Ortodoxe
Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne; Sf. Voievod Ştefan cel Mare; Sf. Ier. Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului

Greco-catolice
Aşezarea veşmântului Maicii Domnului în Vlaherne

Romano-catolice
Sf. Bernardin Realino, pr.


Pomenirea aşezării veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne priveşte un eveniment petrecut în timpul împăratului Leon cel Mare al Constantinopolului (457-474), când sfântul veşmânt a fost adus în Biserica Vlaherne.

Atunci, doi senatori, Galvie şi Candid, au plecat la Ierusalim să se închine la Sfântul Mormânt. După ce au ajuns la locurile de închinare, au mers prin Galileea, după care s-au dus în Nazaret dorind să vadă şi casa unde a copilărit şi a trăit Mântuitorul Hristos.

Peste noapte au rămas în casa unei bătrâne, care deţinea din familie, din generaţie în generaţie, veşmântul Preacuratei Fecioare Maria, Maica lui Hristos Dumnezeu.

Veşmântul a fost primit după mutarea la cer a Maicii Domnului, de către o strămoaşă a acestei femei, fecioară, care l-a primit în grija sa şi l-a încredinţat la rândul său unei alte fecioare din neam.

La racla cu sfântul veşmânt al Maicii Domnului veneau bolnavii şi se tămăduiau, rugându-se Maicii Domnului cu toată puterea credinţei lor.

Cei doi au înlocuit racla cu alta asemănătoare şi, întorşi la Constantinopol, au aşezat veşmântul chiar în casa lor, unde aveau un paraclis.

Un timp au ţinut ascuns faptul că au adus sfântul veşmânt, dar datorită mulţimii de minuni care se săvârşeau acolo au fost nevoiţi să mărturisească mai întâi patriarhului, apoi chiar împăratului despre cele întâmplate.

Veşmântul a fost luat într-un sicriu împodobit cu aur, cu argint şi cu pietre scumpe, şi a fost dus în Biserica Vlaherne. S-a hotărât în acea împrejurare ca pe viitor să se prăznuiască punerea veşmântului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în ziua de 2 iulie.

Biserica Vlaherne era situată în apropierea ţărmului Cornului de Aur, în afara zidurilor oraşului Constantinopol. Pentru a fi protejată, a fost construit un zid de apărare în jurul ei. Asemenea Catedralei Sfânta Sofia, această biserică a fost un centru al Ortodoxiei - în fiecare vineri aici se oficia priveghere de toată noaptea, în cinstea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului (Vlahernitissa).

Tot astăzi este pomenit şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.

Ştefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea al Moldovei, a fost uns domn de către mitropolitul Teoctist al Moldovei la 14 aprilie 1457, în urma biruinţei repurtate asupra lui Petru Aron. Cronicile au făcut din el figura centrală a vechii istorii a Moldovei, socotindu-l apărătorul pământului strămoşesc în faţa primejdiei tot mai ameninţătoare a Semilunei. Cei 47 de ani de domnie (1457-1504) n-au fost altceva decât o perioadă de eforturi pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei ţării sale.

A ridicat numeroase mănăstiri şi biserici de mir (44 de biserici şi mănăstiri), înzestrând şi renovând altele, susţinând o ferventă activitate cărturărească în lăcaşurile de cult ale ţării. Principalele mănăstiri ridicate de înaintaşii săi în scaun (Probota, Moldoviţa, Bistriţa, Humor, Bohotin, Chiprieni ş.a.) şi-au continuat existenţa, primind felurite danii din partea Sfântului Voievod Ştefan, la multe dintre ele a ridicat construcţii noi ori le-a refăcut pe cele existente.

Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a închis ochii pentru totdeauna la 2 iulie 1504, într-o zi de marţi, "în al patrulea ceas din zi", cum se precizează pe acoperământul său de mormânt de la Mănăstirea Putna, după ce "domnise în Ţara Moldovei 47 de ani şi 3 luni".

Pentru râvna sa întru apărarea credinţei ortodoxe, pentru marile sale vitejii şi pentru numeroasele mănăstiri şi biserici ctitorite, care împodobesc şi astăzi Moldova, fiind cinstit de-a lungul veacurilor de popor între sfinţi, Binecredinciosul Voievod Şefan cel Mare şi Sfânt a fost canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române la 20 iunie 1992. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Doina Lecea)