La 1 ianuarie 1999, euro a devenit monedă oficială a 11 state membre ale UE, fiind introdus ca monedă virtuală pentru efectuarea de operaţiuni de plată care nu implicau bancnote şi monede, precum şi în scopuri contabile, potrivit ec.europe.eu. Până la 1 ianuarie 2002, vechile monede, considerate subunităţi ale euro, au continuat să fie folosite pentru plata în numerar.

La data de 1 ianuarie 2002, euro a fost introdus sub formă de bancnote şi monede în 12 ţări din Uniunea Europeană: Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania.

Ca urmare a decalajului orar, locuitorii din teritoriul francez Reunion, insulă situată în Oceanul Indian, au fost primii care au inaugurat noua monedă, la 20.00 GMT. Două ore mai târziu, euro a intrat în circulaţie şi pe continentul european, mai întâi în Finlanda şi Grecia, la 22.00 GMT, iar o oră mai târziu în majoritatea celorlalte state care au aderat la noua monedă: Germania, Austria, Belgia, Spania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda. Au urmat Irlanda şi Portugalia, începând cu 00.00 GMT.

Istoria monedei euro începe la 1 iulie 1990, când a debutat prima fază a uniunii economice şi monetare (UEM). La data de 1 ianuarie 1993, a fost definitivată Piaţa Unică, pentru ca la 1 ianuarie 1994 să înceapă faza preparatorie a uniunii economice şi monetare. În ziua de 1 noiembrie 1993, a fost stabilită compoziţia monedei ECU.

Cea de-a doua fază a UEM a început prin înfiinţarea Institutului Monetar European, la 1 ianuarie 1994. Statele membre au acţionat pentru combaterea deficitelor bugetare şi pentru atingerea convergenţei economice. La 15 şi 16 decembrie 1995, Consiliul European a adoptat denumirea de ''euro'' pentru moneda unică. A fost stabilit calendarul trecerii la euro. Decizia cu privire la intrarea irevocabilă în cea de-a treia etapă a UEM a fost luată în 1996, iar la 2 mai 1998, la summit-ul de la Bruxelles, liderii UE au aprobat lista celor 11 ţări participante la primul val: Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania. Au optat pentru amânarea participării la euro: Marea Britanie, Danemarca şi Suedia.

Politica monetară este aceeaşi pentru toată zona euro şi este hotărâtă de Banca Centrală Europeană, care şi-a început activitatea în iulie 1998, la Frankfurt.

În prezent, euro este moneda unică adoptată de 19 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, ele formând zona euro. Acestea sunt: Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia şi Spania. De asemenea, euro este folosit, fie ca mijloc legal de plată, fie din motive practice, de o serie de alte ţări, cum ar fi statele vecine sau fostele colonii. În total, este folosit de aproximativ 337,5 milioane de cetăţeni europeni.

Având în vedere aceste cifre, nu este surprinzător că moneda euro a devenit a doua monedă internaţională, ca importanţă, după dolar.

Monedele euro au următoarele opt valori: 1 cent, 2 cenţi, 5 cenţi, 10 cenţi, 20 cenţi, 50 cenţi, 1 euro şi 2 euro. La rândul lor, bancnotele de euro au valorile: 5 euro, 10 euro, 20 euro, 50 euro, 100 euro, 200 euro şi 500 euro.

Alături de alte şase ţări, România se înscrie în rândul statelor membre ale UE care au obligaţia adoptării monedei euro, ceea ce înseamnă practic participarea cu drepturi depline la Uniunea Economică şi Monetară, odată cu îndeplinirea tuturor condiţiilor necesare, respectiv a criteriilor de convergenţă nominală (stabilitatea preţurilor, finanţele publice, stabilitatea cursului de schimb, ratele dobânzilor pe termen lung), juridică şi reală (indicatori, precum nivelul PIB/locuitor, productivitatea muncii, energointensivitatea, etc), notează site-ul Băncii Naţionale a României, www.bnr.ro. Rapoartele de Convergenţă elaborate o dată la doi ani de Banca Centrală Europeană şi Comisia Europeană pun accent din ce în ce mai mare pe convergenţa reală. Astfel, în perioada premergătoare adoptării monedei unice, economia naţională trebuie să parcurgă ajustările necesare integrării în zona euro, marcate de reforme structurale ample, cu efecte asupra competitivităţii sale generale.

La data elaborării Raportului de Convergenţă al Băncii Centrale Europene din 2016, România îndeplinea toate criteriile de convergenţă nominală şi doar o parte dintre criteriile de convergenţă juridică, potrivit BNR.

În cuprinsul Programului de Convergenţă 2017-2020 este precizat faptul că Guvernul României îşi menţine angajamentul de aderare la zona euro, însă stabilirea unei date concrete în această privinţă presupune realizarea unor analize aprofundate, în special în ceea ce priveşte convergenţa reală, structurală şi instituţională, domenii în care sunt necesare progrese importante. La nivel naţional, coordonarea pregătirilor pentru adoptarea euro se realizează de către Comitetul interministerial pentru trecerea la moneda euro, condus de primul-ministru, din care fac parte ministrul finanţelor publice, guvernatorul BNR, conducători sau persoanele desemnate de către aceştia la nivel de conducere ai altor autorităţi şi instituţii publice, precum şi reprezentanţi ai asociaţiilor patronale şi sindicale. Comitetul interministerial a fost înfiinţat în luna mai 2011. În luna decembrie 2016 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 931/2016 care stabileşte structura, organizarea şi principalele atribuţii ale acestuia.

De asemenea, în cadrul BNR funcţionează, începând din luna februarie 2010, Comitetul de pregătire a trecerii la euro ce reprezintă un forum de dezbatere a problematicilor legate de convergenţa nominală şi reală, menit să susţină demersurile băncii centrale în ceea ce priveşte participarea României, cu drepturi depline, la Uniunea Economică şi Monetară, precizează www.bnr.ro. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu)