logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

20 de ani de la vizita în România a papei Ioan Paul al II-lea: Prima zi - 7 mai 1999

Imagine din galeria Agerpres

Papa Ioan Paul al II-lea a efectuat, în perioada 7-9 mai 1999, o vizită la Bucureşti, la invitaţia patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist (1986-2007), şi a preşedintelui României, Emil Constantinescu (1996-2000).

Vizita papei Ioan Paul al II-lea în România a marcat începutul vizitelor episcopului Romei în aşa numitele ''teritorii ortodoxe'', potrivit catholica.ro. În acelaşi an, papa a vizitat Georgia. După anul Jubiliar 2000, papa a vizitat Grecia, Ucraina şi Armenia, în 2001. A urmat vizita în Bulgaria, în 2002.

Jean-Claude Perisset, nunţiu apostolic în România în perioada vizitei papei Ioan Paul al II-lea (mai târziu şi în Republica Moldova), spunea, într-un interviu pentru Catholica, că prima îndatorire pe care a avut-o de la numirea sa (în 12 noiembrie 1998) a fost aceea de a face posibilă vizita apostolică a papei Ioan Paul al II-lea, propusă deja de premierul Radu Vasile în timpul audienţei la Sfântul Părinte din iulie 1998. "De fapt, pregătirea vizitei apostolice a Sfântului Părinte la Bucureşti a fost o provocare minunată şi mi-a dat oportunitatea de a intra în contact, încă de la începutul şederii mele în România, cu varietatea multiplă a societăţii româneşti", menţiona arhiepiscopul romano-catolic.

 

Foto: (c) PAUL BUCIUTA/AGERPRES FOTO


Papa Ioan Paul al II-lea a sosit la Bucureşti în jurul prânzului, fiind întâmpinat, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa, de preşedintele României, Emil Constantinescu, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, arhiepiscopul romano-catolic, Ioan Robu, arhiepiscopul de Făgăraş şi Alba-Iulia al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, şi preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România, Lucian Mureşan, nunţiul apostolic, Jean-Claude Perisset, preşedintele Senatului, Petre Roman, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ion Diaconescu.

La primirea suveranului pontif au mai fost prezenţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, ierarhi greco-catolici şi romano-catolici, miniştri, alte personalităţi ale vieţii politice şi publice româneşti.

De asemenea, au asistat preoţi catolici şi greco-catolici, călugăriţe şi elevi de la liceele catolice din Bucureşti, Oradea şi Timişoara.

Ceremonia de întâmpinare a cuprins trecerea în revistă a gărzii de onoare şi intonarea imnurilor de stat ale Vaticanului şi României.

În întâmpinarea înaltului oaspete, preşedintele României, Emil Constantinescu, i-a urat bun venit pe pământul României. În mesajul său, preşedintele a subliniat, între altele, că papa Ioan Paul al II-lea este cel dintâi succesor al Sfântului Petru care călătoreşte într-o ţară cu majoritate creştin-ortodoxă. "Este un eveniment istoric care prevesteşte al treilea mileniu creştin ca pe un timp al concordiei, al înfrăţirii şi al păcii inimilor (...)" , a spus Emil Constantinescu.

De asemenea, patriarhul Teoctist a adresat la rândul său un mesaj de bun venit, în care arăta că suveranul pontif a păşit pe pământul românesc, care a primit sămânţa cuvântului Evangheliei Mântuitorului Hristos chiar de la unul din Apostolii săi, Sfântul Andrei, fratele după trup al Sfântului Petru.

"Astăzi, Sanctitatea Voastră, aţi sosit în România, ţară ai cărei fii sunt în majoritate ortodocşi, ţară sfinţită de sângele martirilor, al celor de demult şi al celor care au căzut pe altarul credinţei creştine în vremurile apăsătoare ale dictaturii comuniste atee, la care s-au adăugat numele tinerilor şi vârstnicilor căzuţi în revoluţie. Este un pământ sfinţit de lacrimile rugăciunilor mamelor şi de nevoinţele duhovniceşti ale monahilor şi ale tuturor creştinilor de aici; este un pământ presărat de la un capăt la altul de crucile ce străjuiesc turlele bisericilor şi mănăstirilor, răspântiile drumurilor şi mormintele strămoşilor noştri, ca semn al nădejdii noastre în înviere (...)", a arătat patriarhul Teoctist.

"Vă primim cu inima deschisă şi cu gândul bun în numele ierarhilor, preoţilor, monahilor şi credincioşilor Bisericii noastre şi vă îmbrăţişăm cu îmbrăţişarea frăţească a lui Hristos Iisus, cu speranţa şi rugăciunea că 'Dumnezeul iubirii şi al păcii va fi cu noi' (2 Cor. 13, 11) în aceste zile", a încheiat întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române cuvântul său de întâmpinare a papei Ioan Paul al II-lea.

