Romancier, eseist, poet, dramaturg, publicist, membru titular al Academiei Române, Nicolae Breban (pe numele său întreg Nicolae Alexandru Breban) s-a născut la Baia Mare, la 1 februarie 1934, potrivit www.ideeaeuropeana.ro.

A urmat şcoala primară şi liceul la Lugoj şi Oradea, conform lucrării "Membrii Academiei Române" (Editura Enciclopedică / Academiei Române, 2003). După obţinerea bacalaureatului (1952), a încercat să îşi continue studiile la Bucureşti. Nu este, însă, admis. În 1953, 1954 şi 1956 a încercat să urmeze filosofia la Bucureşti şi filologia la Cluj, fiind exmatriculat de fiecare dată - provenea dintr-o familie de preoţi, precizează sursa citată. Astfel, în 1953, se înscrie la Facultatea de Filosofie, "măsluind actele", după cum el însuşi mărturiseşte în "Confesiuni violente" (1994), dar, subterfugiul fiind descoperit, este exmatriculat, se arată în "Dicţionarului general al literaturii române", coordonator general Eugen Simion (Univers Enciclopedic, 2004). Anul următor, repetă tentativa, însă abandonează, fiind bolnav. Perioada 1956-1957 îl găseşte student la Cluj (la Filologie, limba şi literatura germană), însă întrerupe din nou şi definitiv studiile.

A schimbat diferite ocupaţii: a fost funcţionar la Oradea, strungar la Uzinele "23 August" din Bucureşti şi a lucrat un timp la garajul Ministerului Finanţelor. A fost redactor-şef adjunct (din toamna anului 1968), apoi redactor-şef la "România literară" (1970-1971). În perioada 1986-1989, locuieşte la Paris, fiind asociat cu exilul literar românesc, urmând a reveni în ţară la numai câteva luni de la căderea regimului comunist. În 1990, inaugurează revista "Contemporanul - Ideea europeană", serie nouă a "Contemporanului", al cărei director este şi în prezent.

A debutat literar în 1957, în revista "Viaţa studenţească", cu schiţa "Doamna din vis". În 1961, publică schiţe în "Gazeta Literară", iar primul roman, "Francisca" - distins cu Premiul "Ion Creangă" al Academiei Române, îi apare în 1965. Urmează romanele: "În absenţa stăpânilor" (1966), "Animale bolnave" - care îi aduce consacrarea definitivă (1968, "romanul anului" şi Premiul Uniunii Scriitorilor), "Îngerul de gips" (1973), "Bunavestire" (1977, considerat o capodoperă de critică literară şi încununat din nou cu Premiul Uniunii Scriitorilor, însă atacat vehement de regimul politic de la Bucureşti, întrucât autorul intrase în conflict deschis cu Partidului Comunist, denunţând, în 1971, la Paris, tezele culturale dogmatice adoptate de regimul Ceauşescu), "Don Juan" (1981), "Drumul la zid" (1984), "Pândă şi seducţie" (1991), trilogia "Amfitrion": I. Demonii mărunţi, II. Procuratorii, III. Alberta (1994) - pentru care primeşte, pentru a treia oară, Premiul Uniunii Scriitorilor, tetralogia "Ziua şi noaptea", "Singura cale" (2011).

A publicat volume de eseuri - "O utopie tangibilă" (1994), "Confesiuni violente" (1994), "Riscul în cultură" (1996), "Spiritul românesc în faţa unei dictaturi", "Fr. Nietzsche. Maxime comentate", "Vinovaţi fără vină", "Trădarea criticii" (2009), "Aventurierii politicii româneşti. O istorie dramatică a prezentului" (2010) etc.; traduceri - Rainer Maria Rilke, "Elegii duineze" (2006), J.W. Goethe, "Elegiile romane" (2009). A scris poezie - "Elegii parisiene" (1992); nuvele ("Orfeu în infern" - 2008); memorii - "Stricte amintiri literare", tetralogia "Sensul vieţii"; piese de teatru - "Culoarul cu şoareci" (1980), "Bătrâna doamnă şi fluturele" (1982). A semnat scenariul peliculei "Răutăciosul adolescent" (1969, în regia lui Gheorghe Vitanidis), precum şi scenariul şi regia filmului "Printre colinele verzi" (1970, o ecranizare a romanului "Animale bolnave"), inclus în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de la Cannes în 1971.

Opera sa literară a fost tradusă în franceză, germană, italiană, suedeză, rusă, bulgară, maghiară, lituaniană, letonă, bucurându-se de o bună circulaţie internaţională.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, a fost vicepreşedinte al Uniunii între 2001-2005.

La 24 octombrie 1997, a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar la 14 ianuarie 2009, a devenit membru titular al acestui înalt for cultural.

În anul 2000, a primit Premiul "Opera omnia" pentru întreaga sa activitate literară din partea revistei "Convorbiri literare" şi Premiul Naţional de Literatură acordat de Uniunea Scriitorilor din România (pentru anul literar 1999). De asemenea, a primit premiul revistei "Cuvântul" pe anul 2002 - secţiunea teatru). Este laureat al Premiilor "Marin Sorescu" 2013, decernate de Academia Română şi de Primăria Craiova, cu prilejul zilelor dedicate poetului. În 2014, la Gala Premiilor Brâncoveanu, decernate de Fundaţia Alexandrion, la secţiunea Literatură, scriitorul a fost premiat pentru întreaga sa operă. În 2018, a obţinut Premiului Naţional pentru Proză "Ion Creangă", Opera Omnia, ediţie a II-a.

În 2005, academicianul Nicolae Breban a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" Satu Mare. În 2012, i-a fost conferit titlul de Membru de Onoare al Uniunii Muzicienilor Interpreţi din România, la cea de-a doua ediţie a Galei Premiilor UNIMIR.

În 2016, a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Comandor.

În 2004, la Editura Fundaţiei Culturale Ideea Europeană, a apărut volumul "Nicolae Breban - 70", îngrijit de scriitoarea Aura Christi, care reprezintă, potrivit mărturisirii acesteia, "un instrument de lucru", un omagiu adus unui mare scriitor român în viaţă, un romancier care a marcat evoluţia prozei româneşti contemporane a secolului XX. În 2017, a apărut volumul autobiografic "Viaţa mea", o carte care prezintă, tematic, aspecte esenţiale ale biografiei scriitorului. AGERPRES/(Documentare - Doina Lecea, editor: Andreea Onogea, editor online: Ady Ivaşcu)