Ziua naţională de cinstire a memoriei românilor - victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie, instituită prin Legea 68/2011, este comemorată la 1 aprilie.

Camera Deputaţilor a adoptat la 12 aprilie 2011 propunerea legislativă pentru instituirea acestei zile naţionale. Actul normativ prevede ca pe data de 1 aprilie să se organizeze comemorări oficiale şi alte activităţi menite să cinstească memoria românilor care au căzut victime masacrelor, deportărilor şi foametei din cauza regimului totalitar sovietic, în nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie. Potrivit expunerii de motive, în urma aplicării Pactului Ribbentrop-Molotov, în perioada iunie 1940 - martie 1953, în Basarabia şi nordul Bucovinei au avut loc mai multe acţiuni de represiune îndreptate împotriva populaţiei române din aceste ţinuturi.

La împlinirea a 70 de ani de la tragicul eveniment de la Fântâna Albă, la 1 aprilie 2011 a avut loc ceremonia de sfinţire a unei troiţei închinate memoriei victimelor masacrului de la Fântâna Albă, în incinta Mănăstirii Putna. La 27 martie 2014, la Institutul Cultural Român a fost proiectat documentarul "Masacrul de la Fântâna Albă - 1 aprilie 1941", semnat de Lucia Hossu Longin.

La 31 martie 2017, la Universitatea din Cernăuţi a avut loc o dezbatere pe marginea masacrului de la 1 aprilie 1941 de la Fântâna Albă, evenimentul fiind organizat de Centrul de Studii Româneşti, Asociaţia Convergenţe Europene din Bucureşti, Institutul pentru Democratizare şi Dezvoltare din Cernăuţi, cu sprijinul Consulatului General al României la Cernăuţi. Profesori universitari, cercetători, urmaşi ai victimelor dar şi oameni politici au vorbit despre contextul istoric în care a avut loc tragedia de la Fântâna Albă.

Consulul general al României la Cernăuţi, Eleonora Moldovan, a amintit cu acest prilej faptul că, în ultima perioadă, subiectul masacrului de la Fântâna Albă capătă vizibilitate, fiind tot mai mulţi cercetătorii care aleg să scrie articole ştiinţifice pe această temă. În timpul dezbaterilor s-a subliniat în repetate rânduri că încercarea românilor de a trece graniţa la 1 aprilie 1941 a fost provocată de serviciile speciale sovietice, precum şi faptul că numărul victimelor nu se cunoaşte nici până acum. ''Nu putem vorbi de o cifră exactă, dar au fost foarte multe victime, îngropate în mai multe gropi comune. Unii oameni au fost îngropaţi de vii şi s-a turnat peste ei var nestins, pentru a le provoca dureri şi mai mari'', a spus cercetătorul Serghei Hakman. Cu acelaşi prilej, preşedintele Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi, Petru Grior, a subliniat că nu se ştie câte gropi comune au fost la Fântâna Albă întrucât nu există mărturii exacte, iar numărul victimelor nu se va cunoaşte niciodată dacă nu se vor face cercetări şi nu vor fi deshumaţi cei ucişi.

La 1 aprilie 2017 victimele masacrului de la Fântâna Albă au fost comemorate din nou, la Memorialul din pădurea Varniţa, în cadrul unui eveniment organizat de comunitatea românească din Bucovina de Nord. În cadrul ceremonialului de comemorare, stareţul mănăstirii Putna, părintele Melchisedec, a oficiat o slujbă de pomenire împreună cu un numeros sobor de preoţi.

La 2 iulie 2018, cu prilejul manifestărilor dedicate sărbătorii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, la Mănăstirea Putna a fost inaugurat Portalul Memorial Golgota Neamului - "Fântâna Albă".

"Portalul Memorial Golgota Neamului - "Fântâna Albă" este închinat jertfei românilor de pretutindeni şi din toate timpurile pentru libertate, independenţă şi demnitate naţională şi, în mod special, românilor care au fost ucişi în Masacrul de la Fântâna Albă, din nordul Bucovinei, la 1 aprilie 1941, pentru vina de a-şi fi iubit neamul, credinţa şi patria. Portalul cuprinde o poartă monumentală, o troiţă de piatră, spaţii pentru depunerea de flori şi aprinderea de lumânări, inscripţii cu numele satelor de unde au pornit spre România cei ucişi atunci şi o cişmea. Poarta este trecerea; troiţa marchează locul jertfei şi, aşezată înaintea porţii, arată că cei ucişi au căzut în faţa locului de trecere în România cea iubită, iar cişmeaua este simbolul vieţii care izvorăşte din jertfa lor", au precizat cu acel prilej reprezentanţii Mănăstirii Putna.

***

Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa au fost primele teritorii pierdute de România în anul 1940, în contextul celui de-al Doilea Război Mondial. La 23 august 1939 fusese semnat, la Moscova, Pactul de neagresiune sovieto-german (Pactul Ribbentrop-Molotov), iar printr-un protocol adiţional secret Germania şi URSS îşi împărţeau sferele de influenţă, articolul 3 al acestuia arătând că ''în privinţa Europei de Sud-Est partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres politic faţă de aceste teritorii''.

La 26 iunie 1940, printr-o notă ultimativă, guvernul URSS cere României cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei în termen de 48 de ore. Un al doilea ultimatum sovietic (27/28 iunie) cerea evacuarea administraţiei şi armatei române din Basarabia şi nordul Bucovinei în doar patru zile, iar răspunsul guvernului român la 28 iunie a fost că ''pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forţă şi deschiderea ostilităţilor în această parte a Europei, se vede silit să primească condiţiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic''.

În urma ocupării Basarabiei, nordului Bucovinei şi ţinutului Herţa de către autorităţile sovietice, populaţia românească din aceste teritorii a fost supusă unui regim de represiune şi deportări. Politica opresivă impusă de sovietici a determinat un adevărat proces migraţionist şi transferuri masive de populaţie, soldate cu importante pierderi de vieţi omeneşti.

Foto: (c)  GINA ŞTEFAN / AGERPRES FOTO

La 1 aprilie 1941 a avut loc masacrul de la Fântâna Albă (în apropiere de graniţa cu România), în care şi-au pierdut viaţa, după cum spun martorii locali, aproximativ 3.000 de români bucovineni. Oamenii aflaseră, de la agitatori ai serviciilor speciale sovietice care au cutreierat satele pe Valea Siretului timp de câteva săptămâni, că în ziua de 1 aprilie se va deschide graniţa, şi astfel se vor putea refugia în România.

Cele aproximativ 3.000 de persoane din mai multe sate de pe Valea Siretului au format o coloană paşnică şi s-au îndreptat, la 1 aprilie 1941, spre graniţa cu România, purtând un steag alb cu însemne religioase, icoane, prapuri şi cruci din cetină. Când s-au apropiat de punctul de graniţă Fântâna Albă, în locul numit Varniţa, grănicerii sovietici au deschis focul şi au tras în plin în ei. Bătrâni, copii, femei au fost seceraţi cu rafale de mitraliere, apoi aruncaţi în gropi comune, unii fiind îngropaţi de vii. Supravieţuitorii au fost urmăriţi, torturaţi şi deportaţi.

Tragicul episod este consemnat în volumul ''Istoria României în date'' coordonat de Dinu C. Giurescu (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003), în care se arată că la 1 aprilie 1941 câteva mii de români bucovineni, care voiau să se stabilească în România, ''fiind stimulaţi dacă nu chiar instigaţi de autorităţile sovietice'', ajungând la Fântâna Albă (punct de hotar cu România), sunt seceraţi pe loc de mitraliere. Ulterior, aproximativ 40.000 de români bucovineni, dintr-o populaţie de 200.000 de oameni, au fost deportaţi sau ucişi, potrivit sursei citate.

O relatare a evenimentelor a fost făcută de unul dintre puţinii supravieţuitori, profesorul Gheorghe Mihailiuc (1925-2005), în cartea sa "Dincolo de cuvintele rostite", publicată în 2004, la Editura Vivacitas din Hliboca. Acesta descrie ce s-a întâmplat la Fântâna Albă pe 1 aprilie 1941 ca pe un "masacru", un "genocid" şi un "măcel".

În anul 1941 au mai avut loc şi alte operaţiuni de arestare şi deportare. Astfel, la 10 iunie 1941, 13.000 de români basarabeni sunt ridicaţi de autorităţile sovietice de la căminele lor şi deportaţi în Siberia (''Istoria României în date'', Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003). În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 a fost organizată o amplă operaţiune de arestare şi deportare, fiind vizate mii de persoane din Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţei.

Cartea ''Amintiri din viaţă. 20 de ani în Siberia'', de Aniţa Nandriş-Cudla (publicată la Editura Humanitas în 1991 şi reeditată în 2006), redă amintirile unei ţărănci românce din comuna Mahala (nordul Bucovinei) care, în noaptea zilei de 13 iunie 1941, este smulsă din casa sa de ofiţeri NKVD şi deportată împreună cu cei trei copii ai săi în Siberia. În prefaţa ediţiei a doua a cărţii, semnată de Gheorghe Nandriş, se arată: ''Amploarea genocidului este greu de imaginat. Iată cum, dintr-o singură comună - Mahala - într-o singură noapte - 6 spre 7 februarie 1941 - au fost împuşcaţi de grănicerii ruşi, lângă satul Lunca (nu departe de Herţa) peste 300 de tineri ţărani. Într-o singură noapte - 12 spre 13 iunie 1941 - din aceeaşi comună au fost deportate, pentru exterminare în Siberia, 602 persoane. Puţine dintre acestea s-au mai întors (...).'' Dintre cei 602 deportaţi, 210 erau copii sub 15 ani, iar dintre aceştia 76 erau copii sub 5 ani.

Începând din martie 1944, când Armata Roşie a ocupat din nou nordul Bucovinei şi Basarabia, a fost instituit din nou regimul de teroare şi represiune la adresa populaţiei de aici. Foametea din anii 1946-1947, care a urmat după reocuparea Basarabiei, a fost generată de un complex de factori, precum seceta din vara anului 1946, dar a fost determinată în principal de golirea gospodăriilor şi hambarelor de produsele alimentare şi grâne ale populaţiei de către autorităţile sovietice. Procesul de colectare a cotelor de cereale de la populaţie s-a desfăşurat anevoios, iar cei care s-au opus au fost judecaţi şi deportaţi. Un nou val de deportări din Basarabia a avut loc în 1949. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Horia Plugaru, editor online: Alexandru Cojocaru)