logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DOCUMENTAR: Nicu Alifantis, cântăreţ, compozitor şi poet, împlineşte 65 de ani

Imagine din galeria Agerpres

Nicu Alifantis, unul dintre cei mai apreciaţi cantautori din zona muzicii folk, compozitor şi poet, împlineşte 65 de ani.

Născut la 31 mai 1954, la Brăila, a început să compună melodii încă din timpul şcolii, fiind un autodidact. Astfel, în 1965 a scris melodia "Decembre" ce avea să devină şlagăr la mijlocul anilor '80. A efectuat studii muzicale particulare cu prof. Mircea Florian, Johny Răducanu, Adrian Enescu şi este absolvent al UNATC- Teatrologie (2012), potrivit volumului "Meridianele cântecului" (Ed. Muzicală, 1989) şi https://alifantis.ro/.

A început să colaboreze cu Teatrul "Maria Filoti" din Brăila, în 1972. A compus muzică de scenă pentru numeroase piese, între care foarte apreciată a fost cea pentru "Furtuna" de Ostrovski, în regia lui Constantin Dinulescu (1973). De asemenea a semnat muzica pentru numeroase alte piese ale altor teatre din Bucureşti şi din ţară printre care: "Când iarba are chip de om" (1977, Teatrul Al. Davilla din Piteşti), "Cum vă place" (1978, Teatrul George Bacovia din Bacău), "Şoareci de apă" (1983, Teatrul Foarte Mic Bucureşti), "Clovnii" (1988, Teatrul Naţional Bucureşti), "Avarul" (1994, Teatrul Nottara din Bucureşti), "Fii cuminte Cristofor" (2007, Teatrul George Ciprian Buzău), "După melci" - prima operă folk, pe versurile poetului Ion Barbu (2015, Teatrul "Prichindel" Alba Iulia) potrivit https://alifantis.ro/.

Nicul Alifantis semnează şi muzica unor filme precum: "Speranţa" (1979), "Moara lui Călifar" (1983), "Aripi de zăpadă" (1985), "Harap Alb" (1988), "Cumetrele" (2005), "Dobrogea" (2007).

 

Foto: (c) EMIL BADEA / AGERPRES FOTO

Nicu Alifantis la cea de-a III-a ediţie a Galei folk ''Om bun'' - 2007



Debutul scenic al artistului a avut loc în 1973, la Televiziunea Română, în emisiunea "TeleTop", cu melodia "Romanţă" pe versuri de M. R. Paraschivescu, iar debutul discografic, în 1976, cu single-ul ''Cântec de noapte'', la Electrecord.

În anul 1975, a intrat în Cenaclul Flacăra alături de care a rămas vreme de şapte ani. În 1984 a realizat un nou L.P. la Electrecord, unde a fost înregistrat apoi şi musical-ul "Mitică Popescu" - prima piesă de teatru pentru care Nicu Alifantis a compus integral coloana sonoră, dramatizare după Camil Petrescu. 

Din repertoriul artistului amintim: "Poştalionul", "Balada blondelor iubiri", "Decembre", "Cânec de noapte", "Rar", "Trăiască România", "Dacă tu ai dispărea", "Mama", "Trecea un om", "Sonet", "Maria lângă geam". Unele dintre cele mai cunoscute cântece ale sale, precum ''Umbra'' sau ''Cântec de toamnă" (ulterior numit ''Emoţie de toamnă''), au apărut în 1984 pe albumul ''Nicu Alifantis''. Acest album a fost urmat de multe altele, printre care: "Piaţa Romană" (1988), ''Risipitorul de iubire'' (1990), "Decembre" (1992), "Voiaj" (1995), "Neuitatele femei" (2002), "Simphonicu/Nicu Alifantis 50" (2005), "Cântece de şemineu" (2010), "Mozaic" (2013), "Şotron" (2015), "Ţara de unde vin" (2018), aşa cum arată volumul "Meridianele cântecului" (Ed. Muzicală, 1989) şi https://alifantis.ro/.

