logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

O PERSONALITATE PE ZI: Dumitru Stăniloae, profesor de teologie, dogmatist

Imagine din galeria Agerpres

Dumitru Stăniloae, preot, teolog, profesor universitar, dogmatist, traducător, a desfăşurat timp de peste şase decenii o activitate ştiinţifică multilaterală, mai ales în domeniul teologiei dogmatice, fiind considerat unul dintre cei mai de seamă teologi şi gânditori creştini din lume.

S-a născut la 16 noiembrie 1903, în Vlădeni, judeţul Braşov. Studiile secundare le-a făcut la Liceul "Andrei Şaguna" din Braşov (1914-1922), iar cele superioare la Facultatea de Litere din Bucureşti (un an) şi Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1923-1927), unde a obţinut şi doctoratul în 1928.

A fost trimis de mitropolitul Nicolae Bălan la studii de specializare pentru dogmatică şi istorie bisericească la Facultăţile de Teologie din Atena (1927-1928), München şi Berlin (1928-929). A făcut, de asemenea, călătorii pentru documentare la Paris şi Belgrad.

La încheierea studiilor, reîntors în ţară, a fost numit profesor suplinitor (1929), provizoriu (1932) şi apoi titular definitiv (1935) de dogmatică la Academia teologică "Andreiană" din Sibiu, unde a funcţionat până în 1946. La Sibiu a mai predat şi apologetica 1929-1932 şi 1936-1937, pastorala 1932-1936 şi limba greacă 1929-1934.

După alegerea rectorului Nicolae Colan ca episcop al Clujului, a fost numit rector al Academiei (l936-1946). A fost hirotonit diacon în 1931, preot în 1932 şi a fost hirotesit protopop stavrofor în 1940.

A fost membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Sibiului şi consilier arhiepiscopesc, redactor al foii "Telegraful Român" (1934-1945).

În Bucureşti a fost transferat prin chemare la Facultatea de Teologie, la catedra de Ascetică şi Mistică (1947-1948). În 1948, când Facultatea a devenit Institut Teologic de grad universitar, a fost încadrat ca profesor titular de teologie dogmatică şi simbolică, cu o întrerupere în 1958-1963, când a suferit o detenţie în închisorile comuniste.

A fost reîncadrat la catedră între anii 1965-1973; după pensionare, a activat ca profesor consultant pentru cursurile de doctorat.

A publicat lucrări în volum, studii în reviste, traduceri într-un mare număr. Între acestea se numără: "Viaţa şi activitatea patriarhului Dositei al Ierusalimului şi legăturile lui cu ţările româneşti", Cernăuţi, 1929 - teză de doctorat; Hristos Andrutsos, "Dogmatica Bisericii ortodoxe răsăritene" - traducere, Sibiu, 1930; "Catolicismul de după război", Sibiu, 1933; "Ortodoxie şi românism", Sibiu, 1939; "Viaţa şi învăţătura Sf. Grigorie Palama. Cu trei tratate traduse", Sibiu, 1938; "Iisus Hristos sau restaurarea omului", Sibiu, 1943; "Sfânta Treime sau La început a fost iubirea", Bucureşti, 1993; "Iisus Hristos lumina lumii", Bucureşti, 1993.

Este autorul "Teologiei Dogmatice Ortodoxe" (3 vol., 1978), un tratat clasic în literatura ortodoxă, potrivit Dicţionarului de Teologie Ortodoxă, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994. Din perspectiva contribuţiei la consolidarea unor valori teologice româneşti Dumitru Stăniloae este, conform volumului citat, arhitectul teologiei române contemporane şi unul dintre cei mai mari teologi ai secolului XX.

Cea mai cunoscută parte a operei sale rămâne însă traducerea şi explicarea Filocaliei în 12 volume (Filocalia sau culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi, 1946-1991), o muncă uriaşă care reflectă capacitatea lui exegetică şi de sinteză, notează vol. "Darurile Filocalice", Ed. Bunavestire, 1996.

Lucrarea sa teologică a fost apreciată prin mai multe titluri şi distincţii. A primit titlurile de Doctor Honoris Causa de la Facultatea de Teologie din Tesalonic (1976), Institutul Teologic "St. Serge" din Paris (1981), Facultatea de Teologie din Belgrad (1982) şi de la Universitatea din Bucureşti (1992); premiul "Dr. Leopold Lucas" al Facultăţii de Teologie evanghelică din Tübingen, Crucea "Sf. Augustin de Canterbury" din partea primatului Angliei (1981) ş.a.

