SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 aprilie
Ortodoxe
Sf. Cuv. Ioan de la Lavra Veche; Sf. Sfinţit Mc. Pafnutie
Greco-catolice
Sf. pr. m. Pafnutie; Sf. cuv. Ioan Paleolavritul
Romano-catolice
Vinerea Sfântă (Patima şi moartea Domnului) (post şi ab.)
Sf. Leon al IX-lea, pp.
Sfântul Cuvios Ioan de la Lavra Veche este pomenit în calendarul creştin ortodox la 19 aprilie.
Sfântul Ioan a fost călugăr la Lavra Sfântului Hariton, nu departe de Ierusalim, în pustiul Palestinei.
S-a retras de timpuriu la mănăstire, iubind liniştea şi înfrânarea. Fiind râvnitor împlinirii rânduielilor monastice a fost hirotonit preot şi a vieţuit cu pace în acea lavră până la sfârşitul vieţii.
Lavra cea Veche ridicată de Sfântul Hariton a fost la început o peşteră de tâlhari, în care, Sfântul Hariton a fost legat de răufăcători. S-a dezlegat prin minune, pentru că tâlharii aceia au murit deodată, bând vin otrăvit de veninul unui şarpe.
După ce s-a dezlegat, a găsit în peşteră mult aur şi a construit mai întâi o biserică în aceeaşi peşteră şi a adunat fraţii, iar după aceea a zidit mănăstirea deasupra peşterii.
Pentru faptul că Sfântul Ioan a vieţuit în acea peşteră veche, slujind în biserică, a fost numit şi "al peşterii celei vechi". (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Centrul istoric al orașului Graz și Castelul Eggenberg (Austria)
Centrul istoric al orașului Graz, împreună cu Castelul Eggenberg (Schloss Eggenberg), formează unul dintre cele mai valoroase ansambluri urbane și arhitecturale din Europa Centrală. Înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1999 (centrul istoric) și extins în 2010 pentru a include și castelul, situl reprezintă un exemplu remarcabil de sinteză c
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 august
Ortodoxe Sf. Proroc Samuel; Sf. Mc. Sever, Eliodor și Teoharie Greco-catolice Sf. pf. Samuel; Sf. Bernard Romano-catolice Ss. Bernard, abate, înv.; Samuel, profet Sfântul Proroc Samuel este pomenit de Biserica Ortodoxă în ziua de 20 a
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 august
Este a 232-a zi a anului 2026. Au mai rămas 133 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 24 m și apune la 20 h 13 m. Luna răsare la 15 h 08 și apune la 23 h 34 m. Luna la Primul Pătrar la 05 h 46 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
AnulBrâncuși/ Constantin Brâncuși în muzeele lumii
Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea, s-a născut în 1876, la Hobița, dar a trăit și a lucrat la Paris din primul deceniu al secolului trecut până la moartea sa, în 1957, indică https://www.centrepompidou.fr/. Din atelierul său din capitala Fr
PERSONALITATEA ZILEI: Beatrice Rancea, regizor și coregraf
Beatrice Rancea, regizor și coregraf, prim solistă a Operei Naționale București (1980-1992) și director general al Operei Naționale Române din Iași (2011-2016; 2017-2021), este unul dintre cei mai importanți creatori ai scenei de teatru și balet din România, remarcându-se pentru ideile sale originale. S-a născut la 19 august 1961, în Bu
William J. Clinton, cel de-al 42-lea președinte al SUA (1993-2001), împlinește 80 de ani (19 august)
Fostul președinte de la Casa Albă, Bill Clinton, cu numele de naștere William Jefferson Blythe III, s-a născut la 19 august 1946, în orașul Hope, statul Arkansas, la trei luni după moartea tatălui său, într-un accident rutier. În liceu, a luat numele tatălui vitreg, Roger Clinton, din Hot Springs, Arkansas, notează site-urile
19 august - Ziua mondială a fotografiei
Ziua mondială a fotografiei este marcată la 19 august, în cadrul Săptămânii mondiale a fotografiei, care începe pe 12 august și se încheie pe 26 august, notează site-ul dedicat, https://www.worldphotographyday.com/. În 2026, tema oficială este 'HOME' și &ic
19 august - Ziua mondială pentru asistență umanitară (ONU)
Ziua Mondială pentru Asistență Umanitară este marcată anual la 19 august, potrivit arată un.org. Data nu este aleasă întâmplător. În ziua de 19 august 2003, un camion-bombă a explodat la sediul Națiunilor Unite din Hotelul Canal din Bagdad, ucigând 22 de oameni, printre care Sergio Vieira de M
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 august
Ortodoxe Sf. Mc. Andrei Stratilat, Timotei, Agapie și Tecla Greco-catolice Sf. m. Andrei Stratilat și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Ioan Eudes, pr.; Sixt al III-lea, pp. Sfântul Mucenic Andrei Stratilat este pomenit în calend
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 august
Este a 231-a zi a anului 2026. Au mai rămas 134 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 23 m și apune la 20 h 15 m. Luna răsare la 14 h 02 și apune la 23 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford
Actorul, regizorul și producătorul Robert Redford, întruchiparea starului hollywoodian carismatic și totodată un susținător influent al filmului independent prin intermediul Institutului Sundance, s-a născut la 18 august 1936, în Santa Monica, California, SUA. În 1955 a absolvit liceul, apoi a studiat la Institutul de Artă Pratt și ulterior s
DOCUMENTAR: 110 ani de la nașterea istoricului Neagu Djuvara (18 august)
Neagu Djuvara a fost unul dintre cei mai fascinanți intelectuali români ai secolului al XX-lea - istoric, filosof, diplomat, scriitor și, nu în ultimul rând, un aristocrat. S-a născut la București, la 18/31 august 1916, într-o familie de origine aromână așez
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 august
Ortodoxe Sf. Mc. Flor și Lavru Greco-catolice Sf. m. Flor și Laur Romano-catolice Fer. Paula Montaldi, fc. Sfinții Mucenici Flor și Lavru sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 18 august. Frați după trup și du
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 august
Este a 230-a zi a anului 2026. Au mai rămas 135 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 22 m și apune la 20 h 16 m. Luna răsare la 12 h 54 și apune la 22 h 32 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
AnulNadia/ Triumful marii gimnaste românce la Campionatele Europene și Mondiale de Gimnastică
Cea mai mare gimnastă a României, Nadia Comăneci, a făcut istorie pentru gimnastica românească nu doar la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, unde a obținut prima notă de 10 din istoria olimpiadei, dar și prin reprezentațiile sale remarcabile de la Campionatele Europene și cele Mondiale, unde a cucerit medalii importante pentru palmaresul internațional al










