Ortodoxe
Sf. Cuv. Macrina, sora Sf. Vasile cel Mare; Sf. Cuv. Die; Aflarea moaştelor Sf. Cuv. Serafim de Sarov

Greco-catolice
Sf. cuv. Macrina; Sf. cuv. Die

Romano-catolice
Ss. Epafra, ep. m.; Macrina, călug.


Sfânta Cuvioasă Macrina este pomenită în calendarul creştin ortodox la 19 iulie.

Sfânta Macrina a fost sora cea mare a Sfântului Vasile şi a Sfântului Grigorie, episcop al Nyssei. Patru fraţi şi şase surori erau cu toţii, copiii Emiliei şi ai lui Vasile, părinţi cu o situaţie materială deosebită dar şi cu o viaţă îmbunătăţită. A primit educaţie religioasă de la mama sa.

De o frumuseţe neobişnuită, Sfânta a fost logodită de tatăl său cu un tânăr de neam foarte bun, care înainte de căsătorie a murit. Considerând această logodnă ca o cununie adevărată, Sfânta Macrina nu s-a mai căsătorit. A rămas în casa părintească şi a avut grijă de fraţii săi, de părinţi şi de administrarea averii, destul de mare, a părinţilor. Ea a fost cea care le-a făcut cunoscută Sfânta Evanghelie fraţilor care îşi făceau educaţia în cele mai faimoase şcoli ale vremi, Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigore, episcopul Nyssei.

După moartea mamei sale Emilia, Sfânta Macrina, care oricum ducea o viaţă aproape monahală în casa părinţilor, a întemeiat o obşte de călugăriţe pe o proprietate a familiei aflată în Pont. Aici a murit, pe un pat de scânduri, într-o mare sărăcie, în care vieţuiau călugăriţele, acoperită cu mantia de episcop a fratelui său, Sfântul Grigorie.

În această zi se face pomenirea aflării moaştelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, unul dintre cei mai cunoscuţi sfinţi pe care i-a dat Biserica Ortodoxă Rusă.

S-a născut în 19 iulie 1745. La 17 ani, cu binecuvântarea mamei sale, a intrat în Mănăstirea Sarov, unde a devenit repede un model de ascultare şi virtute monahală.

A fost tuns monah după opt ani de ascultare ca frate în mănăstire, primind numele Serafim ("înfocat", "arzător").

După moartea duhovnicului său, a primit încuviinţarea de a se retrage în singurătate, în adâncul pădurii. Aici şi-a făcut o colibă de lemn, înconjurată de o mică grădină.

În urma unor ispite puternice, a hotărât să lupte ca stâlpnicii de odinioară şi a petrecut o mie de zile şi o mie de nopţi pe o stâncă în picioare, sau îngenuncheat, repetând fără încetare rugăciunea vameşului: "Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului" (Luca 18, 13). Astfel, Sfântul Serafim a fost eliberat pentru totdeauna de lupta gândurilor.

S-a întors între semenii săi, plin de har şi lumină, şi a devenit pentru popor un adevărat "apostol", martor şi propovăduitor al Învierii.

Uşa chiliei sale era deschisă tuturor şi avea o bucurie cu totul specială faţă de cei păcătoşi care veneau la el pocăindu-se.

În calendarul creştin ortodox, Sfântul Serafim de Sarov este sărbătorit de două ori la 2 ianuarie, dată la care sfântul a trecut în veşnicie, şi în 19 iulie, ziua sa de naştere, precum şi ziua când a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă, în 1903.

Canonizarea sa a avut loc în prezenţa familiei imperiale ruse, a numeroşilor ierarhi şi a unei mulţimi formată din sute de mii de persoane, venite din toate părţile Rusiei.

Moaştele Sfântului Serafim, descoperite în chip minunat în Catedrala Kazanskaya din Sankt Petersburg, au fost mutate în 1991, la Mănăstirea din Diveevo, aflată în apropierea oraşului Nijny Novgorod din Rusia. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; http://www.crestinortodox.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea)