Istoria primei clădiri a Teatrului Naţional începe în aprilie 1836, când "Societatea Filarmonica", înfiinţată de I.H. Rădulescu şi de Ioan Câmpineanu, a cumpărat Hanul Câmpinencii, pentru a construi în acel loc clădirea Teatrului Naţional şi a început o colectă în acest scop. În 1840, "Obşteasca Adunare" i-a propus domnitorului Alexandru Ghica un proiect pentru construcţia Teatrului Naţional cu cheltuiala statului. Proiectul a fost aprobat la 4 iunie 1840, potrivit site-ului tnb.ro.

În 1845, a fost ales planul arhitectului vienez A. Heft pentru a construi clădirea. În mai 1848, încep lucrările la ridicarea teatrului, dar au fost întrerupte din cauza evenimentelor revoluţionare din acel an. În 1849, după instalarea pe tron a domnitorului Barbu Ştirbei, s-a reluat licitaţia pentru terminarea construcţiei. La 31 decembrie 1852, a avut loc inaugurarea Teatrului Naţional, cu piesa "Zoe sau Un amor românesc".

Clădirea teatrului a fost construită în stil baroc în cea mai mare parte. Sala de spectacole, cu o capacitate redusă, construită iniţial pentru protipendadă, a fost mărită pentru a cuprinde şi alte categorii de spectatori. În primii doi ani de la deschidere, teatrul a fost luminat cu lumânări de seu, iar din 1854 s-au folosit lămpi cu ulei de rapiţă. Mai târziu, teatrul a fost luminat cu gaz şi apoi, cu lumină electrică.

Foto 1: Teatrul Naţional  din Bucureşti, în renovare după cutremurul din 1940. (1941) / Arhiva istorică AGERPRES
Foto 2: Imagine cu Hotel Novotel pe Calea Victoriei. (2019) / SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

În 1853, actorul Matei Millo joacă pentru prima oară în Bucureşti piesa "Chiriţa în provincie" de Vasile Alecsandri; acest spectacol reprezintă debutul dramaturgului în repertoriul teatral bucureştean. Premiera naţională a piesei "Hamlet" de William Shakespeare a avut loc în 1861.

Teatrul cel Mare devine instituţie publică de cultură când, printr-un decret din 1864, semnat de prim-ministrul de atunci, Mihail Kogălniceanu, "s-a hotărât să se ia pe contul statului şi să devină instituţie naţională".
    

Faţadele laterale ale teatrului dădeau spre strada Matei Millo până la strada Sf. Ionică şi spre strada Câmpineanu, până la strada Ştirbei Vodă.

În 1875, Teatrul cel Mare din Bucureşti devine Teatru Naţional, director fiind scriitorul Alexandru Odobescu, precizează site-ul tnb.to. Din iniţiativa lui Ion Ghica, director al teatrului, Parlamentul promulgă în 1877 Legea teatrelor, inspirată de regulamentul Comediei Franceze, regulament redactat de Napoleon. În timpul Războiului de Independenţă, teatrul organizează reprezentaţii în folosul soldaţilor răniţi şi pentru întreţinerea spitalelor. În timpul reprezentaţiilor, publicul era ţinut la curent cu evenimentele de pe front.

În timpul Primului Război Mondial, trupa Teatrului Naţional se refugiază la Iaşi. În 1919 are loc primul turneu oficial al Teatrului Naţional Bucureşti în Transilvania şi în Banat, cu dramele "Apus de soare" de Barbu Ştefănescu Delavrancea şi "Răzvan şi Vidra" de Bogdan Petriceicu Hasdeu.

Foto 1: Teatrul Naţional din Bucureşti (placă fotografică). (1930) / Arhiva istorică AGERPRES
Foto 2: Hotel Novotel din Bucureşti. (2019) / SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

Camil Petrescu devine director al Teatrului Naţional în 1939 şi inaugurează o şcoală de regie experimentală. Din 1941 până în 1944, director este Liviu Rebreanu.

În august 1944, aviaţia germană a executat o misiune de distrugere a Palatului Telefoanelor, bomba însă a căzut pe Teatrul Naţional, care se afla în vecinătate. Deşi clădirea Teatrului Naţional a fost distrusă, teatrul a continuat să funcţioneze în sălile: Comedia (Majestic), Studio (din Piaţa Amzei), sălile de festivităţi ale liceelor "Sfântul Sava" şi "Matei Basarab", Cercul Militar. După o vreme, rămâne doar cu sălile Comedia şi Studio, precizează site-ul tnb.ro.

Terenul pe care s-a aflat vechiul Teatru Naţional a rămas viran până în anii 1990. În 2006, a fost construit pe acel loc hotelul Novotel, care are un portal la intrare ce imită porticul clădirii dispărute în 1944. Restul hotelului este construit din sticlă. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Andreea Onogea, editor online: Ada Vîlceanu)