Carmen Bunaciu a început înotul de la vârsta de 7 ani. A fost prima înotătoare care a coborât recordul ţării sub un minut la 100 m liber, în 1977. Are în palmares 70 de titluri
de campioană naţională în probele individuale şi a stabilit 39 de recorduri ale României, 10 medalii la Jocuri Mondiale Universitare, 30 de titluri de campioană balcanică. La ediţia din 1982 a Mondialelor, de la Guayaquil (Ecuador), aduce în ţară prima medalie din istoria înotului românesc la un Campionat Mondial. După 1986 a devenit antrenor. Emoţiile competiţiilor, bucuria de urca pe podium după o victorie, atmosfera din cantonamente şi satisfacţiile ca antrenor sunt câteva dintre subiectele discutate cu Carmen într-un interviu în care a rememorat momente din cariera ei sportivă, suprinse de fotografiile din Arhiva AGERPRES.

AGERPRES: Bine ai venit, Carmen, mă bucur că putem răsfoi câteva fotografii de arhivă din activitatea ta competiţională şi că le putem comenta împreună.
Carmen Bunaciu: Şi eu mă bucur, mulţumesc pentru invitaţie. Chiar am vorbit cu antrenoarea mea, Cristina Şopterian, care e în Germania, şi i-am spus că vin aici, la AGERPRES, pentru acest interviu cu multe fotografii, şi mi-a zis "Să faci poze la poze, să avem şi noi!".

AGERPRES: Cea mai veche poză cu tine pe care am găsit-o în arhiva foto este din 1979, iat-o!
Carmen Bunaciu: E de la bazinul naţional, mă întorsesem dintr-un cantonament în SUA, la Long Beach. Am plecat acolo sfârşitul anului 1978, pentru aproape trei luni, am avut o pregătire cu echipa din America şi apoi şi două-trei concursuri, la Boston, Nashville... Le-am bătut pe americance la ele acasă, a fost un sezon foarte bun pentru mine. Începea anul preolimpic, aveam speranţe mari pentru Moscova, dar s-au împlinit doar pe jumătate, pentru că m-am clasat de două ori pe locul IV.

Foto: (c) CORNEL MOCANU / Arhiva istorică AGERPRES

AGERPRES: Setul cel mai consistent de fotografii este de la Universiada din 1981. Erai bucuroasă în fotografia asta...
Carmen Bunaciu: Eram şi bucuroasă, şi obosită, dar şi foarte bronzată, a fost un moment deosebit să concurez în faţa părinţilor mei, la o competiţie internaţională atât de importantă. Aici era chiar sosirea, ultimul braţ, când puneam mâna pe perete. Deasupra erau cronometrorii, tabela de afişaj.

Foto: (c) CORNEL MOCANU / Arhiva istorică AGERPRES

AGERPRES: Aici eşti cu nişte competitoare.
Carmen Bunaciu: Da, cu Luciela Vasile - atunci se numea Luciela Mihăilescu -, era colega mea de echipă şi de lot, a fost cu mine în finală la 200 metri spate, iar alături este americanca Susan Walsh.

AGERPRES: În poza asta eşti în mişcare, înotai.
Carmen Bunaciu: E chiar la start, se vede sărind apa, cum am luat-o cu mâinile. E foarte frumoasă...

Foto: (c) CORNEL MOCANU / Arhiva istorică AGERPRES

AGERPRES: Iată o festivitate de premiere, tu eşti pe primul loc.
Carmen Bunaciu: Da, eram fericită, eram şi foarte subţirică... (râde - n.r.)

Foto: (c) CORNEL MOCANU / Arhiva istorică AGERPRES

AGERPRES: Ştiu că fotografia asta îţi place mult, o ai acasă înrămată...
Carmen Bunaciu: E poza mea preferată, e făcută de Cornel Mocanu, care a fost fotograf la AGERPRES. Şi el înota, antrenoarea mea, Cristina Şopterian, a fost colegă de echipă cu Cornel Mocanu. Era zurliu şi pus mereu pe şotii, el înota la probele lungi, 1.500 de metri, probe de liber. Mi se pare cea mai frumoasă fotografie! La Universiadă nu am înotat doar spate, ci şi 100 metri fluture.

AGERPRES: Recordul tău la fluture, pe care l-ai stabilit în 1986 la Arad, la campionatele naţionale, a fost nedoborât mult timp...
Carmen Bunaciu: Aşa e, abia acum câţiva ani a fost doborât.