A fost membru corespondent al Academiei Române (1990), apoi membru titular (1992). Teologul, preotul şi profesorul Dumitru Stăniloae a plecat din această viaţă la 5 octombrie 1993. (surse: Dicţionarul Teologilor Români, pr. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, 1996; Dicţionar de Teologie Ortodoxă, pr. prof. dr. Ion Bria, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994). AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 143

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 20-08-2026 10:00

PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Centrul istoric al orașului Graz și Castelul Eggenberg (Austria)

Centrul istoric al orașului Graz, împreună cu Castelul Eggenberg (Schloss Eggenberg), formează unul dintre cele mai valoroase ansambluri urbane și arhitecturale din Europa Centrală. Înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1999 (centrul istoric) și extins în 2010 pentru a include și castelul, situl reprezintă un exemplu remarcabil de sinteză c

Documentare 20-08-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 august

Ortodoxe Sf. Proroc Samuel; Sf. Mc. Sever, Eliodor și Teoharie Greco-catolice Sf. pf. Samuel; Sf. Bernard Romano-catolice Ss. Bernard, abate, înv.; Samuel, profet Sfântul Proroc Samuel este pomenit de Biserica Ortodoxă în ziua de 20 a

Documentare 20-08-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 august

Este a 232-a zi a anului 2026. Au mai rămas 133 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 24 m și apune la 20 h 13 m. Luna răsare la 15 h 08 și apune la 23 h 34 m. Luna la Primul Pătrar la 05 h 46 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 19-08-2026 15:50

AnulBrâncuși/ Constantin Brâncuși în muzeele lumii

Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea, s-a născut în 1876, la Hobița, dar a trăit și a lucrat la Paris din primul deceniu al secolului trecut până la moartea sa, în 1957, indică https://www.centrepompidou.fr/. Din atelierul său din capitala Fr

Documentare 19-08-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Beatrice Rancea, regizor și coregraf

Beatrice Rancea, regizor și coregraf, prim solistă a Operei Naționale București (1980-1992) și director general al Operei Naționale Române din Iași (2011-2016; 2017-2021), este unul dintre cei mai importanți creatori ai scenei de teatru și balet din România, remarcându-se pentru ideile sale originale. S-a născut la 19 august 1961, în Bu

Documentare 19-08-2026 10:00

William J. Clinton, cel de-al 42-lea președinte al SUA (1993-2001), împlinește 80 de ani (19 august)

Fostul președinte de la Casa Albă, Bill Clinton, cu numele de naștere William Jefferson Blythe III, s-a născut la 19 august 1946, în orașul Hope, statul Arkansas, la trei luni după moartea tatălui său, într-un accident rutier. În liceu, a luat numele tatălui vitreg, Roger Clinton, din Hot Springs, Arkansas, notează site-urile

Documentare 19-08-2026 09:00

19 august - Ziua mondială a fotografiei

Ziua mondială a fotografiei este marcată la 19 august, în cadrul Săptămânii mondiale a fotografiei, care începe pe 12 august și se încheie pe 26 august, notează site-ul dedicat, https://www.worldphotographyday.com/. În 2026, tema oficială este 'HOME' și &ic

Documentare 19-08-2026 08:30

19 august - Ziua mondială pentru asistență umanitară (ONU)

Ziua Mondială pentru Asistență Umanitară este marcată anual la 19 august, potrivit arată un.org. Data nu este aleasă întâmplător. În ziua de 19 august 2003, un camion-bombă a explodat la sediul Națiunilor Unite din Hotelul Canal din Bagdad, ucigând 22 de oameni, printre care Sergio Vieira de M

Documentare 19-08-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 august

Ortodoxe Sf. Mc. Andrei Stratilat, Timotei, Agapie și Tecla Greco-catolice Sf. m. Andrei Stratilat și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Ioan Eudes, pr.; Sixt al III-lea, pp. Sfântul Mucenic Andrei Stratilat este pomenit în calend

Documentare 19-08-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 august

Este a 231-a zi a anului 2026. Au mai rămas 134 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 23 m și apune la 20 h 15 m. Luna răsare la 14 h 02 și apune la 23 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 18-08-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford

Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford, întruchiparea starului hollywoodian carismatic și totodată un susținător influent al filmului independent prin intermediul Institutului Sundance, s-a născut la 18 august 1936, în Santa Monica, California, SUA. În 1955 a absolvit liceul, apoi a studiat la Institutul de Artă Pratt și ulterior s

Documentare 18-08-2026 08:00

DOCUMENTAR: 110 ani de la nașterea istoricului Neagu Djuvara (18 august)

Neagu Djuvara a fost unul dintre cei mai fascinanți intelectuali români ai secolului al XX-lea - istoric, filosof, diplomat, scriitor și, nu în ultimul rând, un aristocrat. S-a născut la București, la 18/31 august 1916, într-o familie de origine aromână așez

Documentare 18-08-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 august

Ortodoxe Sf. Mc. Flor și Lavru Greco-catolice Sf. m. Flor și Laur Romano-catolice Fer. Paula Montaldi, fc. Sfinții Mucenici Flor și Lavru sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 18 august. Frați după trup și du

Documentare 18-08-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 august

Este a 230-a zi a anului 2026. Au mai rămas 135 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 22 m și apune la 20 h 16 m. Luna răsare la 12 h 54 și apune la 22 h 32 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 17-08-2026 09:00

AnulNadia/ Triumful marii gimnaste românce la Campionatele Europene și Mondiale de Gimnastică

Cea mai mare gimnastă a României, Nadia Comăneci, a făcut istorie pentru gimnastica românească nu doar la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, unde a obținut prima notă de 10 din istoria olimpiadei, dar și prin reprezentațiile sale remarcabile de la Campionatele Europene și cele Mondiale, unde a cucerit medalii importante pentru palmaresul internațional al