Răspunzând cuvintelor de bun venit pe pământul României, papa Ioan Paul al II-lea a rostit un discurs în limba română, în care şi-a exprimat marea bucurie pentru vizita în România, "naţiune mult dragă mie şi pe care de multă vreme doream să o vizitez", spunea suveranul pontif, adăugând: "Cu profundă emoţie i-am sărutat pământul, recunoscător înainte de toate lui Dumnezeu cel atotputernic care în prevăzătoarea sa bunăvoinţă mi-a hărăzit să văd realizat acest gând".

În continuare, papa Ioan Paul al II-lea şi-a exprimat gratitudinea pentru invitaţia de a vizita România făcută de preşedintele ţării şi a mulţumit în mod special patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, pentru invitaţia de a face o vizită Bisericii Ortodoxe Române, Biserică majoritară în ţară.

"Este prima dată când providenţa divină îmi oferă posibilitatea să dedic o călătorie apostolică unei naţiuni în majoritate ortodoxă şi, desigur, acest lucru nu s-ar fi putut realiza fără condescendenţa şi disponibilitatea fraternă din partea Sfântului Sinod al venerabilei Biserici Ortodoxe Române şi fără consimţământul dumneavoastră, părinte patriarh, cu care voi avea mâine şi duminică speciale şi aşteptate întâlniri", a evidenţiat înaltul oaspete.

Totodată, liderul Bisericii Catolice a salutat în discursul său pe Lucian Mureşan, arhiepiscop de Făgăraş şi Alba-Iulia şi preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România, şi pe toţi ceilalţi fraţi întru episcopat de rit bizantin-român şi de rit latin, cu un gând particular pentru arhiepiscopul de Bucureşti, Ioan Robu. "Vă reînnoiesc întreaga mea gratitudine pentru insistenţa plină de solicitudine cu care m-aţi invitat să vă vizitez. Sunt cu adevărat fericit că acest vis se realizează şi îi mulţumesc Domnului împreună cu voi" (...), a declarat papa Ioan Paul al II-lea.

"Românie, ţară-punte între Orient şi Occident, punct de răscruce între Europa centrală şi cea orientală, Românie, pe care tradiţia o numeşte cu frumosul titlu de 'Grădina Maicii Domnului', vin la tine în numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi al preasfintei Fecioare Maria. În pragul unui nou mileniu, întemeiază-ţi viitorul mai departe pe stânca tare a evangheliei. Cu ajutorul lui Hristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm şi curaj. Vei fi naţiune prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar şi făcător de pace. Dumnezeu să te ocrotească şi să te binecuvânteze mereu", a încheiat papa Ioan Paul al II-lea mesajul rostit la sosirea în ţara noastră.

După ceremonialul întâmpinării, papa Ioan Paul al II-lea şi patriarhul Teoctist s-au îndreptat, în papamobil, spre Patriarhia Română.

De-a lungul traseului de la Aeroportul Bucureşti-Băneasa la Patriarhie, coloana oficială a fost salutată de zeci de mii de persoane.

 

Foto: (c) LUCIAN TUDOSE/AGERPRES FOTO


A urmat prima întrevedere din cadrul acestei vizite între cei doi înalţi prelaţi. La ieşire, după vizita la Reşedinţa Patriarhală, papa Ioan Paul al II-lea şi patriarhul Teoctist s-au adresat mulţimii care se afla pe Dealul Patriarhiei.

În după-amiaza primei sale zile în România, papa Ioan Paul al II-lea s-a întâlnit, la Nunţiatura Apostolică, cu membrii Conferinţei Episcopale Române.

În seara zilei de 7 mai 1999, suveranul pontif a făcut o vizită de curtoazie preşedintelui României, Emil Constantinescu, la Palatul Cotroceni, şi a participat la recepţia oficială oferită în onoarea sa.

Cu prilejul vizitei papei Ioan Paul al II-lea, la Palatul Cotroceni a fost organizată o expoziţie cuprinzând mărturii arheologice ale creştinării poporului roman. (surse: http://w2.vatican.va; www.catholica.ro; http://papainromania.ro; albumul "Trei zile dintr-un mileniu 7-9 mai 1999", Ed. Fundaţiei Rompres, 1999) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Andreea Onogea, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

20 de ani de la vizita în România a papei Ioan Paul al II-lea: Prima zi în imagini - 7 mai 1999

Afisari: 339

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 27-10-2026 10:30

27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România

La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica

Documentare 27-10-2026 10:00

27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)

La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu

Documentare 27-10-2026 09:00

Relații bilaterale România - Republica Moldova

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,

Documentare 27-10-2026 08:00

SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)

Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.

Documentare 27-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot

Documentare 27-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie

Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 26-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson

Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A

Documentare 26-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)

Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa

Documentare 26-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie

Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2

Documentare 26-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie

Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 25-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)

Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.

Documentare 25-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)

Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al

Documentare 25-10-2026 08:30

25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile

La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace

Documentare 25-10-2026 08:00

25 octombrie - Ziua Armatei Române

Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î

Documentare 25-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.