La 9 februarie 1934, reprezentanţii României, Iugoslaviei, Greciei, Turciei au semnat, la Atena, Pactul Înţelegerii Balcanice, prin care statele semnatare îşi garantau mutual securitatea frontierelor balcanice.

Pactul Înţelegerii Balcanice a fost semnat de miniştrii Afacerilor Străine ai României - Nicolae Titulescu, Turciei - Tewfik Rustu-Aras, Iugoslaviei - B. Jevtic şi Greciei - Demetrios Maximos. Pactul era deschis participării oricărei ţări balcanice.(''Politica externă a României. Dicţionar cronologic'', Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986).

''Nicolae Titulescu, ministrul de externe al României, a fost unul dintre puţinii bărbaţi de stat europeni care şi-a dat seama de valoarea politică a unor înţelegeri regionale, capabile să se opună cu eficienţă tentativelor revizioniste. Viziunea unei Europe centrale şi sud-estice unite în acest scop l-a determinat să urmeze, pas cu pas, un drum politic bine precizat. Securitatea României, menţinerea integrităţii ei teritoriale ridicau necesitatea ca acest stat să ia iniţiativa unor acţiuni care s-au dovedit a fi utile atât Europei centrale, cât şi Balcanilor'', arată istoricul Eliza Campus în lucrarea sa ''Mica Înţelegere'' (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968).

În octombrie 1933, Nicolae Titulescu a făcut o vizită la Ankara, unde i s-a făcut o primire excelentă, fiind semnat cu acest prilej, la 17 octombrie 1933, un tratat de amiciţie, de arbitraj şi de conciliaţiune. Prin încheierea acestui tratat s-a constituit - aşa cum a arătat N. Titulescu - ''fundamentul natural al unei întregi politici de organizare a păcii, într-o regiune a Europei care părea foarte ameninţată''. După succesul repurtat la Ankara, Titulescu a vizitat Atena, pentru a lega şi mai mult relaţiile dintre Grecia şi România, iar în lunile următoare a urmat o vie activitate diplomatică (Eliza Campus, ''Mica Înţelegere'').

Tot în octombrie 1933, Nicolae Titulescu a efectuat o vizită şi în Bulgaria, cu intenţia de a realiza o apropiere între toate statele balcanice. Convorbiri au avut loc şi cu ocazia vizitei efectuate în România, în ianuarie 1934, de regele Boris al Bulgariei, însoţit de primul-ministru N. Muşanov. Bulgaria nu a acceptat însă, în cele din urmă, să adere la Pactul Înţelegerii Balcanice.

Crearea Înţelegerii Balcanice a fost una dintre problemele-cheie discutate şi la sesiunea Consiliului Permanent al ''Micii Înţelegeri'' din 22-23 ianuarie 1934, de la Zagreb.

Pactul Înţelegerii Balcanice - o nouă organizaţie antirevizionistă, destinată să asigure pacea, statu quo-ul şi securitatea în Balcani - a fost semnat la 9 februarie 1934. Potrivit acestuia, statele semnatare ''îşi garantează mutual securitatea frontierelor balcanice'' şi ''îşi luau obligaţia de a nu întreprinde nici o acţiune politică faţă de alt stat balcanic nesemnatar al Pactului fără avizul mutual prealabil al celorlalţi semnatari şi de a nu lua nici o obligaţie faţă de oricare alt stat balcanic fără cunoştinţa prealabilă a celorlalte părţi'' (''Istoria României în date'', Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

În Protocolul anex, care făcea parte din Pact, se menţiona, între altele: Pactul ''nu este îndreptat împotriva nici unei puteri. Scopul său este de a garanta securitatea frontierelor balcanice împotriva oricărei agresiuni din partea unui stat balcanic''; părţile vor încheia convenţii ''apropiate scopurilor urmărite prin Pact''; Pactul este un instrument defensiv, el nu se aplică în cazul în care unul dintre semnatari este agresor conform art.2 din Convenţiile de la Londra; menţinerea ordinei teritoriale în Balcani ''este definitivă pentru semnatari''. (''Politica externă a României. Dicţionar cronologic'', Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986).

Pactul a intrat în vigoare în momentul semnării. România a ratificat Pactul Înţelegerii Balcanice la 16 iunie 1934.AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Marina Bădulescu, editor online: Ady Ivaşcu)