DOZA DE CULTURĂ: Revista ''Luceafărul''
Primul număr al ''Luceafărului'', revistă de literatură şi artă, de renume şi tradiţie, editată sub egida Uniunii Scriitorilor din România, a apărut în Bucureşti, la 15 iulie 1958. ''Luceafărul'' se adresa, în primul rând, tinerilor scriitori, atât titlul publicaţiei, cât şi al uneia dintre rubricile importante (''Dintre sute de catarge'', care se ocupa exclusiv de autorii începători) expunând manifest intenţia de a aşeza revista sub egida geniului eminescian, potrivit ''Dicţionarului general al literaturii române'' (Ed. Univers Enciclopedic, 2005).
Revista se afirmă, din ce în ce mai mult, odată cu tinerii scriitori ai generaţiei '60, mulţi dintre aceştia debutând aici sau publicându-şi în paginile "Luceafărului" unele dintre cele mai bune scrieri ale lor. Aici au debutat, s-au afirmat, au colaborat sau au cunoscut consacrarea, printre alţii, Constanţa Buzea, Adrian Păunescu, D. R. Popescu, Fănuş Neagu, Ion Gheorghe, Mircea Dinescu, Sânziana Pop, Gabriela Adameşteanu, Ioana Ieronim, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Alexandru George, Mircea Iorgulescu, Alex. Ştefănescu, Gabriela Melinescu, Dorin Tudoran.
Au semnat în paginile revistei: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Gheorghe Pituţ, Ioan Alexandru, Leonid Dimov, Marius Robescu, Grigore Hagiu, Nicolae Velea, Cezar Baltag, Gheorghe Suciu, Dan Laurenţiu, Nicolae Ciobanu, Cezar Ivănescu, Matei Gavril.
La început, revista a apărut bilunar (15 iul. 1958-9 oct. 1965), apoi săptămânal (16 oct. 1965-dec. 1989). Primul director a fost Mihai Beniuc (1958-1961), iar din primul colegiu de redacţie au făcut parte Dan Deşliu, Mihu Dragomir, Silvian Iosifescu, Perpessicius, Titus Popovici.
Din 31 ianuarie 1990 până în 16 noiembrie 2000, revista a fost condusă de un colectiv de redacţie coordonat de criticul literar Laurenţiu Ulici, fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor (1995-2000). Printre rubricile noii serii a revistei se aflau: "Povestea vorbei", "Cărţile săptămânii", "Profil", "Plastică", "Teatru". Au colaborat Daniela Crăsnaru, Dan Laurenţiu, Constanţa Buzea, Ana Blandiana, Valeriu Anania, Şt. Aug. Doinaş - cu poezie; Dumitru Solomon, Marius Tupan, Ştefan Agopian, Maria Luiza Cristescu, Bujor Nedelcovici - cu proză; N. Manolescu, L. Ulici - cu articole de istorie literară; Florin Manolescu - care semna "Cronica literară" ş.a.
Din mai 2017, publicaţia poartă numele "Luceafărul de dimineaţă", putând fi consultată la adresa http://www.luceafarul-de-dimineata.eu. Directorul publicaţiei este Dan Cristea şi redactor-şef este Alex Ştefănescu. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 octombrie
Este a 301-a zi a anului 2026. Au mai rămas 64 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 47 m și apune la 17 h 11 m. Luna răsare la 18 h 18 m și apune la 09 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie
Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace













