#europarlamentare2019 Alegerile europarlamentare în România, 2014
În data de 25 mai 2014, cetăţenii români cu drept de vot i-au ales pe cei 32 de membri din România în Parlamentul European. A fost al doilea scrutin europarlamentar organizat în România pentru un mandat complet de europarlamentar.
La nivelul Uniunii Europene, alegerile pentru Parlamentul European au avut loc între 22 şi 25 mai 2014, acesta fiind cel de-al optulea scrutin de la primele alegeri directe în 1979.
Componenţa BEC
Biroul Electoral Central (BEC) a fost alcătuit la 11 aprilie 2014, conform Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările ulterioare, din cinci judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente şi cel mult 10 reprezentanţi ai partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice sau electorale dintre acestea care participă la alegeri.
Componenţa BEC pentru alegerile europarlamentare a fost următoarea: judecători - Florentin Sorin Drăguţ, preşedinte; Rodica Susanu, locţiitor, Rodica Zaharia, Iuliana Rîciu, Leontina Şerban; din partea Autorităţii Electorale Permanente - Ana Maria Pătru, preşedinte; Dan Vlaicu, vicepreşedinte; Marian Muhuleţ, vicepreşedinte; reprezentanţi ai partidelor politice care au membri în Parlamentul European - Constantin Florin Mituleţu (PSD), Călin-Bogdan Găurean (PNL), Cristian Ene (PDL), Eliza Ene-Corbeanu (Partidul Mişcarea Populară), Mihai Traian Mustăciosu (Partidul Conservator), Szilágyi István (UDMR), Adelaida-Vichi Banu-Untaru (PRM); reprezentanţii partidelor politice care nu au membri în Parlamentul European - Mihaela Mocanu - Partidul Dreptăţii Sociale, Daniela Tebeşoi - Partidul Poporului-Dan Diaconescu, George Adrian Feodorovici - Alianţa Naţională a Agricultorilor, conform roaep.ro.
Campania electorală şi candidaţii
Campania electorală pentru europarlamentare a început la 25 aprilie şi s-a încheiat la 24 mai. În cursă au fost înscrise cincisprezece partide şi alianţe, dar şi opt independenţi, care cereau votul a 18.221.061 de cetăţeni, conform roaep.ro.
Ordinea competitorilor electorali pe buletinul de vot a fost următoarea: PDL, Partidul Mişcarea Populară, UDMR, Alianţa PSD-UNPR-PC, PNL, PRM, Alianţa Naţională a Agricultorilor, Partidul Dreptăţii Sociale, Partidul Noua Republică, Partidul Verde, Partidul Forţa Civică, Partidul Ecologist Român, Partidul Alternativa Socialistă, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, Partidul Poporului - Dan Diaconescu şi independenţii Corina Georgiana Ungureanu, Constantin Filip Titian, Dănuţ Liga, Paul Purea, Pericle Iulian Capsali, Costea Peter, Mircea Diaconu şi Valentin Dăeanu.
Cu cele mai mari şanse era cotată alianţa compusă din PSD, PC şi UNPR. Încă din 24 martie, liderul PSD, Victor Ponta, afirma că alianţa îşi propune să obţină un scor de 35% la alegerile europarlamentare. Mai încrezător, preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, spunea, la 7 aprilie, că PSD are potenţial serios de creştere spre 40%. Pe lista alianţei validată de Comitetul Executiv Naţional al PSD în februarie pe primele trei poziţii se regăseau, în ordine, Corina Creţu, Ecaterina Andronescu şi Cătălin Ivan.
PNL, cotat de sondaje cu şansa a doua, propunea o listă de candidaţi deschisă de Norica Nicolai, urmată de Adina Vălean şi Ramona Mănescu. În ceea ce priveşte obiectivul urmărit de liberali, acesta fusese anunţat de liderul partidului, Crin Antonescu, la 12 martie, afirmând că PNL urmăreşte obţinerea unui scor de 25%.
PDL îşi fixase ca obiectiv un scor apropiat de 20%, echivalentul, în viziunea liderului Vasile Blaga, a şapte-opt mandate de europarlamentar. Pe lista democrat-liberalilor pentru alegerile europarlamentare, primii trei erau Theodor Stolojan, Monica Macovei şi Traian Ungureanu.
Lista UDMR de candidaţi la alegerile pentru PE era deschisă de europarlamentarul Iuliu Winkler, urmat de europarlamentarul Sogor Csaba, apoi de Vincze Lorant-Gyorgy.
Nou-înfiinţatul, la acea vreme, Partid Mişcarea Populară îşi dorea, conform spuselor liderului Elena Udrea, "un scor cu două cifre". Pe primele poziţii în lista PMP pentru alegerile europarlamentare se aflau europarlamentarul Cristian Preda, Siegfried Mureşan şi Teodor Baconschi.
Organizarea alegerilor
Cele 18.532 de secţii de votare organizate la nivel naţional pentru alegerile europarlamentare s-au deschis în ziua de 25 mai 2014, la ora 7,00, procesul electoral desfăşurându-se până la ora 21,00. În străinătate, cetăţenii români au putut să voteze în 190 de secţii.
Cetăţenii care în ziua alegerilor s-au aflat în localitatea (comună, oraş, municipiu) de domiciliu şi-au putut exercita dreptul de vot la secţia la care erau înscrişi în listele electorale permanente. Cei care în ziua alegerilor erau în altă localitate (comună, oraş, municipiu) decât cea de domiciliu şi-au exercitat dreptul de a alege la orice secţie de votare urmând a fi înscrişi în lista electorală suplimentară.
Cetăţenii români cu domiciliul în România au putut vota la secţiile din ţară în baza cărţii de identitate, cărţii electronice de identitate, cărţii de identitate provizorie, buletinului de identitate, paşaportului diplomatic, paşaportului diplomatic electronic, paşaportului de serviciu, paşaportului de serviciu electronic sau a carnetului de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare, după caz.
Cu urna specială au votat şi persoanele netransportabile din motive de boală sau invaliditate. Tot la 25 mai, la ora 7,00, s-au deschis şi secţiile de votare în cele opt colegii parlamentare vacante, dar şi în localităţile unde au loc alegeri locale parţiale.
Rezultatele finale
Prezenţa la vot a fost, potrivit BEC, de 32,44%.
Rezultatele finale au fost anunţate de BEC la 29 mai. Alianţa electorală PSD-UNPR-PC a obţinut 2.093.234 de voturi valabil exprimate (37,60%); PNL - 835.531 de voturi valabil exprimate (15%); PDL - 680.853 (12,23%); Mircea Diaconu - 379.582 (6,81%); UDMR - 350.689 de voturi valabil exprimate obţinute (6,29%) şi PMP - 345.973 (6,21%), conform www.roaep.ro. Restul candidaţilor independenţi şi partidele politice s-au clasat sub pragul electoral de 5%.
Drept urmare, Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut 16 mandate la alegerile europarlamentare, PNL - 6 mandate, PDL - 5 mandate, UDMR - 2, PMP - 2 şi Mircea Diaconu - un mandat.
Europarlamentarii Alianţei PSD-UNPR-PC care obţinuseră mandat au fost: Corina Creţu, Ecaterina Andronescu, Cătălin Ivan, Dan Nica, Maria Grapini, Damian Drăghici, Daciana Sârbu, Ioan Mircea Paşcu, Viorica Dăncilă, Ionel Sorin Moisă, Victor Boştinaru, Claudiu Ciprian Tănăsescu, Doru Claudian Frunzulică, Constantin Laurenţiu Rebega, Claudia Ţapardel, Andi Lucian Cristea.
Din partea liberalilor în PE au mers Norica Nicolai, Adina Vălean, Ramona Mănescu, Cristian Buşoi, Renate Weber, Eduard Hellvig.
Democrat-liberalii care au intrat în PE au fost Theodor Stolojan, Monica Macovei, Traian Ungureanu, Marian Jean Marinescu, Daniel Buda.
PMP şi UDMR au trimis câte doi reprezentanţi la Bruxelles - Cristian Preda şi Siegfried Mureşan, respectiv Iuliu Winkler şi Csaba Sogor.
De asemenea, independentul Mircea Diaconu a obţinut un mandat în Parlamentul European. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie
Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.













