DOCUMENTAR: 75 de ani de la naşterea regizorului Alexandru Bocăneţ
Regizorul Alexandru Bocăneţ s-a născut la 15 februarie 1944, în Bucureşti. A absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografie în 1968.
A început să lucreze în Radioteleviziune din timpul studenţiei. La început a fost atras de regia de montaj, de tăierea cadrelor, de multiplicarea acestora şi suprapunerea lor, revoluţionând cu aceste tehnici divertismentul de televiziune.
Show-urile create de el erau unice la acea vreme, nu doar prin inventivitatea cu care se ''juca'' atât cu imaginile, cât şi cu planurile şi unghiurile de filmare, cât şi prin colaborarea cu cei mai talentaţi artişti. Emisiunile regizate de ''Andu'', cum îi spuneau apropiaţii, erau un adevărat spectacol. Umorul textelor era de calitate, muzica era scrisă de cei mai apreciaţi compozitori ai momentului.
A inventat seria de emisiuni de divertisment ''Profil pe 625 de linii'' în care a reunit trei nume mari - Anda Călugăreanu, Florian Pittiş şi Dan Tufaru - împreună cu care a realizat zeci de show-uri de televiziune. Apoi a realizat ''Gala Lunilor'' - o emisiune la care a colaborat cu actori ca Florin Piersic, Carmen Stănescu, Stela Popescu, cu cântăreţi ca Aura Urziceanu, Mihaela Mihai, Margareta Pâslaru, Marina Voica, Doina Badea, Aurelian Andreescu, Angela Similea, Corina Chiriac, Stela Enache, dar şi cu orchestra condusă de Sile Dinicu şi cu corpul de balet condus de Cornel Patrichi. Scenografia şi costumele spectacolelor erau semnate de Doina Levintza, care i-a fost prietenă şi apoi i-a devenit soţie, potrivit site-ului http://tvr1.tvr.ro.
Doi dintre colegii de televiziune şi colaboratorii lui Alexandru Bocăneţ au fost realizatorul de emisiuni Ovidiu Dumitru (la ''Profil pe 625 de linii'') şi coregraful Cornel Patrichi (cei doi au realizat emisiuni de divertisment din 1968 până în 1977, inclusiv celebra emisiune ''Gala Lunilor'').
''Un orfelin iubea o orfelină'' (1976) şi ''Gloria nu cântă'' (1977) sunt cele două filme pe care maestrul a apucat să le ducă la bun sfârşit, potrivit site-ului cinemagia.ro. A mai realizat pentru televiziune spectacolele ''În noaptea asta toată lumea e a mea'' (1974), ''Vreau să spun!''(1974), ''Bună seara, Domnule Wilde!'' (1976).
După 11 ani de muncă neîntreruptă în televiziune şi sute de emisiuni care îi poartă amprenta inconfundabilă, cutremurul din 4 martie 1977 i-a curmat brusc viaţa, la vârsta de 33 de ani. Se afla în vizită la bunul său prieten, regretatul actor Toma Caragiu, când s-a produs cutremurul. Au murit amândoi striviţi sub dărâmături în timp ce ieşeau din apartamentul actorului, moment în care scările blocului s-au prăbuşit.
Jurnalistul Aristide Buhoiu scria, în cartea ''4 martie 1977. Secunde tragice, zile eroice. Din cronica unui cutremur'', apărută în seria ''Reporter XX'', în 1977, la Editura Junimea, Iaşi, referindu-se la zilele care au urmat după 4 martie 1977: ''Am sperat ceasuri la rând că totul nu e decât o farsă, că maşina lui Alexandru Bocăneţ e parcată întâmplător în faţa blocului în care locuieşte Toma Caragiu, că azi sau mâine îl voi vedea urcându-se la volan şi, cu nonşalanţa-i ştiută, îmi va face cu mâna. Dar Bocăneţ a plecat pe drumul fără întoarcere. (...) Alexandru Bocăneţ a dominat cu emisiunile şi spectacolele sale ecranele televizoarelor tocmai pentru că era un dăruit al profesiei sale, un veşnic îndrăgostit, un nebun sublim. (...) Îl revăd la pupitrul de regie al televiziunii. Cum să nu-mi amintesc acele savuroase emisiuni 'Profil pe 625 de linii', cu tripleta Anda Călugăreanu, Dan Tufaru, Florian Pittiş? Cum să nu-mi amintesc de maratoanele sale reunite sub titlul 'Gala lunilor', de transmisiile sale unice de la festivalurile Mamaia? (...) În zilele când a plecat atât de grăbit dintre noi Bocăneţ era în febrila aşteptare a unei premiere. Căci de-abia terminase primul său film pentru marele ecran, o savuroasă comedie muzicală, în care - ce bizară coincidenţă! - rolul principal îl juca Toma Caragiu!... Filmul se numeşte 'Gloria nu cântă' şi trebuia să aibă premiera la sfârşitul lunii martie. Regizorul Alexandru Bocăneţ nu va fi însă prezent la premiera filmului său''.
Oamenii care l-au cunoscut şi cu care a lucrat îşi amintesc mereu de el, spunând că golul lăsat n-a mai putut fi acoperit. În prezent, Studioul 3 al Televiziunii Române poartă numele lui Alexandru Bocăneţ, semn al preţuirii pe care o merită un asemenea creator. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Srsa foto: www.tvr.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 octombrie
Este a 301-a zi a anului 2026. Au mai rămas 64 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 47 m și apune la 17 h 11 m. Luna răsare la 18 h 18 m și apune la 09 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie
Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace













