Ziua internaţională a zborurilor cu echipaj uman în spaţiu
Ziua internaţională a zborurilor cu echipaj uman în spaţiu este aniversată anual la 12 aprilie, fiind instituită de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 65/271 din 7 aprilie 2011, pentru ''a celebra în fiecare an la nivel internaţional începutul epocii spaţiale pentru specia umană, reafirmând contribuţia importantă a tehnologiei şi ştiinţei spaţiale în atingerea obiectivelor de dezvoltare sustenabilă şi de intensificare a nivelului de trai al statelor şi oamenilor'', potrivit www.un.org.
Data de 12 aprilie 1961 a rămas în istoria umanităţii drept momentul efectuării primului zbor spaţial cu echipaj uman, fiind vorba de cosmonautul sovietic Iuri Gagarin. Acest eveniment istoric a deschis calea explorării spaţiului cu echipaj uman. Anterior, la 4 octombrie 1957 fusese lansat pe orbită primul satelit realizat de om, Sputnik I, fapt ce a reprezentat debutul etapei de explorare a spaţiului.
Iuri Alexeevici Gagarin a realizat un zbor de 108 minute la bordul navetei sovietice Vostok 1. Naveta a fost lansată de la cosmodromul Tiuratam (situat la 200 km sud-vest de Baikonour) şi s-a plasat pe o orbită cu perigeul de 181 km, apogeul la 327 km, înclinarea 65,57 grade. A făcut un înconjur al planetei şi s-a reîntors pe Pământ. Zborul a fost precedat de două lansări succesive de nave Vostok experimentale, la 9 şi 25 martie 1961, cu câte un câine la bord şi cu un manechin în fotoliul pilotului (Sputnik-9 şi Sputnik-10).
Misiunea a vizat evaluarea programului de pregătire a zborurilor spaţiale ale navelor pilotate, respectiv pregătirea cosmonauţilor şi eficienţa soluţiilor adoptate privind construcţia şi amenajările navei şi rachetei purtătoare, tehnica de pregătire şi verificare înainte de start, mijloacele şi metodele de urmărire, control şi dirijare a rachetei pe traiectorie şi a navei pe orbită, tehnica de supraveghere a cosmonautului şi a instalaţiilor de bord, comportarea sistemelor de asigurare a zborului şi a echipamentelor destinate readucerii cabinei cosmos în integritate perfectă, mijloacele şi procedeele de recuperare şi, în general, ansamblul de măsuri din cadrul acestui program complex.
O cameră de televiziune instalată la bordul navei a transmis în permanenţă imagini despre gesturile, atitudinea şi mişcările cosmonautului, până la ieşirea din orbită. Legăturile radiotelefonice şi telegrafice au fost asigurate pe două frecvenţe de unde scurte (9,019 MHz şi 20,006 MHz) şi pe o frecvenţă în ultrascurte (143,625 MHz). Pe toată durata misiunii au fost făcute însemnări în jurnalul de bord, s-au executat diferite activităţi demonstrative programate, cum ar fi mâncatul, băutul şi totodată s-au făcut imprimări pe bandă de magnetofon şi s-a ascultat muzica ce se transmitea de pe Pământ. De asemenea, au fost transmise şi mesaje din cosmos. A fost descris orizontul, curb şi aureolat (închis cu brâie apropiate, divers şi strălucitor colorate) şi s-a cercetat cu atenţie atât la intrarea navei în umbra Pământului, cât şi la ieşirea ei la lumină.
La 12 aprilie 1981, naveta spaţială Columbia realiza primul zbor cosmic, la bordul căreia se aflau astronauţii americani Robert Crippen - pilot şi John Young - comandant. Tot în 1981, dar la 14 mai, cosmonautul român Dumitru Prunariu pornea, pe parcursul a şapte zile, în cadrul misiunii Soyuz 40, în prima participare a unui explorator român la un program spaţial. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie
Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.













