Printr-un edict dat la 24 ianuarie 1789, regele Ludovic al XVI-lea al Franţei a convocat Adunarea Stărilor Generale pentru data de 5 mai 1789. Adunarea Stărilor Generale era un organism reprezentativ pentru cele trei clase sociale ale Franţei de dinainte de Revoluţie: clerul (Prima Stare), nobilimea (A Doua Stare) şi oamenii de rând (A Treia Stare), conform volumului "A Concise History of the French Revolution" de Sylvia Neely (Rowman&Littlefield Publishers, Inc., 2008).

În acea perioadă, Franţa se afla în criză financiară. Războiul de Şapte Ani (1756-1763) şi schimbările diplomatice aduse de acest conflict în politica Franţei, slăbirea puterii aliaţilor tradiţionali (Suedia, Polonia, Imperiul Otoman), bătăliile pierdute şi suprataxarea populaţiei au dus la declararea unei stări de "faliment parţial". Încercările de reformă financiară şi acţiunile îndreptate de către guvern împotriva adunărilor locale (în special arestarea membrilor Parlamentului Parisului din ianuarie 1771) au dus la un declin al popularităţii regelui Ludovic al XV-lea.

Nepotul său, regele Ludovic al XVI-lea, a moştenit, odată cu tronul pe care a urcat în 1774, şi această lipsă de popularitate. Soţia lui Ludovic al XVI-lea, Maria Antoinette, era şi mai nepopulară decât regele, fiind criticată adesea pentru extravaganţa pe care o manifesta la curte şi denumită "Madame Deficit". La această opinie publică negativă mai contribuiau şi originea sa austriacă (acest stat fiind unul dintre inamicii tradiţionali ai Franţei acelor vremuri) şi presupusa influenţă majoră pe care o avea asupra regelui, mai notează sursa citată.

Pentru aprobarea de noi taxe, Charles Alexandre de Calonne, şeful finanţelor franceze, a convocat Adunarea Notabililor, un organism format din reprezentanţi ai nobilimii, arhiepiscopi şi înalţi funcţionari ai statului. Însă membrii acestei adunări nu au dorit să voteze noul sistem de taxare propus de Calonne, ci şi-au declinat competenţa către Adunarea Stărilor Generale, organism care nu mai fusese convocat din 1614. Calonne a fost destituit şi i-a urmat la cârma finanţelor urmat de Fourqueux pentru o scurtă vreme, iar apoi de către Jacques Necker.

Însă pentru Adunarea Stărilor Generale era necesar să fie ţinute alegeri. Clerul număra aproximativ 100.000 de persoane, deţinea aproape 10% din pământul Franţei şi colecta o taxă de 10% de la ţărani. Aceste terenuri erau controlate de către episcopi şi stareţi, însă două treimi dintre cei 303 delegaţi ai clerului erau preoţi simpli, de parohie şi doar 46 erau episcopi.

Nobilimea era reprezentată de 282 de deputaţi, majoritatea din familii vechi şi bogate. Patru cincimi dintre aceştia erau foşti sau actuali militari şi o jumătate dintre ei locuiau în Paris, deşi fuseseră aleşi în alte circumscripţii.

Oamenii de rând erau reprezentaţi în mod tradiţional de 289 de deputaţi, însă numărul lor a fost dublat la 578. Printre aceştia se numărau avocaţi, funcţionari locali, meşteşugari, comercianţi sau proprietari de pământ. Profesia dominantă în rândul acestora era cea de reprezentant legal, cu 218 magistraţi şi 181 de avocaţi. În mod excepţional, un nobil a fost reprezentant al Stării a Treia: Mirabeau, orator desăvârşit care a câştigat admiraţia mulţimii şi, puţin mai târziu, a fost unul dintre liderii Revoluţiei Franceze, mai notează sursa citată.

Datorită faptului că reprezentanţii stărilor nu aveau cereri bine definite, din fiecare circumscripţie s-au colectat caiete în care erau notate doleanţele alegătorilor. Majoritatea acestora erau dominate de îngrijorările legate de sistemul de taxare.

La 4 mai 1789, reprezentanţii Stărilor Generale au mers într-o procesiune, cei ai primelor două fiind îmbrăcaţi în ţinute colorate, pe când reprezentanţii oamenilor de rând erau îmbrăcaţi în negru, conform etichetei curţii. În 5 mai 1789 a avut loc deschiderea lucrărilor Adunării Stărilor Generale la Versailles, lângă palatul regal. Regele a rostit un discurs de întâmpinare iar Necker a avut o cuvântare de trei ore tema finanţelor care nu a pus problema nici a metodei de vot în cadrul Adunării, nici a procedurii dezbaterilor.

În acest moment, conflictul dintre nobili şi Starea a Treia devenise făţiş. Deşi caietele de doleanţe ale nobilimii arătau o înclinaţie spre taxarea egală, aceştia voiau să îşi menţină statutul privilegiat. În cadrul lucrărilor, nobilimea a propus ca votul să fie al stării ca întreg, adică un vot pentru fiecare stare. Practic, această situaţie anula dublarea reprezentanţilor oamenilor de rând. Acest lucru a fost considerat ca un afront de către reprezentanţii Stării a Treia, care doreau ca votul să fie dat de către fiecare reprezentant în parte. Blocajul a durat o lună.

Moartea prinţului moştenitor ("Le Dauphin") l-a determinat pe rege să nu mai comunice direct cu reprezentanţii Stării a Treia, ci prin intermediul miniştrilor. În această situaţie, la 17 iunie 1789, Starea a Treia s-a declarat Adunare Naţională şi a invitat reprezentanţii celorlalte două stări să lucreze împreună cu ei. În 20 iunie, reprezentanţii Stării a Treia au găsit încuiată sala în care îşi desfăşurau lucrările, drept pentru care s-au mutat în sala de tenis din apropiere unde au jurat să stea întruniţi "până când constituţia regatului va fi stabilita şi consolidată pe temelii solide". Evenimentul a fost numit, mai târziu, "Jurământul din sala de tenis".

În acel moment, reprezentanţilor oamenilor de rând li se alăturaseră deja mulţi reprezentanţi ai clerului. Sub ordin de la rege să evacueze sala, maestrul de ceremonii a încercat acest lucru, însă a fost întâmpinat de discursul lui Mirabeau: "Declar că, dacă ţi-a fost ordonat să ne faci să plecăm, trebuie să foloseşti forţa, pentru că nu vom pleca decât sub ameninţarea baionetelor". Presat de demisia lui Necker (care ulterior a revenit asupra deciziei) şi de alăturarea a 47 de nobili Adunării Naţionale, Ludovic al XVI-lea a cedat şi a instruit membrii Primei şi Celei de-a Doua Stări, la 27 iunie, să se alăture Adunării Naţionale, mai notează sursa citată.

Starea de incertitudine şi de frică, atitudinea unor reprezentanţi ai nobilimii şi ai clerului de a se întruni separat în loc de a participa la lucrările comisiilor Adunării, ordinul regelui de a comasa trupe militare în apropierea Parisului precum şi înlocuirea lui Necker cu Baronul de Breteuil, protejat al reginei, au creat climatul necesar pentru manifestări violente, conform volumului citat.

La 14 iulie 1789, revoltele pariziene au avut ca punct culminant căderea Bastiliei, fortăreaţă care simboliza autoritatea regală. Pe 17 iulie, Adunarea Naţională se transformă în Adunare Naţională Constituantă care, la 4 august 1789, a votat abolirea sistemului feudal, mai notează sursa citată. AGERPRES/(Documentare - Daniel Olteanu, editor: Marina Bădulescu, editor online: Gabriela Badea)