Palatul Cantacuzino, una dintre cele mai frumoase clădiri din Bucureşti, situat pe Calea Victoriei nr. 141, a fost construit între anii 1901-1903 de către Gheorghe Grigore Cantacuzino, denumit Nababul (fost primar al Capitalei, prim ministru, şef al Partidului Conservator), după proiectele remarcabilului arhitect Ioan D. Berindei.

Pentru decorarea clădirii, acesta şi-a asigurat colaborarea unor apreciaţi artişti ai vremii. Picturile murale poartă semnăturile maeştrilor G. D. Mirea, Nicolae Vermont, Costin Petrescu şi Arthur Verona, sculpturile şi ornamentaţiile sculptate sunt opera lui Emil Wilhelm Becker, în timp ce iscusinţa  Casei Krieger din Paris poate fi admirată în decoraţia interioară (tapiserii, candelabre, lămpi, vitralii etc.), conform site-ului https://www.georgeenescu.ro.

Faţada atrage în mod deosebit atenţia prin bogăţia decoraţiei sculpturale. Deasupra intrării, frontonul circular este prevăzut cu stema princiară a Cantacuzinilor.            

În 1913, după moartea Nababului, palatul a trecut în posesia fiului său, Mihail G. Cantacuzino, şi a soţiei acestuia, Maria (Maruca, născută Rosetti-Tescanu) care, după decesul prematur al soţului, se va recăsători, în 1937, cu George Enescu. Cuplul Enescu a locuit, între 1945-1946, în casa din spatele palatului, destinată iniţial administraţiei clădirii.

Foto 1: Casa ''George Enescu'' de pe Calea Victoriei (1956) /  Arhiva istorică AGERPRES
Foto 2: Muzeul ''George Enescu'' de pe Calea Victoriei (2019) /  Autor: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

În anii '40, palatul a adăpostit sediul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri iar apoi, din 1947, Institutul de Studii Româno-Sovietice. După moartea lui George Enescu (1955), soţia sa a donat imobilul statului român, cu scopul înfiinţării muzeului dedicat memoriei compozitorului. Astfel, din 19 iunie 1956, aici funcţionează Muzeul "George Enescu". De asemenea, clădirea este şi sediul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

În trei săli ale Palatului Cantacuzino se desfăşoară cronologic expoziţia permanentă, ce cuprinde, între altele, fotografii, manuscrise, documente diverse, diplome, decoraţii, desene, busturi, instrumente muzicale, fracul şi costumul de academician al Academiei Române, masca mortuară şi mulajul mâinilor lui George Enescu.

Edificiul - declarat monument de arhitectură - are patru niveluri: un subsol înalt alcătuind soclul construcţiei, un parter cu ferestre în arc de cerc şi cu balustrade de piatră, un etaj cu ferestre drepte prevăzute cu balconaşe din fier forjat şi o mansardă cu lucarne bogat ornamentate. Faţada sa are ca element dominant intrarea, uşor decroşată, precedată de trepte ample, din marmură, străjuită de doi lei din piatră şi ocrotită de o marchiză în formă de scoică.

Foto 1: Casa Grigore Cantacuzino (astazi Muzeul George Enescu) din capitala (1993) / LUCIAN TUDOSE / Arhiva istorică AGERPRES
Foto 2: Muzeul ''George Enescu'' de pe Calea Victoriei (2019) / SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Dintre spaţiile prevăzute în somptuosul interior al clădirii se remarcă sala centrală de la parter, cu picturi murale de N. Vermont şi G. D. Mirea şi coloane de marmură roz.

Atmosfera Belle-Epoque se regăseşte şi în intimitatea casei din spatele palatului, folosită iniţial ca dependinţă administrativă şi devenită ulterior Casa memorială "George Enescu". Aici sunt păstrate obiecte personale ale maestrului şi ale soţiei lui, mărturii cu valoare memorială unică.

Din 2007, Palatul Cantacuzino este inclus pe lista monumentelor Patrimoniului European, precizează site-ul https://www.georgeenescu.ro. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, redactor arhiva foto: Mihaela Tufega, editor: Daniel Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)