Incendii la lăcaşuri de cult (cronologie 2018-2019)
Un incendiu a izbucnit la 5 iulie 2019 la cel mai vechi aşezământ monahal ortodox din Transilvania, mănăstirea Rîmeţ şi se manifestă la acoperişul clădirii care găzduieşte chiliile călugăriţelor. Flacăra nu este vizibilă, fiind doar fum negru şi dens. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, căpitan Radu Botezan, incendiul se manifestă sub tablă, fără flacără. Zeci de pompieri de la Detaşamentele Aiud şi Alba Iulia intervin cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autoscări de 42 de metri şi o motopompă de mare capacitate pentru stingerea focului ce a cuprins o suprafaţă de 400 de metri din acoperişul clădirii de chilii.
Între 2018-2019 au avut loc o serie de astfel de evenimente, după cum urmează:
7 aprilie 2019 - Un incendiu puternic a izbucnit la biserica din localitatea timişeană Şuştra, fiind cuprinse de flăcări turla şi acoperişul lăcaşului. La momentul producerii incendiului nu se aflau persoane în biserică.
12 martie 2019 - Un incendiu deosebit de violent a izbucnit la acoperişul clădirii de chilii din incinta Mânăstirii "Sfinţii Ierarhi Nicolae şi Bretanion", situată pe malul Lacului Tatlageac, din localitatea 23 August. Focul s-a manifestat generalizat la acoperiş propagându-se ulterior şi la etajele inferioare ale clădirii de chilii. Persoanele din mânăstire s-au evacuat singure din clădirea aflată în flăcări.
3 septembrie 2018 - Un incendiu a avut loc la acoperişul unei biserici din comuna Brabova, sat Răchita de Jos, judeţul Dolj. Nu au fost victime.
25 august 2018 - Palatul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, din Piaţa Unirii, a fost cuprins de flăcări, focul izbucnind la acoperişul clădirii. După o jumătate de oră, întregul acoperiş al palatului şi sediul episcopiei au fost învăluite de flăcări. Unul dintre turnurile palatului s-a prăbuşit în flăcări pe strada episcop Mihai Pavel.
24 iunie 2018 - Un incendiu a izbucnit la Mănăstirea "Sf. Mina" din localitatea Roşiori, judeţul Suceava, pagubele materiale produse fiind semnificative. Suprafaţa totală a clădirii cuprinse de flăcări, unde erau chiliile mănăstirii, este de circa 1.400 de metri pătraţi.
9/10 martie 2018 - Biserica ortodoxă din localitatea Făurnei, judeţul Cluj, care datează din 1820, fiind monument istoric, a fost distrusă în totalitate în urma unui incendiu. Incendiul a fost stins după patru ore, pompierii intervenind cu trei autospeciale.
12 februarie 2018 - Un incendiu a izbucnit la o mănăstire de maici din judeţul Neamţ - Mănăstirea Paltin - Petru Vodă din comuna Poiana Teiului, focul afectând una dintre casele în care locuiau măicuţele.
6 februarie 2018 - Un incendiu a izbucnit într-o clădire aflată în incinta Mănăstirii Nămăieşti din localitatea Valea Mare - Pravăţ. Focul a izbucnit într-o încăpere şi a cuprins acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi. Incendiul nu s-a soldat cu victime.