 

Foto: (c) SORIN LUPŞA / AGERPRES FOTO

Nicu Alifantis, la Festivalul naţional de muzică uşoara de la Mamaia  - 1993



Cifra concertelor susţinute este impresionantă, artistul având circa 5.000 de apariţii, singur sau alături de ZAN. Memorabil rămâne concertul ''Tandreţuri pentru femei cu cei 4 corifei'', susţinut alături de Mircea Baniciu, Mircea Vintilă şi Alexandru Andrieş la Circul Globus din Bucureşti, în data de 31 martie 2003. Alte concerte de referinţă au fost: cel din deschiderea concertului Bob Dylan de la Bucureşti (2 iunie 2010); trei concerte la Teatrul Excelsior din Bucureşti pentru a marca împlinirea a 80 de ani de la naşterea lui Nichita Stănescu (2013); "Chante la Roumanie" (2013); "Madame mon amour" (2016);"Alifantis&Zan - Ţara de unde vin..." (2018).

Artistul a înfiinţat, în 1990, propria casă de producţie - Toji Productions - unde a editat single-ul ''Decembre'' (1992), dar şi albumul ''Ia Toji Baladist'' (1993). În 1995 a fondat grupul Alifantis&ZAN cu Virgil Popescu (bass), Relu Biţulescu (tobe), Sorin Voinea (clape), Răzvan Mirică (chitară), alături de care a înregistrat albumele "Voiaj" (1995) şi ''Nichita'' (1996). Apoi, în 1999 a înfiinţat Fundaţia Nicu Alifantis. De asemenea a fondat: "Corifeii" (2003), "Alifantis&SimphoNicu" (2004), "Alifantis&ŞemineuBand" (2010), "Alifantis&MozaicBand" şi "Alifantis&FragileBand" (2013), potrivit paginii oficiale de facebook a artistului www.facebook.com/pg/AlifantisOficial.

Nicu Alifantis este şi autorul unor volume de poezii şi nu numai, între care: ''Scrisori nedesfăcute" (1997), "5 săptămâni în balon" (2006), "Cartea albumului Mozaic" (2013), "Dicţionarul lui Alifantis" (2014), "45 de poeme la întâmplare" (2018).

 

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Nicu Alifantis la decernarea Premiilor Radio România – 2006



Pentru activitatea sa muzicală, a fost recompensat cu: International Youth in Achievements International Biographical Center, Cambridge, England (1986); Premiul UNITER pentru muzică de teatru (1991, 2006); Premiul pentru întreaga activitate, Festivalul ''Om bun'' (1994); Premiul ''Compozitorul anului 1994'', Radio Contact (1995); Premiu pentru muzică de teatru, Festivalul Naţional al Teatrelor de Revistă, Constanţa (1995); Premiul I Secţiunea Şlagăre cu piesa ''Ploaie în luna lui marte'', Festivalul Mamaia '99 (1999); Premiul pentru muzica spectacolului ''Cadavrul viu'', în cadrul Premiilor Naţionale de Teatru (2002); Premiul Foreverfolk, pentru artistul folk al anului (2009); Premiile Muzicale Radio România, pentru "Omul cu Chitara", pentru cel mai bun proiect al anului ("Mozaic") dar şi Premiul de Excelenţă din partea Revistei VIP (2014); Premiul pentru bun român, din parte Revistei VIP (2015).

De asemenea a fost distins cu Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Cavaler (2004), a devenit Cetăţean de Onoare al municipiului Brăila (2017) şi a primit Discul de Aur din partea Casei de Producţie E-Media pentru albumul "Madame Mon Amour"(2017), potrivit https://alifantis.ro/. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 268

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 27-10-2026 10:30

27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România

La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica

Documentare 27-10-2026 10:00

27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)

La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu

Documentare 27-10-2026 09:00

Relații bilaterale România - Republica Moldova

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,

Documentare 27-10-2026 08:00

SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)

Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.

Documentare 27-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot

Documentare 27-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie

Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 26-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson

Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A

Documentare 26-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)

Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa

Documentare 26-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie

Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2

Documentare 26-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie

Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 25-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)

Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.

Documentare 25-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)

Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al

Documentare 25-10-2026 08:30

25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile

La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace

Documentare 25-10-2026 08:00

25 octombrie - Ziua Armatei Române

Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î

Documentare 25-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.