AGERPRES: Încă o fotografie cu tine pe podium.
Carmen Bunaciu: Au fost multe festivităţi de premiere unde am urcat pe podium, am câştigat patru medalii, iar înotătoarea Jill Sterkel a câștigat cinci sau şase medalii de aur, ea şi Nadia (Comăneci - n.r.) au fost atunci vedetele Universiadei. Uite, în poza asta e şi generalul Marin Dragnea, e şi domnul Valeriu Maltopol, secretarul general al federaţiei de atunci. Ce frumos, sunt extraordinare pozele alb-negru.

AGERPRES: Avem şi două imagini cu tine în timp ce te îndrepţi spre podium, înainte de festivitatea de premiere.
Carmen Bunaciu: Da, în public erau mama şi mătuşa mea, uite-le! Iar aici e Cristina, antrenoarea mea.

Foto: (c) CORNEL MOCANU / Arhiva istorică AGERPRES

AGERPRES: Următoarea fotografie e din 1983, de la Minsk. Eşti tot pe podiumul de premiere.
Carmen Bunaciu: Da, e de la Dinamoviadă. Ne dădeau tot felul de premii, am de acolo un samovar, uite-l, se vede în fotografie, în spatele meu.

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Spuneai la un moment dat că Universiada a reprezentat vârful carierei tale...
Carmen Bunaciu: Da, Universiada şi Campionatele Mondiale din 1982, de la Guayaquil, în Eduador. Acea medalie, din 1982, e foarte preţioasă pentru mine. Drumul a fost cu peripeţii, trebuia să facem un vaccin specific zonei, dar când am ajuns la aeroport, de unde aveam cursa spre Madrid, a venit o asistentă care ne-a spus mie şi Cristinei că nu putem pleca pentru că nu făcusem vaccinul respectiv. L-am făcut, am stat câteva zile până îşi făcea efectul şi am plecat după o săptămână, am ajuns la Guayaquil duminică seară înainte să înceapă competiţia. Noroc că proba mea favorită atunci era 200 metri spate şi a fost programată în ultima zi de concurs, deci duminica următoare.

SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Am ajuns la fotografii legate de Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 1984, aici e sosirea delegaţiei, iar în imaginea următoare eşti chiar tu.
Carmen Bunaciu: Poza e din satul olimpic. Sunt cu Valeria Răcilă de la canotaj, cu Nicu Vlad de la haltere, uite-o şi pe Elena Macovei, care e şi cumătra mea, i-am botezat fetiţa. Uite ce creaţă eram, se purta atunci permanentul acela lejer... În dreapta imaginii e doamna doctor Flora Oros, fostă înotătoare, acum e campioană mondială şi europeană la masters, la plus 80 de ani! E într-o formă fizică impecabilă!

AGERPRES: Am aflat de aceste campionate europene şi mondiale de masters, ai mers şi tu, în 2012, la Riccione, în Italia, cu nişte prieteni poloişti. I-ai susţinut atunci, am văzut fotografiile.
Carmen Bunaciu: Da, aşa e. Mă întâlneam cu poloiștii și la balcaniade, îmi plăceau foarte mult aceste competiţii! Acum balcaniadele au rămas doar la nivelul juniorilor. Era o atmosferă plăcută, de bucurie, de prietenie, abia aşteptam să ne întâlnim, să facem schimburi de tricouri, adunam tricourile de campioni.

AGERPRES: O fotografie de la Moscova.
Carmen Bunaciu: E din 1986, în acelaşi an eu m-am retras. Am citit recent că înotătoarea din Germania, Andrea Pollack a murit. Atunci, la Moscova, am făcut record la 100 metri fluture - 01min 01sec 56/100.

SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Care e procedeul de înot care îţi place cel mai mult?
Carmen Bunaciu: Procedeul favorit a fost spatele, dar mai târziu mi-a plăcut foarte mult fluture.

AGERPRES: O fotografie din 1987. Pare un moment festiv...
Carmen Bunaciu: E de la bazinul naţional, la un an după ce m-am retras din activitatea competiţională. Mi s-a organizat atunci o ceremonie oficială de retragere. Am primit multe flori şi aplauze, îmbrăţişări. Aici sunt cu antrenoarea mea, Cristina Şopterian, prima medaliată la CE din 1966, tot la proba spate. Era foarte tânără când m-a selecţionat, eu aveam 13 ani şi ea avea 27.

AGERPRES: Deci la 13 ani ai plecat de la Sibiu şi ai venit în Bucureşti. Erai cea mai mică?
Carmen Bunaciu: Da, cea mai mică din echipă, ceilalţi avea 17-18 ani.

