Scriitorul Gabriel García Márquez s-a născut la data de 6 martie 1927, în municipiul Aracataca, aflat în regiunea tropicală din nordul Columbiei, potrivit https://www.nobelprize.org.

În 1940, începe primele clase la Colegiul San José, după care ajutat de o bursă acordată de guvernul columbian, se mută aproape de Bogota, terminându-şi studiile medii la Liceul Naţional din Zipaquirá. În 1947, ajunge în Bogotá cu intenţia de a studia Dreptul şi Ştiinţele Politice la Universitatea Naţională din Columbia, carieră pe care o abandonează pentru a pleca în Cartagena de Indias să lucreze ca reporter la ziarul El Universal.

La sfârşitul anului 1949, începe activitatea de reporter şi editorialist la ziarul El Heraldo din Barranquilla, notează http://www.thefamouspeople.com/. Se întoarce în Bogotá în 1954 şi lucrează ca reporter şi critic de cinema la ziarul El Espectador. În 1958, după o perioadă petrecută în Europa, Gabriel Márquez se stabileşte în Venezuela.

În 1960, după triumful revoluţiei din Cuba, pleacă în Havana şi lucrează pentru agenţia de presă creată de guvernul cubanez. Un an mai târziu, se instalează în New York, fiind corespondent la Prensa Latina. În 1969, locuieşte în Barcelona, pentru ca din 1975 să călătorească, succesiv, în Mexic, Cartagena de Indias, Havana şi Paris. Din 1981, se stabileşte în Mexic.

În 1967, publică cea mai cunoscută opera a sa: ''Cien ańos de soledad'' (Un veac de singurătate). Capodoperă a stilului literar realismul magic, lucrarea înfăţişează povestea mai multor generaţii ale familiei Buendia din localitatea fictivă Macondo. De altfel, Macondo, considerat un simbol pentru întreaga ţară a autorului columbian, este un lait motiv în opera lui Marquez, apărând pentru prima dată în povestirea ''La Hojarasca'' (Furtuna de frunze), din 1955.

Printre lucrările sale se numără: ''Ojos de perro azul'', 1950 (Ochi de câine albastru); ''La Hojarasca'', 1955 (Furtuna de frunze); ''Relato de un náufrago'', 1955 (Povestea unui naufragiat); ''El canibal'', 1955 (Canibalul); ''Los funerales de la Mamá Grande'', 1962 (Funeraliile bunicii); ''Cien ańos de soledad'', 1967 (Un veac de singurătate); ''Monólogo de Isabel viendo llover en Macondo'', 1968 (Monologul Isabelei văzând ploaia din Macondo); ''Cuando era feliz e indocumentado'', 1973 (Când eram fericit şi nedocumentat); ''El otono del patriarca'', 1975 (Toamna patriarhului); ''Crónica de una muerte anunciada'', 1981 (Cronica unei morţi anunţate); ''Viva Sandino'', 1982 (Trăiască Sandino); ''El amor en los tiempos del colera'', 1985 (Dragostea în vremea holerei); ''El general en su laberinto'', 1989; (Generalul în labirintul său); ''Del amor y otros demonios'', 1994 (Despre dragoste şi alţi demoni); ''Vivir para contarla'', 2002 (Să trăieşti şi să povesteşti); ''Memorias de mis putas tristes'', 2004 (Povestea târfelor mele triste); ''Yo no vengo a decir un discurso'', 2010 (Nu vin să ţin un discurs).

A colaborat la realizarea scenariilor pentru filme precum ''Juego pelogroso'' (Mexic, 1967); ''El ano de la peste'' (Mexic, 1979); ''Tiempo de Morir'' (Columbia, 1985); ''Milagro en Roma'' (Columbia, 1988); ''Edipo alcalde'' (Columbia, 1996).

Printre premiile cu care a fost răsplătit pentru activitatea sa literară, se numără: Premiul ESSO pentru nuvela ''La mala hora'' (1961); Medalie din partea legiunii franceze din Paris (1981); Decoraţia Águila Azteca în Mexic (1982); Membru de onoare al institutului Caro şi Cuervo în Bogotá (1993).

În 1972, a obţinut Premiul Internaţional pentru Literatură Neustadt.

La 8 decembrie 1982 a primit Premiul Nobel pentru Literatură, pentru ''romanele şi povestirile sale, în care fantasticul şi realismul alcătuiesc o bogată lume imaginară ce reflectă viaţa şi conflictele unui întreg continent'', potrivit nobelprize.org. Discursul său de acceptare s-a numit ''Singurătatea Americii Latine''. Gabriel Garcia Marquez a fost primul autor columbian şi cel de-al patrulea din America Latină care a obţinut prestigiosul premiu pentru literatură.

În 1958, s-a căsătorit cu Mercedes Barcha, cu care a avut doi băieţi.

După ce în 1999 a fost diagnosticat cu cancer limfatic, scriitorul s-a retras din viaţa publică.

La 31 martie 2014 a fost spitalizat din cauza unei infecţii pulmonare şi urinare. A încetat din viaţă la 17 aprilie 2014. În aceeaşi zi, preşedintele columbian Juan Manuel Santos a scris pe contul său de Twitter: "Un veac de singurătate şi tristeţe pentru moartea celui mai mare columbian din toate timpurile", decretând trei zile de doliu naţional. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu, editor online: Daniela Juncu)