O PERSONALITATE PE ZI: Cezar Grigoriu, regizor şi realizator de comedii muzicale, interpret de muzică uşoară
Cezar Grigoriu, regizor de teatru şi de televiziune, realizator de comedii muzicale, interpret de muzică uşoară, s-a născut la Brăila, la 8 mai 1929, şi s-a remarcat, la finele anilor '50, alături de fraţii săi Angel şi George, ambii cântăreţi şi compozitori, cu grupul lor "Trio Grigoriu".
Tatăl celor trei fraţi, Radu Grigoriu, de profesie violonist, s-a ocupat de educaţia lor în domeniul artistic. În 1946, compozitorul George Grigoriu a lansat trioul "Grigoriu", în a cărui componenţă se numărau şi fraţii Angel şi Cezar, evidenţiază lucrarea "Meridianele Cântecului" (autor Daniela Caraman Fotea, Editura Muzicală, 1989). Grupul va câştiga în timp notorietatea, iar succesele nu întârzie să se manifeste. Un mare pianist de jazz al vremii, Bici Alexandrescu, îi cooptează apoi într-o formaţie de cvartet. Formaţia este din ce în ce mai solicitată la Radio şi în concerte. "Şlagărele Grigoriu" se vor succeda ritmic, din ce în ce mai apreciate, mai solicitate de public şi interpreţi, mai notează sursa citată.
Din repertoriul lor fac parte cunoscutele melodii "Broscuţa Oak", "Macarale", "La Cabana Trei brazi", "Ochii negri", "Podul Grant", cu Gică Petrescu, precum şi melodii preluate din repertoriul străin. Primul concert în care trioul prezintă compoziţii proprii are loc în 1957, alături de orchestra casei de discuri Electrecord. Din acest moment, grupul imprimă relativ puţine preluări şi numeroase piese proprii.

Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES - Formaţia de muzică uşoară 'Trio Grigoriu', formată din fraţii George, Angel şi Cezar Grigoriu (centru). în timpul unei scenete din programul de Revelion (1953)
În lumea cinematografiei, Cezar Grigoriu s-a remarcat ca realizator de comedii muzicale: "Vacanţă la mare" (1962), "Dragoste la zero grade" (1964), "Împuşcături pe portativ" (1967), conform Ghidului bio-filmografic "1234 Cineaşti români" (autori Cristina Corciovescu, Bujor T. Rîpeanu, Editura Ştiinţifică, 1996). Pentru toate aceste filme a semnat şi scenariul.
În muzicalul regizat de Cezar Grigoriu "Împuşcături pe portativ" a colaborat cu fraţii săi pe partea de compoziţie muzicală, desăvârşită de Cornel Fugaru şi de Margareta Pâslaru, care şi-a expus cu succes calităţile de cântăreaţă şi actriţă. În acest spectacol cinematografic de varietăţi, ce îi are în distribuţie şi pe Ştefan Bănică şi Puiu Călinescu, "punctul forte îl constituie baletul: inventiv, original, modern, agreabil, filmat cu o mare forţă de sugestie de operatorul Alexandru Întorsureanu, folosindu-se şi supraimpresiunile pentru a potenţa mişcarea", remarca Ion Mihăileanu în 1968, conform Cinemagia.ro.
A murit la Bucureşti, la 14 octombrie 1978. AGERPRES/(Documentare- Roxana Mihordescu; editor: Doina Lecea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Centrul istoric al orașului Graz și Castelul Eggenberg (Austria)
Centrul istoric al orașului Graz, împreună cu Castelul Eggenberg (Schloss Eggenberg), formează unul dintre cele mai valoroase ansambluri urbane și arhitecturale din Europa Centrală. Înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1999 (centrul istoric) și extins în 2010 pentru a include și castelul, situl reprezintă un exemplu remarcabil de sinteză c
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 august
Ortodoxe Sf. Proroc Samuel; Sf. Mc. Sever, Eliodor și Teoharie Greco-catolice Sf. pf. Samuel; Sf. Bernard Romano-catolice Ss. Bernard, abate, înv.; Samuel, profet Sfântul Proroc Samuel este pomenit de Biserica Ortodoxă în ziua de 20 a
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 august
Este a 232-a zi a anului 2026. Au mai rămas 133 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 24 m și apune la 20 h 13 m. Luna răsare la 15 h 08 și apune la 23 h 34 m. Luna la Primul Pătrar la 05 h 46 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
AnulBrâncuși/ Constantin Brâncuși în muzeele lumii
Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea, s-a născut în 1876, la Hobița, dar a trăit și a lucrat la Paris din primul deceniu al secolului trecut până la moartea sa, în 1957, indică https://www.centrepompidou.fr/. Din atelierul său din capitala Fr
PERSONALITATEA ZILEI: Beatrice Rancea, regizor și coregraf
Beatrice Rancea, regizor și coregraf, prim solistă a Operei Naționale București (1980-1992) și director general al Operei Naționale Române din Iași (2011-2016; 2017-2021), este unul dintre cei mai importanți creatori ai scenei de teatru și balet din România, remarcându-se pentru ideile sale originale. S-a născut la 19 august 1961, în Bu
William J. Clinton, cel de-al 42-lea președinte al SUA (1993-2001), împlinește 80 de ani (19 august)
Fostul președinte de la Casa Albă, Bill Clinton, cu numele de naștere William Jefferson Blythe III, s-a născut la 19 august 1946, în orașul Hope, statul Arkansas, la trei luni după moartea tatălui său, într-un accident rutier. În liceu, a luat numele tatălui vitreg, Roger Clinton, din Hot Springs, Arkansas, notează site-urile
19 august - Ziua mondială a fotografiei
Ziua mondială a fotografiei este marcată la 19 august, în cadrul Săptămânii mondiale a fotografiei, care începe pe 12 august și se încheie pe 26 august, notează site-ul dedicat, https://www.worldphotographyday.com/. În 2026, tema oficială este 'HOME' și &ic
19 august - Ziua mondială pentru asistență umanitară (ONU)
Ziua Mondială pentru Asistență Umanitară este marcată anual la 19 august, potrivit arată un.org. Data nu este aleasă întâmplător. În ziua de 19 august 2003, un camion-bombă a explodat la sediul Națiunilor Unite din Hotelul Canal din Bagdad, ucigând 22 de oameni, printre care Sergio Vieira de M
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 august
Ortodoxe Sf. Mc. Andrei Stratilat, Timotei, Agapie și Tecla Greco-catolice Sf. m. Andrei Stratilat și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Ioan Eudes, pr.; Sixt al III-lea, pp. Sfântul Mucenic Andrei Stratilat este pomenit în calend
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 august
Este a 231-a zi a anului 2026. Au mai rămas 134 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 23 m și apune la 20 h 15 m. Luna răsare la 14 h 02 și apune la 23 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford
Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford, întruchiparea starului hollywoodian carismatic și totodată un susținător influent al filmului independent prin intermediul Institutului Sundance, s-a născut la 18 august 1936, în Santa Monica, California, SUA. În 1955 a absolvit liceul, apoi a studiat la Institutul de Artă Pratt și ulterior s
DOCUMENTAR: 110 ani de la nașterea istoricului Neagu Djuvara (18 august)
Neagu Djuvara a fost unul dintre cei mai fascinanți intelectuali români ai secolului al XX-lea - istoric, filosof, diplomat, scriitor și, nu în ultimul rând, un aristocrat. S-a născut la București, la 18/31 august 1916, într-o familie de origine aromână așez
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 august
Ortodoxe Sf. Mc. Flor și Lavru Greco-catolice Sf. m. Flor și Laur Romano-catolice Fer. Paula Montaldi, fc. Sfinții Mucenici Flor și Lavru sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 18 august. Frați după trup și du
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 august
Este a 230-a zi a anului 2026. Au mai rămas 135 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 22 m și apune la 20 h 16 m. Luna răsare la 12 h 54 și apune la 22 h 32 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
AnulNadia/ Triumful marii gimnaste românce la Campionatele Europene și Mondiale de Gimnastică
Cea mai mare gimnastă a României, Nadia Comăneci, a făcut istorie pentru gimnastica românească nu doar la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, unde a obținut prima notă de 10 din istoria olimpiadei, dar și prin reprezentațiile sale remarcabile de la Campionatele Europene și cele Mondiale, unde a cucerit medalii importante pentru palmaresul internațional al