AGERPRES: Ce simte un sportiv de performanţă în momentul în care se retrage din activitatea competiţională? Ce ai simţit tu?
Carmen Bunaciu: Pe de-o parte, abia aşteptam să nu mai fie nevoie să intru de două ori pe zi în apă, să nu mai am emoţii şi antrenamente, care erau intense. Dar pe de altă parte, mi-a lipsit senzaţia de competiţie, mai târziu.

Foto: (c) CORNEL MOCANU / Arhiva istorică AGERPRES

AGERPRES: Apoi ai început antrenoratul.
Carmen Bunaciu: Îmi doream să fiu şi eu pe mal, să înoate alţii şi eu să-i susţin, dar am văzut cât de greu e şi în această ipostază. Am antrenat şi copii, şi juniori, şi seniori, şi la lotul olimpic o perioadă. Era o răspundere mult mai mare, dar fiecare moment era deosebit.

AGERPRES: Am mai discutat despre antrenorat şi cu alţi sportivi care s-au retras din activitatea competiţională şi spuneau că aveau aceleaşi emoţii şi când concurau elevii lor...
Carmen Bunaciu: Aşa este, aveam emoţii pentru fiecare în parte. Chiar îmi aduc aminte că antrenam echipa de juniori şi eram la un campionat de juniori unde aveam doi brasişti buni, talentaţi, 13-14 ani. Era în anul în care fotbaliştii şi-au vopsit părul blond când s-au calificat. Le-am zis copiilor mei "Dacă ieşiţi amândoi campioni, vă promit că îmi vopsesc părul gri". Au câştigat amândoi şi a doua zi mi-am schimbat culoarea părului, am apărut la bazin cu părul gri şi erau aşa de fericiţi..."Uite, doamna are părul gri, s-a ţinut de cuvânt!"

AGERPRES: O poză din 2008, eşti cu Doina Melinte.
Carmen Bunaciu: Da, Doina Melinte are o ţinută superbă, s-a menţinut aşa, arată şi acum foarte bine. Aveam o istorioară amuzantă pe care Doina o povesteşte mereu când suntem împreună la vreun antrenament sau în preajma altor sportive. "Fetelor, să vă spun ce am păţit la Los Angeles. Noi eram cazate un lângă alta, ne-am întâlnit pe culoar şi i-am dat lui Carmen amical o mână peste umăr de s-a văitat ca o doare două zile!". Eu nici nu-mi mai amintesc, dar nu există ocazie în care să ne întâlnim şi ea să nu re-re-repovestescă istoria asta. Am mulţi prieteni din toate sporturile - şi canotori, şi atleţi, stăteam cu lunile în cantonament, mai mult stăteam acolo decât acasă, eram ca o familie.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Mai multe poze de la acelaşi eveniment, inaugurarea bazinului olimpic din Braşov, în 2013.
Carmen Bunaciu: Aici sunt cu prietenii mei Gabi Mitache, Anca Pătrăşcoiu, Răzvan Florea, Liviu Răducanu, este şi primarul din Braşov, dar şi George Cosac. Uite-l şi pe unul dintre veteranii voleiului românesc, profesorul Tănase, braşovean, are aproape 90 de ani. Când am avut concursul de veterani în Braşov, a venit şi dânsul şi a înotat, a fost aplaudat... E minunată atmosfera de la întrecerile de masters.

Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU (C) / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Tu înoţi la fiecare concurs de masters?
Carmen Bunaciu: Daaa, în fiecare an, sunt mai mute competiţii. Anul acesta avem campionatele naţionale la Reşiţa, iar campionatele mondiale sunt în Coreea de Sud. Un an sunt campionate mondiale, un an sunt campionate europene.

AGERPRES: Două fotografii de la o lansare de carte: "Visul de a fi campion".
Carmen Bunaciu: Sunt lângă Laura Badea, lângă Leonard Doroftei, Elisabeta Lipă, Otilia Bădescu. Studiam cartea, nu dormeam, să ştiţi! (râde - n.r.) Iar în poza de grup suntem mulţi. Uite-i pe Otilia, Laura, domnul Ţopescu, Florentin Marinescu de la karate, Doroftei, Elisabeta Lipă, Ruxandra Dragomir...

