Scriitorul Ernest Miller Hemingway, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, s-a născut la 21 iulie 1899, la Oak Park, Illinois, Statele Unite ale Americii, potrivit nobelprize.org.

A urmat cursurile şcolii locale, primele sale încercări literare fiind publicate în revista şcolii. După absolvirea colegiului, la vârsta de 17 ani, a lucrat câteva luni ca reporter la un ziar din Kansas City.

În timpul Primului Război Mondial, a fost voluntar pe Frontul italian, unde a servit ca şofer de ambulanţă. A fost distins de autorităţile italiene cu Medalia de Argint a Valorii Militare. Rănit grav, şi-a petrecut mult timp în spitalele din Peninsula Italică. Experienţele trăite în război l-au inspirat să scrie romanul "Adio, arme" ("A Farewell to Arms"), ce avea să fie publicat în Statele Unite în 1929.

Reîntors în Lumea Nouă, a lucrat la mai multe publicaţii americane şi canadiene.

În 1921, s-a stabilit la Paris, unde s-a căsătorit cu Hadley Richardson, prima dintre cele patru neveste ale sale. Volumul său de debut a fost colecţia "Trei povestiri şi zece poeme" ("Three Stories and Ten Poems"), apărut în 1923.

Tot la Paris a intrat în contact cu artiştii "Generaţiei pierdute", termen inventat de compatriotul său Gertrude Stein cu referire la scriitorii născuţi în perioada 1883-1900 în Occident, care au activat începând cu 1920. Hemingway a preluat şi popularizat termenul în romanul "Fiesta" ("The Sun also Rises"), din 1926. În acelaşi an, a publicat şi "Torentele primăverii" ("The Torrents of Spring").

În 1927, Hemingway a divorţat şi s-a recăsătorit cu Pauline Pfeiffer.

Au urmat alte romane şi antologii de succes, multe rămase texte clasice ale literaturii americane, precum: "Bărbaţi fără femei" ("Men Without Women") (1927); "Moartea după-amiază" ("Death in the Afternoon") (1932); "Învingătorul nu ia nimic" ("Winner takes Nothing") (1933); "Colinele verzi ale Africii" ("Green Hills of Africa") (1935); "A avea şi a nu avea" ("To Have and Have Not") (1937) etc.

A efectuat numeroase călătorii în Europa şi Africa. În 1939, s-a stabilit în Cuba.

În 1940, a publicat drama "Coloana a V-a" ("The Fifth Column") şi romanul "Pentru cine bat clopotele" ("For Whom the Bell Tolls"), acesta din urmă fiind inspirat de evenimentele din timpul războiului civil din Spania (1936-1939), la care a fost martor ca reporter. În acelaşi an, Martha Gellhorn i-a devenit cea de-a treia nevastă, căsnicia lor destrămându-se atunci când a cunoscut-o la Londra, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pe Mary Welsh, următoarea şi ultima lui consoartă.

Hemingway a asistat, ca jurnalist de front, la Debarcarea din Normanidia, din ziua de 6 iunie 1944, precum şi la eliberarea Parisului, de la sfârşitul lunii august 1940.

În 1950, a publicat povestirea "Peste râu şi printre arbori" ("Across the River and into the Trees").

În anul 1952, a văzut lumina tiparului nuvela "Bătrânul şi marea", considerată cea mai importantă lucrare a sa din a doua jumătate a carierei de scriitor. Lucrarea i-a adus lui Hemingway, în 1953, Premiul Pulitzer pentru Ficţiune. ''Bătrânul şi marea'' este un microroman, scris în stilul direct şi concis care l-a consacrat pe autorul american. Relatează trei zile din viaţa lui Santiago, un bătrân pescar cubanez, care timp de aproape trei luni nu prinde nimic. După ce decide să se aventureze în larg, reuşeşte captura vieţii lui. Confruntarea dintre pescar şi pradă, un peşte spadă uriaş, durează două zile şi două nopţi, fiind descrisă magistral de autorul american.

În 1954, Hemingway a fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatură, în motivaţia sa Comitetul Nobel menţionând explicit ''Bătrânul şi marea'', astfel: "Premiul Nobel pentru Literatură din anul 1945 i se acordă lui Ernest Miller Hemingway pentru măiastra lui artă narativă, demonstrată, cel mai recent, în "Bătrânul şi marea", precum şi pentru influenţa exercitată asupra stilului contemporan", arată nobelprize.org.

Tot în 1954, i-a fost decernat Premiul pentru Merit al Academiei Americane de Arte şi Litere.

Autorul american a rămas faimos în istoria literaturii şi datorită stilului său simplu, direct, fluent, lipsit de adjective exagerate sau înflorituri de frază. Hemingway şi-a descris modul minimalistic de a scrie ca fiind "teoria icebergului", căci textele sale sunt concise la suprafaţă, dar ascund semnificaţii profunde. A schiţat concepţia sa despre scris într-un fragment rămas celebru din cartea "Moarte după-amiaza".

În 1952, Hemingway a suferit răni serioase într-o excursie în safari, în urma a două accidente consecutive de avion. Durerile l-au urmărit pentru tot restul vieţii.

În 1959, a cumpărat o proprietate în Ketchum, Idaho, unde în 1961, s-a sinucis, împuşcându-se cu arma sa de vânătoare, în ziua de la 2 iulie.

Postum, i-au fost publicate trei romane, patru colecţii de povestiri şi trei lucrări de non-ficţiune, printre care compilaţia "Anii sălbatici" ("The Wild Years") (1962) şi romanul "Insule în derivă" (Islands in the Stream") (1970).

În 1965, Mary Hemingway a înfiinţat Fundaţia Hemingway, iar de-a lungul anilor 1970, a donat manuscrisele soţului său Bibliotecii John F. Kennedy. În 1980, au fost puse bazele Societăţii Literare Hemingway.

În 2012, Ernest Hemingway a fost inclus în Chicago Literary Hall of Fame, potrivit chicagoliteraryhof.org.

Începând cu 1978, o mică planetă descoperită în acel an poartă denumirea "3656 Hemingway", în onoarea marelui scriitor american. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Marina Bădulescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: (c) Ernest Hemingway/Facebook.com