Filosoful şi eseistul Constantin Noica, părintele ''Şcolii de la Păltiniş'', s-a născut la 12 iulie 1909 în comuna Vităneşti, judeţul Teleorman, ca fiu al moşierului Grigore Noica. A urmat cursurile gimnaziale la Liceul ''Dimitrie Cantemir'' (1920-1924), apoi pe cele liceale, la Liceul ''Spiru Haret'' din Bucureşti (1920-1924) unde l-a avut ca profesor de matematică pe poetul Ion Barbu.

Dovedind de timpuriu înclinaţii spre beletristică, a debutat în 1927 în revista liceului, "Vlăstarul"', cu poemul în proză ''O poveste''. A colaborat la cotidianul ''Ultima oră'' încă de la înfiinţarea sa, în 1928, publicând numeroase eseuri, cronici, note, interviuri. De asemenea, a publicat eseuri sau cronici şi în ''Vremea'', a scris la ''Rampa'' şi la ''Credinţa'' (1933-1934), a făcut parte din comitetul de redacţie al revistei ''Convorbiri literare'' (ian.-iun. 1934), alături de Ioan I. Cantacuzino, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, H. H. Stahl, potrivit volumului ''Dicţionarul general al literaturii române'' (Ed. Univers Enciclopedic, 2005).

A devenit licenţiat al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti (1931) cu lucrarea ''Problema lucrului în sine la Kant''. Aici l-a întâlnit pe profesorul Nae Ionescu, cel care a adunat în jurul său şi a elevat o pleiadă de membri ai tinerei generaţii interbelice a literaturii şi gândirii româneşti ca Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran.

În perioada 1932-1934 a fost bibliotecar la Seminarul de istoria filosofiei al lui P. P. Negulescu, precum şi membru al Asociaţiei ''Criterion''.

A debutat editorial în 1934, cu ''Mathesis sau Bucuriile simple'', lucrare tipărită la propunerea Comitetului pentru premierea tinerilor scriitori needitaţi şi din acest an a început să se orienteze mai hotărât către activitatea filosofică. Astfel, s-a retras la Sinaia unde a tălmăcit lucrări din Descartes şi din Kant. În această perioadă i-au apărut lucrările ''Concepte deschise în istoria filosofiei la Descartes, Leibniz şi Kant'' (1936), ''De Caelo. Încercare în jurul cunoaşterii şi individului'' şi ''Viaţa şi filosofia lui René Descartes'' (1937).

După studiile de specializare la Paris (1938-1939), unde plecase cu o bursă din partea Institutului Francez de Înalte Studii din România, şi-a susţinut doctoratul în filosofie (1940), la Universitatea din Bucureşti, cu teza ''Schiţă pentru istoria lui 'cum e cu putinţă ceva nou' ''.

A fost referent pentru filosofie în cadrul Institutului Româno-German de la Berlin (1941-1944) unde l-a întâlnit pe Martin Heidegger. Concomitent, a editat împreună cu C. Floru şi M. Vulcănescu, patru din cursurile universitare ale lui Nae Ionescu şi anuarul ''Isvoare de filosofie'' (1942-1943), şi a participat activ la întemeierea Asociaţiei Filosofice ''Prietenii lui Nae Ionescu'', potrivit volumelor "Dicţionarului scriitorilor români'' (Ed. Albatros, 2001) şi ''Dicţionarului general al literaturii române'' (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).

Din toamna anului 1944 până în primăvara anului 1949 a trăit retras la moşia de la Chiriacu. După ce, în anii războiului, se orientase tot mai mult către Platon şi Hegel, în 1947 a publicat un studiu despre Goethe. Apoi, între anii 1949-1958 a stat la Câmpulung-Muscel unde a scris ''Încercare asupra filosofiei tradiţionale'' (1950) şi ''Anti-Goethe'' (1952).

În 1958 a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică, în urma procesului intentat de regimul comunist intelectualilor pentru activitate duşmănoasă (''procesul Noica-Pillat''). A fost eliberat în august 1964 iar în 1965 a fost încadrat cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române, unde a lucrat timp de zece ani.

Ultimii ani din viaţă i-a petrecut la Păltiniş, lângă Sibiu, locuinţa lui devenind loc de pelerinaj şi de dialog de tip socratic pentru admiratorii şi discipolii săi.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES FOTO

Casa de la Păltiniş unde Constantin Noica şi-a petrecut ultimii ani din viaţă - 2007

În perioada 1964-1987, Noica a publicat studii, eseuri de filosofie a culturii, s-a deschis spre spiritualitatea românească, aducându-şi contribuţia, alături de Petru Creţia, la realizarea ediţiei de ''Opere'' ale filosofului Ideii, a militat pentru tipărirea manuscriselor lui Mihai Eminescu, a reluat proiectul unei şcoli filosofice, încolţit în anii războiului, fiind mentor pentru Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Sorin Vieru, Thomas Kleininger.

Unul dintre cei mai erudiţi gânditori români, ''parcurgând aproape tot registrul filosofiei'' (A. Dumitriu), de la gnoseologie, filosofia culturii, axiologie şi antropologie filosofică la ontologie şi logică, a adus o contribuţie capitală în domeniul ontologiei şi metafizicii, aşa cum arată ''Dicţionarul scriitorilor români''.

Din vasta sa operă mai amintim: ''Jurnal filosofic'' (Bucureşti,1944); ''Pagini despre sufletul românesc'' (Bucureşti, 1944); ''Rostirea filosofică românească'' (Bucureşti, 1970); ''Eminescu. Gânduri despre omul deplin al culturii româneşti'' (Bucureşti, 1975); ''Despărţirea de Goethe'' (Bucureşti, 1976); ''Sentimentul românesc al fiinţei'' (Bucureşti, 1978); ''Povestiri despre om. După o carte a lui Hegel'' (Bucureşti, 1980); ''Scrisori despre logica lui Hermes'' (Bucureşti, 1986) ş.a.

Postum au mai apărut ''De dignitate Europae'' (Bucureşti, 1988, în limba germană), ''Jurnal de idei'' (Bucureşti, 1990), ''Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru'' (Bucureşti, 1990), ''Eseuri de duminică'' (Bucureşti, 1992), ''Introducere la miracolul eminescian'' (Bucureşti, 1992), ''Carte de înţelepciune'' (Bucureşti, 1993), ''Echilibrul spiritual'' (Bucureşti, 1998) ş.a.

Constantin Noica a fost distins cu Premiul Herder (1988); a devenit membru post-mortem al Academiei Române (3 iulie 1990), conform dicţionarului ''Membrii Academiei Române'' (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003).

A fost căsătorit cu Wendy Muston, cu care a avut doi copii, şi cu Mariana Nicolaide.

A murit la 4 decembrie 1987, la Sibiu, fiind înmormântat la Schitul de la Păltiniş, conform dorinţei sale. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Daniel Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa foto deschidere: radio-arhive.ro