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

AGERPRES: În 2014 ai primit o plachetă omagială.
Carmen Bunaciu: Da, la inaugurarea bazinului acoperit de la Dinamo. Când am venit eu la Dinamo, în 1974, era bazinul descoperit, iar alături era un teren gol, nefolosit. De atunci se tot spunea "aici o să facem un bazin acoperit...". S-a făcut după 40 de ani, dar mă bucur că a cincea, a şasea generaţie care a venit după noi poate profita de el. E un bazin frumos, un bazin olimpic omologat internaţional, chiar acum au fost internaţionalele României, această competiţie a fost inclusă şi în calendarul Federaţiei Internaţionale, ca un prilej pentru baremurile de olimpiadă. În fotografie sunt cu Anca Pătrăşcoiu, am fost adversare la început, apoi colege şi prietene de foarte mulţi ani.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Ce diferenţe sunt între felul în care se făcea sport în perioada în care tu ai concurat şi felul în care se face sport acum?
Carmen Bunaciu: Nu vreau să pun etichete... Pot spune că nu erau atâtea tentaţii, pe de o parte, era o bucurie să ne revedem cu toţi, să obţinem rezultate cât mai bune, munceam din greu pentru asta, era entuziasm. Şi acum e entuziasm, dar partea materială a devenit prioritară acum. Atunci premiile erau simbolice, pentru o medalie la CM primeam 2.000 de lei, acum sunt premii de zeci de mii de euro. Sigur că trebuie răsplătit efortul şi mă bucur pentru cei care reuşesc să obţină medalii, că se pot împlini şi financiar pentru rezultatele lor, dar noi n-am făcut-o pentru partea materială. Probabil că sunt şi acum oameni care fac sport din plăcere şi din pasiune, cum făceam noi. Şi mă bucură faptul că s-au mai construit bazine, pentru că a fost o vreme în care erau închise ori date în folosinţă pentru alte activităţi. Fotografiile astea mă bucură mult, e frumos să priveşti în urmă, să călătoreşti în timp, cum am făcut eu acum, privind pozele voastre...

AGERPRES: O fotografie de la "Proiectul Junior", în 2011. Presupun că trebuia să-ţi laşi amprenta undeva...
Carmen Bunaciu: Era un eveniment realizat la ANEFS, ni s-au luat amprentele pentru a fi puse pe o alee a campionilor, dar nu am auzit să se fi concretizat.

Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Uite o poză haioasă, din 2016.
Carmen Bunaciu: Eram la Festivalul "B-Fit in the Street", iar băieţii de lângă mine sunt doi australieni cocoţaţi pe picioroange. Când m-au văzut aşa înaltă, au zis "Doamnă, doamnă aveţi culoarea părului ca şi culoarea costumului nostru din blană, haideţi să facem o poză!". E o fotografie amuzantă.

Foto: (c) ILIE BUMBAC / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Carmen, dincolo de înot, de sport eşti foarte pasionată de muzică, te-am întâlnit deseori la concerte rock sau folk.
Carmen Bunaciu: Da, îmi plac rockul şi folkul şi am mulţi prieteni în lumea muzicii, e foarte frumos să mă întâlnesc cu ei. Mircea Vintilă, Ducu Bertzi, Florin Chilian... sunt mulţi artişti care îmi sunt dragi.

AGERPRES: Ce planuri ai pentru perioada următoare?
Carmen Bunaciu: M-am întors de la Braşov, de la maratonul de 24 de ore la înot, unde o echipă este formată din 12 înotători, două rezerve, fiecare înoată 30 de minute, la interval de şase ore. Am zis că două schimburi pot să acopăr şi eu. La începutul lui iunie vor fi campionatele naţionale, la Reşiţa. În rest, antrenez copii la clubul Aqua Life, din Berceni, sunt antrenor coordonator acolo, colegii mei sunt foarte tineri. Avem şi un bazin mic, doar pentru bebeluşi, unde urmează să intru cu nepoţica mea, care face 7 luni şi vreau să fiu prima care o lansez la apă, îmi doresc să se simtă şi ea bine în apă, aşa cum mă simt şi eu, chiar şi acum, la 50 de ani de când am început să înot. Anul trecut am fost, de ziua mea, la Sibiu, m-am revăzut cu primul meu antrenor, domnul profesor Nicolae Dembiţchi, şi a fost foarte frumos. Nu-mi vine să cred că au trecut 50 de ani de când tot înot. Şi, uitându-mă la pozele voastre, realizez că au trecut atâţia ani de când fac înot de performanţă...

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Carmen, îţi mulţumesc pentru faptul că ai acceptat invitaţia noastră, pentru amintirile pe care ni le-ai împărtăşit.
Carmen Bunaciu: Şi eu îţi mulţumesc pentru fotografiile minunate, care mi-au readus în minte atâtea momente frumoase. E primul interviu de acest fel pe care îl dau, în loc de întrebări mi s-au arătat fotografii cu mine, de-a lungul carierei de sportiv şi nu numai. E o idee originală, îmi place şi vă felicit!

AGERPRES/(autor: Marina Bădulescu, redactor arhiva foto: Elena Bălan, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Adrian Dădârlat)