logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ziua mondială a părinţilor

Imagine din galeria Agerpres

Ziua mondială a părinţilor este aniversată la 1 iunie, cu scopul de a sublinia importanţa pe care o are familia pentru creşterea şi educaţia copiilor.

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a instituit această zi în 2012, prin Rezoluţia 66/292, potrivit site-ului un.org. Celebrată la nivel mondial, ziua dedicată părinţilor reprezintă o oportunitate pentru exprimarea preţuirii deosebite faţă de părinţii de pe întreaga planetă, pentru angajamentul lor dezinteresat faţă de copii şi pentru sacrificiul acestora, pe tot parcursul vieţii, se subliniază în rezoluţie.

Decizia Adunării Generale a ONU de a marca o zi a părinţilor s-a întemeiat pe recunoaşterea rolului fundamental pe care tatăl şi mama îl au în viaţa copiilor lor, dar şi pe conştientizarea unor pericole la care aceştia sunt expuşi în societatea contemporană, a unor circumstanţe socio-economice care îi împiedică să îşi îndeplinească datoria pe care o au faţă de copii.

În mod tradiţional, în cele mai multe comunităţi, taţii erau cei care se ocupau de educaţia morală şi disciplinară a copiilor, pe lângă sarcina de a asigura partea materială necesară familiei. În zilele noastre, în multe ţări, se accentuează rolul taţilor de co-părinte, însemnând o implicare mai substanţială în dimensiunea emoţională a dezvoltării copiilor, în creşterea lor de zi cu zi. La nivel internaţional, migraţia îi condamnă pe foarte mulţi taţi la separare de propria familie. Mulţi taţi se fac vinovaţi de violenţă domestică şi chiar de abuzuri sexuale, provocând răni, în primul rând emoţionale, de nevindecat. Alţii îşi abandonează total familiile, lăsându-le fără niciun sprijin. Toate aceste provocări evidenţiază nevoia de a reafirma poziţia tatălui în cadrul familiei.

Mamele, de cealaltă parte, au un rol esenţial în cadrul familiei. Relaţia mamă-copil este vitală pentru dezvoltarea firească şi sănătoasă a acestuia din urmă. Mamele nu mai oferă doar afecţiune copiilor lor, ele asigură şi mijloace materiale pentru familiilor lor. Totuşi, mamele trebuie să facă faţă unor provocări majore, cu adevărat ameninţătoare pentru ele şi pentru familie. Naşterea, care ar trebui să fie prilej de bucurie, continuă să fie un risc major pentru sănătatea multor femei din ţările subdezvoltate. O femeie dintr-o astfel de ţară este supusă unui risc de 300 de ori mai mare de a muri la naştere sau de a suferi complicaţii legate de sarcină, în comparaţie cu o femeie dintr-o ţară dezvoltată. Violenţa împotriva femeilor, cu care se confruntă un număr tot mai mare, rămâne una dintre cele mai odioase încălcări ale drepturilor omului din timpurile noastre. Accesul la educaţie pentru femei şi fete este o altă problemă majoră.

În luna aprilie 2018, Federaţia ChildPact a reunit la Bucureşti peste 40 de experţi şi practicieni din 15 ţări din Europa Centrală şi de Est, din Balcanii de Vest şi din Caucazul de Sud pentru a discuta despre situaţia copiilor rămaşi singuri acasă din cauza migraţiei părinţilor din motive de muncă. A rezultat că printre problemele pe care le întâmpină copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinatate se numără cele de natură emoţională, dar şi din zona asigurării celor necesare creşterii şi îngrijirii lor. "Aceşti copii nu sunt supravegheaţi atunci când trebuie să meargă la un medic, să facă anumite controale sau să-şi ia medicaţia. Despre aceşti copii vorbim şi atunci când la şcoală apar situaţii referitoare la copiii problemă, din nefericire", a afirmat, cu acel prilej, unul dintre participanţi. Problema copiilor rămaşi acasă în urma emigrării părinţilor pentru a lucra în străinătate este una comună în ţările din zona Mării Negre, din Balcani şi Caucaz.

Totodată, potrivit paginii oficiale de internet dedicate de ONU acestei zile, Ziua mondială a părinţilor este un bun prilej pentru a reafirma importanţa avută de Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. Primele cinci puncte ale Agendei, conform www.mae.ro, sunt: fără sărăcie, adică eradicarea sărăciei în toate formele sale şi în orice context; foamete "zero", eradicarea foametei, asigurarea securităţii alimentare, îmbunătăţirea nutriţiei şi promovarea unei agriculturi durabile; sănătate şi bunăstare, altfel spus, asigurarea unei vieţi sănătoase şi promovarea bunăstării tuturor la orice vârstă; educaţie de calitate, împreună cu promovarea oportunităţilor de învăţare de-a lungul vieţii pentru toţi; egalitate de gen, care presupune emanciparea tuturor femeilor şi fetelor. Este lesne de văzut cum punerea în practică a acestor deziderate nu poate avea decât efectele cele mai benefice asupra familiilor din întreaga lume.

România, alături de cele 193 state membre ale ONU, a adoptat Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă la Summit-ul istoric privind dezvoltarea, desfăşurat la New York, la 25-27 septembrie 2015.

Există şi anumite state care aniversează această sărbătoare la alte date calendaristice. De exemplu, în SUA, Ziua părinţilor este marcată, anual, în cea de-a patra duminică a lunii iulie, conform unei iniţiative a senatorului Trent Lott, din 1994, semnată de preşedintele de atunci, Bill Clinton. La rândul său, Republica Coreea celebrează Ziua părinţilor la 8 mai. Iniţial, la 8 mai 1956, a fost marcată Ziua mamei, însă după dezbateri legate de o eventuală Zi a tatălui, autorităţile sud-coreene au decis ca ziua de 8 mai să fie considerată a părinţilor începând cu anul 1973. În Filipine, Ziua părinţilor este prima zi de luni din luna decembrie. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru; editor: Daniel Olteanu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 230

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 27-10-2026 10:30

27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România

La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica

Documentare 27-10-2026 10:00

27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)

La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu

Documentare 27-10-2026 09:00

Relații bilaterale România - Republica Moldova

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,

Documentare 27-10-2026 08:00

SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)

Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.

Documentare 27-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot

Documentare 27-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie

Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 26-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson

Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A

Documentare 26-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)

Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa

Documentare 26-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie

Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2

Documentare 26-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie

Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 25-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)

Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.

Documentare 25-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)

Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al

Documentare 25-10-2026 08:30

25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile

La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace

Documentare 25-10-2026 08:00

25 octombrie - Ziua Armatei Române

Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î

Documentare 25-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.