Istoricul Andrei Oţetea s-a născut, la 24 iulie 1894, în localitatea Sibiel din judeţul Sibiu.

Şi-a făcut studiile secundare la Sibiu şi la Braşov, iar pe cele superioare la Paris, studiind la Sorbona limbile italiană şi franceză şi urmând în paralel cursurile Şcolii de Ştiinţe Politice, se arată în dicţionarul "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003). În 1926 şi-a susţinut teza de doctorat referitoare la istoricul şi diplomatul italian Francesco Guicciardini, devenind doctor în litere.

A fost profesor la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi, precum şi rector al Universităţii din Iaşi între anii 1945-1947, potrivit site-ului Universităţii ''Alexandru Ioan Cuza'' din Iaşi, http://www.uaic.ro/. A fost, de asemenea, director al Teatrului Naţional din Iaşi (1939-1940, 1946).

S-a transferat, în 1947, la Universitatea din Bucureşti, iar între anii 1948-1964 a fost şef al Catedrei de Istorie universală la Facultatea de Istorie. De asemenea, a fost director al Institutului de Istorie "Nicolae Iorga" din Bucureşti (1947-1948, 1956-1970).

Preocupat de studiul istoriei universale, a scris lucrări precum ''François Guichardin: sa vie publique et sa pensée politique'' (1927) şi ''Renaşterea şi reforma'' (1941), iar în urma cercetărilor întreprinse în arhivele din Napoli a publicat lucrarea "Contribution a la Question d' Orient. Esquisse historique, suivie de la correspondance inedite des envoyes du roi des Deux-Siciles a Constantinople (1741-1821)" (1930).

Numeroase lucrări ale sale se referă la revoluţia de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu: "Tudor Vladimirescu şi mişcarea eteristă în ţările româneşti (1821-1822)" (1945); "Caracterul mişcării lui Tudor Vladimirescu (răscoală sau revoluţie?)" (1967), ''Sf. Alianţă şi insurecţia eteristă din 1821'' (1966), ''Tudor Vladimirescu şi Revoluţia din 1821'' (1971), "Solidaritatea românilor din Transilvania cu mişcarea lui Tudor Vladimirescu"; "Ţăranii români din Ardeal şi mişcarea lui Tudor Vladimirescu".

Alte lucrări şi ample studii elaborate de istoricul Andrei Oţetea se referă la unele momente importante ale istoriei moderne româneşti: "Geneza Regulamentului Organic" (1957), "Consideraţii asupra trecerii de la feudalism la capitalism în Moldova şi Ţara Românească" (1960).

Andrei Oţetea a fost redactor responsabil al celor cinci volume de documente referitoare la Revoluţia de la 1821, precum şi redactor responsabil al volumului "Studii privind Unirea Principatelor" şi al culegerii de "Documente privind Unirea Principatelor". Despre răscoala din 1907 a scris lucrările ''Răscoala din 1907 şi însemnătatea ei istorică'' (1957) şi ''Răscoala din 1907 şi istoriografia românească'' (1957).

De asemenea, a studiat şi viaţa şi activitatea unor personalităţi ale culturii române, în lucrări precum "Nicolae Bălcescu" (1946), ''Nicolae Bălcescu, istoric'' (1946), "Ioan Filitti, istoric" (1946), "Mihail Kogălniceanu, istoric şi om de stat" (1956), ''N. Iorga, historien des Roumains'' (1965), ''N. Iorga, personalitate eminentă a culturii româneşti'' (1965), ''Un createur de la Roumanie moderne, M. Kogălniceanu'' (1968).

A fost preşedinte al Comisiei Naţionale pentru UNESCO, vicepreşedinte al Academiei Lumii Latine din Paris, precum şi membru al Societăţii de Istorie Modernă a Franţei. A fost distins cu titlul de Om de Ştiinţă Emerit.

A fost ales membru corespondent, în 1948, apoi membru titular, la 2 iulie 1955, al Academiei Române şi a fost preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Istorice a Academiei Române (1963-1974).

Istoricul Andrei Oţetea a încetat din viaţă la 21 martie 1977, la Paris.

La 5 februarie 2009, în aula Academiei Române, academicianul Ştefan Ştefănescu (1929-2018) a susţinut discursul de recepţie cu tema "Românii - Latinii orientului - şi conştiinţa europeană în secolul al XVI-lea", evocând, în prima parte a discursului, viaţa şi opera academicianului Andrei Oţetea, potrivit https://acad.ro/. ''Cultura istorică a profesorului A. Oţetea, eleganţa discursului său, ca şi prestanţa sa impresionau. Prin autoritatea şi prestigiul său, ca şi prin funcţiile deţinute, profesorul A. Oţetea a avut un rol esenţial în pregătirea generaţiei de istorici români de după cel de-al doilea război mondial. O bună parte din medieviştii de astăzi ai istoriografiei noastre s-au format în cadrul catedrei conduse de el sau în Institutul de Istorie Universală 'N. Iorga' al Academiei Române'', a subliniat, între altele, istoricul Ştefan Ştefănescu cu acel prilej. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Liviu Tatu, editor online: Gabriela Badea) 

*** Explicaţie fotografie din deschidere: Sediul Academiei Române, Bucureşti