19 ianuarie 2018 - Biserica din lemn cu hramul "Sf. Ilie Tesviteanul" din localitatea Suha, judeţul Suceava, a ars într-un incendiu. În incendiu a ars în totalitate acoperişul bisericii, iar pereţii portanţi s-au degradat. AGERPRES/(Documentare: Irina Andreea Cristea, Suzana Cristache Drăgan; editor: Ruxandra Bratu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 august
Este a 232-a zi a anului 2026. Au mai rămas 133 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 24 m și apune la 20 h 13 m. Luna răsare la 15 h 08 și apune la 23 h 34 m. Luna la Primul Pătrar la 05 h 46 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
AnulBrâncuși/ Constantin Brâncuși în muzeele lumii
Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea, s-a născut în 1876, la Hobița, dar a trăit și a lucrat la Paris din primul deceniu al secolului trecut până la moartea sa, în 1957, indică https://www.centrepompidou.fr/. Din atelierul său din capitala Fr
PERSONALITATEA ZILEI: Beatrice Rancea, regizor și coregraf
Beatrice Rancea, regizor și coregraf, prim solistă a Operei Naționale București (1980-1992) și director general al Operei Naționale Române din Iași (2011-2016; 2017-2021), este unul dintre cei mai importanți creatori ai scenei de teatru și balet din România, remarcându-se pentru ideile sale originale. S-a născut la 19 august 1961, în Bu
William J. Clinton, cel de-al 42-lea președinte al SUA (1993-2001), împlinește 80 de ani (19 august)
Fostul președinte de la Casa Albă, Bill Clinton, cu numele de naștere William Jefferson Blythe III, s-a născut la 19 august 1946, în orașul Hope, statul Arkansas, la trei luni după moartea tatălui său, într-un accident rutier. În liceu, a luat numele tatălui vitreg, Roger Clinton, din Hot Springs, Arkansas, notează site-urile
19 august - Ziua mondială a fotografiei
Ziua mondială a fotografiei este marcată la 19 august, în cadrul Săptămânii mondiale a fotografiei, care începe pe 12 august și se încheie pe 26 august, notează site-ul dedicat, https://www.worldphotographyday.com/. În 2026, tema oficială este 'HOME' și &ic
19 august - Ziua mondială pentru asistență umanitară (ONU)
Ziua Mondială pentru Asistență Umanitară este marcată anual la 19 august, potrivit arată un.org. Data nu este aleasă întâmplător. În ziua de 19 august 2003, un camion-bombă a explodat la sediul Națiunilor Unite din Hotelul Canal din Bagdad, ucigând 22 de oameni, printre care Sergio Vieira de M
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 august
Ortodoxe Sf. Mc. Andrei Stratilat, Timotei, Agapie și Tecla Greco-catolice Sf. m. Andrei Stratilat și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Ioan Eudes, pr.; Sixt al III-lea, pp. Sfântul Mucenic Andrei Stratilat este pomenit în calend
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 august
Este a 231-a zi a anului 2026. Au mai rămas 134 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 23 m și apune la 20 h 15 m. Luna răsare la 14 h 02 și apune la 23 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford
Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford, întruchiparea starului hollywoodian carismatic și totodată un susținător influent al filmului independent prin intermediul Institutului Sundance, s-a născut la 18 august 1936, în Santa Monica, California, SUA. În 1955 a absolvit liceul, apoi a studiat la Institutul de Artă Pratt și ulterior s
DOCUMENTAR: 110 ani de la nașterea istoricului Neagu Djuvara (18 august)
Neagu Djuvara a fost unul dintre cei mai fascinanți intelectuali români ai secolului al XX-lea - istoric, filosof, diplomat, scriitor și, nu în ultimul rând, un aristocrat. S-a născut la București, la 18/31 august 1916, într-o familie de origine aromână așez
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 august
Ortodoxe Sf. Mc. Flor și Lavru Greco-catolice Sf. m. Flor și Laur Romano-catolice Fer. Paula Montaldi, fc. Sfinții Mucenici Flor și Lavru sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 18 august. Frați după trup și du
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 august
Este a 230-a zi a anului 2026. Au mai rămas 135 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 22 m și apune la 20 h 16 m. Luna răsare la 12 h 54 și apune la 22 h 32 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
AnulNadia/ Triumful marii gimnaste românce la Campionatele Europene și Mondiale de Gimnastică
Cea mai mare gimnastă a României, Nadia Comăneci, a făcut istorie pentru gimnastica românească nu doar la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, unde a obținut prima notă de 10 din istoria olimpiadei, dar și prin reprezentațiile sale remarcabile de la Campionatele Europene și cele Mondiale, unde a cucerit medalii importante pentru palmaresul internațional al
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 august
Ortodoxe Sf. Gheorghe Pelerinul; Sf. Cuv. Nazaria, Olimpiada și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu de la Văratec; Sf. Mc. Miron preotul, Straton și Ciprian Greco-catolice Sf. m. Miron Romano-catolice Ss. Miron, pr. m.; Eusebiu, pp.; Beatrice, călug.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 august
Este a 229-a zi a anului 2026. Au mai rămas 136 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 21 m și apune la 20 h 18 m. Luna răsare la 11 h 45 și apune la 22 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)








