pelerinul; Sf. Cuv. Nazaria, Olimpiada și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu de la Văratec; Sf. Mc. Miron preotul, Straton și Ciprian Greco-catolice Sf. m. Miron Romano-catolice Ss. Miron, pr. m.; Eusebiu, pp.; Beatrice, călug.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 august
Este a 229-a zi a anului 2026. Au mai rămas 136 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 21 m și apune la 20 h 18 m. Luna răsare la 11 h 45 și apune la 22 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
16 august - Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor
La 16 august este marcată Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor. Plenul Camerei Deputaților a adoptat la 24 iunie 2020, cu 258 de voturi, proiectul de lege prin care a fost declarată ziua de 16 august ca Zi națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conșt








