Veronica Micle (născută Câmpeanu), muza lui Eminescu în cele mai multe dintre poeziile de dragoste, s-a născut la Năsăud, la 22 aprilie 1850, părinţii săi fiind Ilie şi Ana Câmpeanu.

În iunie 1863, Veronica Micle a absolvit Şcoala Centrală de fete din Iaşi. În 1864 se căsătoreşte cu Ştefan Micle, profesor universitar de fizică şi chimie, viitorul rector al Universităţii din Iaşi, potrivit "Dicţionarului scriitorilor români" (Editura Albatros, 2001).

Diferenţa de vârstă între soţii Micle era de 30 de ani. Ştefan Micle se ocupa de educaţia tinerei sale soţii, aceasta luând lecţii de franceză, de canto şi pian, de literatură universală. La 29 aprilie 1866, s-a născut prima lor fiică, Valeria, iar în 1868 s-a născut cea de-a doua fiică, Virginia Livia, conform datelor publicate de Augustin Z.N. Pop în "Mărturii... Eminescu - Veronica Micle".

În 1869, Veronica Micle a început să se implice în îndrumarea unor şcoli de fete din Iaşi şi să fie activă în viaţa literară. În primăvara anului 1872 a efectuat o călătorie la Viena pentru un tratament medical, cunoscându-l acolo pe Mihai Eminescu. În acelaşi an a debutat în revista "Noul curier român" cu două nuvele. În 1874 a publicat versuri în "Columna lui Traian", iar apoi în "Convorbiri literare". Din 1879 a colaborat şi la "Familia", la "Revista nouă" şi "Revista literară", potrivit "Dicţionarului general al literaturii române" (Editura Univers Enciclopedic, 2005).

În 1887 îi apare placheta "Poezii", în care se află poezii publicate în revistele la care a început să colaboreze din 1874. La Iaşi a organizat serate literare, loc de întâlnire a artiştilor şi scriitorilor vremii. Puţinele versuri pe care le-a scris dovedesc talentul tinerei poete, dar sunt influenţate de creaţiile eminesciene.

Despre cartea de poezii a Veronicăi, Eminescu spunea: "Cartea ei e veşnic nouă pentru mine... Ce frumoase versuri întâlneşti în cărticica asta. Citeşte-le şi o să vezi câtă dreptate am!"

În perioada 1877-1878 a fost soră de caritate, a făcut parte din Comitetul central pentru ajutorul ostaşilor români răniţi. La 4 august 1879 a murit soţul său, profesorul Ştefan Micle.

Povestea de iubire care o a legat-o de Mihai Eminescu a început în 1872, la Viena. Cunoştea poeziile lui Eminescu, pe care le citise în "Convorbiri literare", dar, după ce l-a cunoscut, acesta a devenit idolul ei. "M-am gândit cu drag la tine până nu te-am cunoscut,/ Te ştiam numai din nume, de nu te-aş mai fi ştiut!/ Şi-am dorit să pot odată să te văd pe tine eu,/ Să-ţi închin a mea viaţă, să te fac idolul meu", scria Veronica în poezia "M-am gândit..." (1883).

(c) AUREL VÎRLAN / Arhiva istorică AGERPRES

La 1 septembrie 1874, Mihai Eminescu a fost numit director al Bibliotecii Centrale din Iaşi, unde a locuit până în octombrie 1877. În această perioadă a mers des în casa familiei Micle, la seratele literare ale Veronicăi. În octombrie 1877 Mihai Eminescu se mută la Bucureşti. Doi ani mai târziu, după moartea soţului său, Veronica se mută şi ea la Bucureşti.

Biograful Veronicăi Micle, Octav Minar, scria că odată cu declanşarea bolii lui Eminescu, în 1883, pentru Veronica Micle a început suferinţa. Primul exemplar al volumului de "Poezii" i l-a trimis lui Eminescu, cu dedicaţia: "Scumpului meu Mihai Eminescu, ca o mărturisire de neştearsă dragoste. Bucureşti, 6 februarie 1887". La sfârşitul anului 1888, Veronica Micle a venit la Botoşani, pentru a fi aproape de Eminescu, din ce în ce mai bolnav. La 10 aprilie 1889, îi scria lui A.C. Cuza, care se interesa de starea sănătăţii poetului: "Sunt lucruri mai presus de puterile cuiva, vă mărturisesc sincer, nu pot să-l văd lipsit de minte, eu care am cunoscut pe Eminescu în cea mai splendidă epocă a vieţii sale intelectuale. Şi aşa sunt fără nici o lege şi fără nici un Dumnezeu, să-mi rămâie cel puţin acela al poeziei, care pentru (mine) s-a fost întrupat în fiinţa lui Eminescu", se arată în cartea "Mărturii. Eminescu - Veronica Micle" scrisă de Augustin Z.N. Pop (Editura Tineretului, 1967).

La moartea poetului, în 15 iunie 1889, Veronica se afla la Bucureşti. Atunci a scris poezia "Raze de lună", care a apărut în cotidianul "România" din 20 iunie. După moartea lui Mihai Eminescu, s-a retras la Mânăstirea Văratec. A murit în acelaşi an, în noaptea de 3 spre 4 august, în casa maicii Fevronia Sârbu, după ce a băut o sticluţă cu arsenic, potrivit notelor lui Augustin Z.N. Pop.

Veronica Micle scria, într-o poezie neterminată, datată 1 august 1889: "O! Moarte vin de treci/ Pe inima-mi pustie şi curmă a mele gânduri/ S-aud cum uraganul mugind în grele cânturi,/ Se plimbă în pustie mânat de aspre vânturi,/ Mi-e dor de-un lung repaos... Să dorm,/ Să dorm pe veci." La 6 august 1889, a fost înmormântată lângă bisericuţa "Sfântul Ioan" din curtea mânăstirii Văratec.

 (c) VIOREL LĂZĂRESCU / Arhiva istorică AGERPRES

Casa din Târgu Neamţ în care Veronica Micle şi-a petrecut o mare parte a vieţii, situată pe Strada Ştefan cel Mare nr. 28, a devenit, în timp, Casa memorială "Veronica Micle", potrivit www.neamt.ro. Construită în 1834, Casa memorială a fost declarată, în 1934, monument istoric.

În clădire a fost amenajată o expoziţie permanentă care prezintă momente din viaţa şi creaţia poetică a Veronicăi Micle: fotocopii, manuscrise, cărţi, obiecte personale care au aparţinut poetei (trei oglinzi, două de perete din cristal şi una de birou, cufărul de călătorie, un scrin, o călimară, un suport de cărţi şi prima ediţie a singurului volum de poezii publicat de Veronica Micle) etc. De asemenea, se mai află o copie din ipsos a măştii mortuare a poetului Mihai Eminescu, originalul din ceară aflându-se la Muzeul Literaturii Române din Iaşi. După amenajarea ca muzeu memorial, casa a fost deschisă publicului începând cu anul 1984.

În faţa casei memoriale a fost amplasat, în anul 1998, un bust de bronz al Veronicăi Micle, sculptat de Damian Popa. Sculptorul a realizat şi două portrete în creion ale Veronicăi şi Mihai Eminescu, ce au fost aşezate pe pereţii uneia dintre camere, precizează site-ul monumenteneamt.ro. AGERPRES/(Documentar - Marina Bădulescu, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)