Camil Petrescu, prozator, dramaturg, poet, critic şi cronicar dramatic, eseist şi gazetar, s-a născut la 9 aprilie 1894, la Bucureşti.

În 1906 a intrat ca bursier la Liceul ''Sf. Sava'', apoi s-a mutat, în 1909, la Liceul ''Gh. Lazăr'' din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1913. Ca elev al Liceului ''Gh. Lazăr'' a înfiinţat aici un cenaclu literar, ''Cercul nostru'', potrivit volumului ''Dicţionarul general al literaturii române'' apărut sub egida Academiei Române (Editura ''Univers Enciclopedic'', Bucureşti, 2006).

A debutat la 30 aprilie 1913 în revista ''Rampa'', condusă de N.D. Cocea, cu articolul ''Teatrul Comedia''.

În perioada 1913-1916, a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori, între alţii, pe P.P. Negulescu, C. Rădulescu-Motru şi Mihail Dragomirescu. A mai urmat, în paralel cu studiile universitare, Şcoala de Ofiţeri din cadrul Regimentului ''Mihai Viteazul''. În august 1916, sublocotenent fiind, a fost concentrat, apoi mobilizat în Regimentul 22 Infanterie-Târgovişte. A luat parte la luptele de pe Valea Prahovei şi a fost rănit în urma exploziei unui obuz, pierzându-şi auzul la o ureche, infirmitate care îl va marca toată viaţa.

În 1919 şi-a luat licenţa în filosofie, obţinând calificativul ''magna cum laude'', iar în 1937 şi-a luat, tot cu ''magna cum laude'', şi doctoratul în filosofie, cu lucrarea ''Modalitatea estetică a teatrului''.

După război, Camil Petrescu a stat o perioadă în Banat şi a fost redactor-şef la ''Banatul'' şi ''Banatul românesc'' (1919-1921), a înfiinţat şi a condus, pe rând, publicaţiile ''Limba română'' (1920) şi ''Ţara'' (1920-1921).

La 7 iunie 1919 i-a apărut în publicaţia ''Sburătorul'', a lui Lovinescu, primele versuri din ''Ciclul morţii'', care vor fi publicate aici în continuare. La 1 noiembrie 1921 a fost primit în Societatea Scriitorilor Români.

A revenit în Bucureşti, în 1922, şi şi-a început colaborarea la ''Revista vremii'' (până în 1924), apoi, începând din 1924, a editat şi condus publicaţia ''Săptămâna muncii intelectuale şi artistice'' şi a colaborat la ''Adevărul'' şi ''Revista română''. De asemenea, a editat şi condus revista ''Cetatea literară'' (1925-1926), a fost colaborator, apoi redactor (din 1934) şi redactor-şef (1940-1942) la ''Revista Fundaţiilor Regale''. În 1923 i-a apărut prima carte: ''Versuri. Ideea. Ciclul morţii'', la Editura Cultura Naţională.

Camil Petrescu este cunoscut, în special, datorită dramaturgiei şi romanelor sale. Dramaturg, cronicar dramatic, regizor, precum şi teoretician, a fost unul dintre cei mai fecunzi oameni de teatru din perioada interbelică.

Printre numeroasele piese de teatru pe care le-a scris se numără: ''Jocul ielelor'' (1918, scrisă în perioada războiului), ''Act veneţian'' (1919), ''Suflete tari'' (1922, premiera în acelaşi an la Teatrul Naţional din Bucureşti, în regia lui Paul Gusty), ''Mitică Popescu'' (1925), ''Mioara'' (1926), ''Danton'' (1931), ''Iată femeia pe care o iubesc'' (1943), ''Bălcescu'' (1948), ''Caragiale în vremea lui'' (1955) ş.a.

S-a impus definitiv atenţiei publice, mai întâi, cu romanul ''Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război'' (1930), apoi cu ''Patul lui Procust'' (1933). A mai scris romanul istoric ''Un om între oameni'' (1953-1957, I-III, ultimul volum fiind publicat postum, în 1957), culegerile de nuvele ''Cei ce plătesc cu viaţa'' (1949) şi ''Turnul de fildeş'' (1950) ş.a.

''Spre deosebire de Rebreanu, de d-na Bengescu, de Gib Mihăescu, ceea ce izbuteşte mai bine autorul ''Ultimei nopţi de dragoste''... nu este atât afundarea în regiunile obscure ale conştiinţei, cât exactitatea aproape ştiinţifică în despicarea complexelor sufleteşti tipice. Întocmai ca moraliştii clasici, dar, evident, în primul rând cu mijloacele de naraţiune şi prezentare ale unui romancier, analiza sa se aplică asupra marilor pasiuni umane, în care lămureşte elementele constitutive, în treptata lor însumare, cu un adevărat 'spirit de geometrie' '', scria criticul literar Tudor Vianu (''Dicţionarul general al literaturii române'', Editura ''Univers Enciclopedic'', Bucureşti, 2006).

Camil Petrescu a lăsat şi studii de filosofie, precum ''Husserl. O introducere în filosofia fenomenologică'' (1938) sau ''Doctrina substanţei'', precum şi literatură memorialistică (''Note zilnice''), se arată în dicţionarul "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).

I-au fost decernate, de-a lungul timpului, Premiul Teatrului Naţional (1922), Premiul Naţional pentru literatură dramatică (1939), Premiul de Stat pentru piesa ''Bălcescu'' (1949).

Camil Petrescu a fost ales, în septembrie 1936, vicepreşedinte al Societăţii Autorilor Dramatici Români, apoi, în 1939, preşedinte al acestei societăţi, funcţie pe care a deţinut-o câteva luni. A fost, de asemenea, şi director al Teatrului Naţional din Bucureşti, în perioada februarie-decembrie 1939. A fost ales membru titular activ al Academiei Române la 1 noiembrie 1948.

A murit la 13 mai 1957, la Bucureşti, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu. AGERPRES (Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)