Comunicat de presă - Asociația Telefonul Copilului
17 Mai - Ziua Internațională a Telefonului Copilului
Child Helpline International - rețeaua globală de servicii 'telefonul copilului' sărbătorește astăzi, 17 mai 2025, Ziua Internațională a Telefonului Copilului, sub sloganul 'Fiecare secundă contează'. Child Helpline International este alianța internațională care reunește 155 de organizații membre din 133 de state din întreaga lume, alianță în care România este reprezentată de Asociația Telefonul Copilului.
Sărbătorim astăzi ZIUA INTERNAȚIONALÃ A TELEFONULUI COPILULUI, împreună cu cele 155 de organizații care oferă acest serviciu copiilor în 133 de state din întreaga lume, reunite sub alianța Child Helpline International.
Conform ultimelor date publicate de Child Helpline International, alianță în care România este reprezentată de Asociația Telefonul Copilului, în anul 2024, la nivel global, 6.368.322 de copii și tineri au apelat liniile de asistență dedicate, înregistrându-se aproximativ 17.400 de apeluri pe zi.
În România, Asociația Telefonul Copilului pune la dispoziția copiilor servicii de consiliere prin intermediul liniei europene de asistență pentru copii 116111, cunoscută și în rândul copiilor din România drept Telefonul Copilului.
'Sărbătorim astăzi, cu ocazia Zilei Internaționale a Telefonului Copilului, contribuția neprețuită a psihologilor, psihoterapeuților, asistenților sociali care oferă consiliere specializată și răspund strigătelor de ajutor ale copiilor la Telefonul Copilului, 116111. Evidențiem astfel rolul vital pe care îl are linia europeană de asistență pentru copii drept răspuns la orice formă de încălcare a drepturilor copilului. Fiecare secundă contează. De aceea, de aproape 20 de ani ne asigurăm că dreptul fiecărui copil de a fi ascultat este îndeplinit la Telefonul Copilului.', a declarat Cătălina Surcel, Director executiv, Asociația Telefonul Copilului.
Reamintim cazul recent al adolescentului care a apelat 116111, în dimineața zilei de 7 aprilie 2025, aflându-se într-o pădure, în județul Iași, cu intenția de a se sinucide pentru că nu vedea o altă soluție la problemele sale. Psihologul Asociației Telefonul Copilului a avut un rol esențial în salvarea băiatului, reușind să îl echilibreze emoțional și să obțină toate detaliile necesare facilitării intervenției Poliției și SMURD, care au realizat intervenția promptă la fața locului și în acest caz, gestionat împreună.
(https://politiaromana.ro/ro/stiri/salvarea-unui-minor-in-pericol-de-suicid-interventie-rapida-si-eficienta-a-autoritatilor)
În România, în anul 2024, 1 din 4 copii care au apelat 116111 - Telefonul Copilului a declarat faptul că se confruntă cu o formă de abuz sau violență în cadrul familiei. Ca urmare a situațiilor de abuz, copiii și adolescenții au relatat faptul că se confruntă cu probleme psihologice care le afectează dezvoltarea armonioasă, cea mai gravă dintre acestea fiind ideația suicidară sau tentativa de suicid. Astfel, în anul 2024 au fost înregistrate cu 50% mai multe solicitări de consiliere psihologică drept urmare a ideației suicidare, cu sau fără tentative, față de anul 2023. De asemenea, peste 25% dintre copiii care au apelat 116111 au solicitat servicii de consiliere juridică cu privire la posibilitatea de a părăsi domiciliul legal, pe fondul abuzurilor.
Consilierea oferită copiilor la 116111 a vizat în principal probleme precum: neînțelegerile în familie / relația copil-părinte (32,6%), cu o creștere de aproximativ 10 procente în comparație cu anul 2023, nevoia de comunicare (22,9%), singurătate, excludere și dificultate în relaționare, criză de identitate (12,3%), anxietate, depresie, tulburări de comportament (15,6%).
Depresia, anxietatea, izolarea socială sunt și consecințe ale abuzului de tip cyberbullying, identificate în rândul copiilor care au solicitat consiliere la 116 111, în anul 2024. 47% dintre solicitările de consiliere, care au vizat abuzul de tip cyberbullying, au făcut referire la șantajul online și grooming. În anul 2024 s-a observat scăderea vârstei copiilor afectați de cyberbullying: 22% dintre copiii care au contactat 116111 au vârste cuprinse între 10 și 12 ani.
La nivel global, sănătatea mintală, violența și pericolele din mediul digital reprezintă cele mai întâlnite motive pentru care copiii și tinerii contactează serviciul telefonul copilului, în România acesta fiind oferit de Asociația Telefonul Copilului, respectiv linia europeană de asistență pentru copii 116111.
Serviciile 'telefonul copilului' ascultă, oferă consiliere specializată și facilitează intervenția autorităților relevante pentru acele situații care impun intervenție în regim de urgență. Serviciile 'telefonul copilului' își adaptează constant metodele și încorporează noi surse de comunicare, pentru a se asigura că toți copiii, oriunde s-ar afla, pot obține ajutor atunci când au nevoie.
Mulțumim reprezentanților mass media pentru toate materialele dedicate constant programului Telefonul Copilului. Totodată le mulțumim pentru asigurarea vizibilității numărului 116 111 în rândul copiilor și părinților, ceea ce a facilitat tratarea cât mai multor cazuri de încălcare a drepturilor copilului.
116 111 este linia europeană de asistență pentru copii, gestionată în România de Asociația Telefonul Copilului și Orange Romania Communications. Apelul către 116 111 este oferit gratuit de Orange Romania Communications.
Asociația Telefonul Copilului
Cu o experiență de peste 19 ani în domeniul protecției drepturilor copilului și ale familiei, Asociația Telefonul Copilului este o organizație neguvernamentală, non-profit, din România, care pune la dispoziția copiilor și părinților linia europeană de asistență pentru copii, 116111, cunoscută și în rândul copiilor din România drept Telefonul Copilului, disponibilă de luni până vineri, între orele 10.00-20.00. În perioada 21 noiembrie 2001 - 31 decembrie 2023, un număr total de 3.010.851 de apeluri a fost înregistrat de Asociația Telefonul Copilului, iar dintre acestea au fost identificate 113.700 de cazuri care au necesitat intervenția instituțiilor abilitate. Apelul este oferit gratuit de Orange Romania.
Pentru informații detaliate despre Asociația Telefonul Copilului și activitatea acesteia, vă rugăm să ne contactați la numarul de telefon: 0740 111 468, adresa de e-mail [email protected] sau să accesați website-ul organizației noastre https://telefonulcopilului.ro/.
Child Helpline International
Child Helpline International numără 155 de organizații membre din întreaga lume și activează astfel în 133 de țări pentru a oferi sprijin și suport copiilor care au nevoie de protecție. Child Helpline International utilizează tehnologii de comunicare și informaționale în măsură să le permită și copiilor marginalizați să obțină ajutor.
http://www.childhelplineinternational.org
Cătălina Surcel
Director Executiv
Asociația Telefonul Copilului
Tel / Fax: +40 21 413 00 11 / Mobil: +40 740 111 468
http://www.telefonulcopilului.ro/
http://116111.ro/
http://www.bedrugfree.116111.ro/
http://www.becybersafe.116111.ro/
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].