Ascet, teolog, organizator de mănăstiri, dascăl, apologet şi scriitor bisericesc, de neam daco-roman, Sfântul Ioan Casian a fost canonizat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în 1992.

S-a născut în jurul anului 360 în Dacia Pontica (Scythia Minor - Dobrogea de azi), în Eparhia Tomisului, la 40 km nord-vest de oraşul Constanţa, în "hotarele Casienilor şi al (districtului) Peşterilor", scrie "Patericul românesc", arhim. Ioanichie Bălan, 1980.

Părinţii săi erau creştini şi cu stare, aşa că i-au asigurat fiului lor o educaţie aleasă, deprinzându-l de mic cu citirea Sfintei Scripturi şi practicarea unei înalte trăiri duhovniceşti, în rugăciune şi asceză.

Din copilărie a fost dat la şcoală, în una din şcolile care funcţionau în timpul său la Tomis, Histria, Axiopolis sau în mănăstirile din zonă. A studiat operele marilor clasici şi filosofi greci şi latini, iar mai târziu şi scrierile patristice din secolele II-IV, care circulau în nord-estul Imperiului Roman.

În "Convorbirile" sale, Sfântul Ioan Casian evoca cu duioşie casa părintească, mănăstirile şi frumuseţea locurilor natale din Dacia Pontica, notează lucrarea citată.

De asemenea, Sfântul Ioan Casian aminteşte despre legăturile profunde cu viaţa monahală, spunând că încă din copilărie a trăit printre călugări, auzindu-le îndemnurile şi văzându-le exemplele. În codrii seculari din mijlocul şi din nordul Dobrogei secolului al IV-lea exista un puternic centru monahal cu mai multe mănăstiri şi cu mulţi monahi nevoitori care trăiau într-o asceză deosebit de severă, după cum afirma Sfântul Epifanie al Ciprului (340-403) în cartea sa "Împotriva a optzeci de erezii", referindu-se la călugării audieni din Dacia Pontica.

Acest mediu l-a determinat să intre din prima tinereţe într-una din mănăstirile Eparhiei Tomisului, unde deja se nevoia Cuviosul Gherman, rudă şi prieten al său pentru toată viaţa. Bunul său nume, viaţa aleasă, credinţa şi cultura vastă pe care le avea au făcut ca tânărul monah Ioan Casian să fie un apropiat al marilor episcopi de Tomis, Sfinţii Vetranion (a doua jumătate a secolului al IV-lea) şi Teotim I "Scitul" (c. 392-403).

Dorind să se închine la Sfintele Locuri şi mai ales la Mormântul dătător de viaţă al lui Hristos, în anul 380, când avea doar 20 de ani, Sfântul Ioan Casian a plecat la Ierusalim împreună cu sora sa şi cu Cuviosul Gherman. Acolo, cei doi călugări s-au stabilit la o mănăstire din Betleem, aproape de peştera unde S-a născut Hristos.

După mai bine de cinci ani de asceză şi nevoinţă duhovnicească la Betleem, Sfântul Ioan Casian, împreuna cu prietenul său Gherman, au plecat să viziteze mănăstirile şi sihăstriile din Egipt, patria monahismului creştin. Timp de mai bine de şapte ani, cei doi călugări daco-romani de la gurile Dunării i-au întâlnit pe monahii, egumenii, anahoreţii şi învăţătorii trăitori în pustiul egiptean. Au învăţat în acest timp ştiinţa nevoinţei duhovniceşti, desăvârşindu-se în sfinţenie, în rugăciune şi smerenie.

În Egipt, Sfântul Ioan a început scrierea operei sale în 24 de cărţi, numită "Convorbiri cu Părinţii" (Collationes), cerând şi primind sfaturi şi cuvinte de învăţătură de la marii anahoreţi ce se nevoiau pe Valea Nilului, în Schiteea, Teba, Muntele Nitriei, în Rait şi Muntele Sinai. Cu totul remarcabil este faptul că unele dintre relatările sale au fost incluse în colecţia alfabetică a apophtegmelor 'Patericului', sau sentinţele părinţilor deşertului. Sfântul Ioan Casian este singurul 'călugăr latin' onorat cu includerea în panteonul marilor personalităţi monahale, notează "Monahismul ortodox românesc", vol. I, 2016.

După o scurtă revenire la Betleem, cei doi sihaştri daco-romani s-au reîntors în Egipt. Au plecat de aici din nou, pe fondul unor tulburări ivite în mănăstirile de pe Valea Nilului provocate de arhiepiscopul Teofil al Alexandriei.

Sfântul Ioan Casian şi prietenul său Gherman s-au dus la Constantinopol, la Sfântul Ioan Gură de Aur.

Marele Părinte al Bisericii şi patriarh, văzând sfinţenia vieţii Sfântului Ioan Casian, precum şi marea sa cultură teologică, l-a hirotonit diacon şi l-a făcut ucenic al său. Cinci ani de zile a trăit Sfântul Ioan Casian în preajma Sfântului Ioan Gură de Aur, învăţând de la el multe fapte şi cuvinte de folos.

Surghiunirea din scaunul patriarhal a Sfântului Ioan Gură de Aur, în anul 404, a făcut ca Sfântul Ioan Casian să plece la Roma, pentru a lua apărarea părintelui său în faţa papei Inocenţiu I. Auzind însă de moartea în exil a Sfântului Ioan, care a avut loc la Cucuso-Armenia, în anul 407, Sfântul Ioan Casian, mâhnit de această mare nedreptate, nu s-a mai întors nici la Constantinopol, şi nici în patria sa de la Gurile Dunării, ci s-a stabilit definitiv în sudul Galiei, la Marsilia.

Aici a întemeiat două mănăstiri, una de călugări, închinată Sfântului Victor, şi alta de călugăriţe, după modelul Cuviosului Pahomie şi al Sfântului Vasile cel Mare, organizând astfel, cel dintâi, monahismul în Apus, după regulile vieţii monahale aduse din Răsărit.

Opera sa cuprinde trei lucrări: "Despre aşezămintele mănăstirilor de obşte şi despre tămăduirea celor opt păcate principale", lucrare scrisă în anul 420, în douăsprezece cărţi, la rugămintea episcopului Castor de la Apta Iulia, din sudul Galiei; "Convorbiri cu Părinţii" (Collationes Patrum), în douăzeci şi patru de cărţi sau convorbiri, care formează cea mai de seamă operă literară rămasă de la Sfântul Ioan Casian. Această operă a fost scrisă între anii 420-429; "Despre Întruparea Domnului, contra lui Nestorie", în şapte cărţi, scrisă tot în sudul Galiei, între anii 429-430.

În primele două lucrări, Sfântul Ioan Casian prezintă creştinismului din Apus, pentru prima dată, regulile vieţii monahale din Răsărit, făcând în acest fel o legătură între ţările creştine din Orient cu cele din Occident, menţionează "Patericul românesc".

Sfântul Ioan Casian devine astfel primul organizator şi întemeietor al monahismului în apusul Europei, unde face cunoscută pentru prima dată gândirea patristică şi mistică, precum şi experienţa duhovnicească a marilor Părinţi din Egipt, Sinai şi Palestina.

Totodată, Sfântul Ioan Casian este considerat şi un mare apologet al credinţei apostolice şi profund cunoscător al dogmelor ortodoxe, luptând cu toată puterea împotriva ereziilor care zdruncinau temelia Bisericii.

După o nevoinţă ascetică şi statornică de peste 60 de ani în viaţa monahală, Sfântul Ioan Casian s-a săvârşit cu pace la mănăstirea sa din Marsilia, în anul 435, dându-şi sufletul său în mâinile lui Hristos şi lăsând în urmă câteva sute de ucenici.

Sfintele sale moaşte se află în Mănăstirea Sfântul Victor, la Marsilia. Pomenirea lui se face la 29/28 februarie. AGERPRES / (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Anda Badea)