DOCUMENTAR: Celebrul pianist Dan Grigore împlineşte 75 de ani
![Imagine din galeria Agerpres](https://foto.agerpres.ro/storage/watermark/7393672.jpg)
Pianistul Dan Grigore s-a născut în Bucureşti, la 6 august 1943, conform www.societateamuzicala.ro.
A început să cânte la pian de la vârsta de trei ani, moştenind talentul de la mama sa. Studiază pianul şi teoria muzicală mai întâi cu Eugenia Ionescu, apoi cu Florica Muzicescu, iar armonia şi compoziţia cu academicianul Mihail Jora.
A debutat într-un concert susţinut la 14 ani, la Sala Dalles. A beneficiat, în perioada 1961-1965, de o bursă acordată de Principesa Maria Cantacuzino-Enescu. A studiat la Conservatorul Rimski-Korsakov din Sankt Petersburg, la clasa profesoarei Tatiana Kravcenko (1962-1964), şi a urmat cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (1965-1967). La recomandarea părintelui său spiritual Mihail Jora, a obţinut Bursa Herder la Academia de Muzică din Viena, clasa profesorului Richard Hauser (1969-1970).
În 1967 şi-a început activitatea didactică, primind o clasă de pian la Conservatorul de Muzică din Bucureşti, la care a predat până în 1979, când a fost obligat de autorităţile vremii să renunţe. În 1991, la cererea studenţilor Universităţii de Muzică din Bucureşti, şi-a reluat activitatea pedagogică, devenind profesor la Catedra de pian. În perioada 2000-2001 a fost şeful Catedrei la Universitatea de Muzică din Bucureşti.
A fost directorul Filarmonicii "George Enescu" în perioada ianuarie - mai 1990.
Are o bogată activitate concertistică în ţară şi străinătate, susţinând concerte la Tokio, Kyoto, Osaka, Anvers, Berlin, München, Budapesta, Birmingham, Cardiff, Paris, Ierusalim, Tel-Aviv, Madrid, Barcelona, Copenhaga, precum şi în alte mari centre muzicale.
În iunie 1996 a susţinut trei concerte împreună cu Orchestra Filarmonică din Munchen, la sediul acesteia, sub bagheta lui Sergiu Celibidache.
În iulie 2000 a fost numit de Guvernul României, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului, iar în decembrie 2006 a primit un nou mandat de 6 ani. Şi-a dat însă demisia, înainte de expirarea mandatului, în martie 2012.
În septembrie 2007, în cadrul Festivalului George Enescu, Sala Palatului a găzduit concertul jubiliar Dan Grigore, spectacol desfăşurat cu ocazia celor 50 de ani de activitate ai pianistului. În aprilie 2010, Dan Grigore a susţinut la Sala Atelier a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), conferinţa intitulată "A fi sau a nu fi pianist român".
În iunie 2011, a avut loc, la Bucureşti, un recital excepţional al celebrului pianist. Programul, oferit în premieră publicului din România, a conţinut douăzeci dintre cele mai cunoscute piese pentru pian, compuse de artişti precum Chopin, Scarlatti, Beethoven, Mozart, Enescu, Schubert, Bach, Brahms, Skriabin, Debussy sau MacDowell. În aceeaşi lună, a fost lansat cel mai nou disc al maestrului Dan Grigore - "Bis, encore, bis!".
La 6 aprilie 2013, maestrul Dan Grigore a susţinut concertul-spectacol 'Maeştrii - Despre Muzică şi alte nimicuri', cu participarea extraordinară a sopranei Angela Gheorghiu, alături de Victor Rebengiuc, Ion Caramitru, Marina Constantinescu, Medeea Marinescu, Andrei Vieru şi Mihai Brâncoveanu.
La 22 şi 23 martie 2018, în sala mare a Ateneului Român, au avut loc reprezentaţii susţinute de Dan Grigore în compania Orchestrei Filarmonicii "George Enescu", condusă de dirijorul Misha Katz cu prilejul împlinirii a 60 de ani de activitate ai celebrului pianist.
Este laureat al concursurilor internaţionale "George Enescu", ediţiile 1961 şi 1967, şi laureat al Concursului internaţional de pian de la Montreal din 1968. A primit Premiul Asociaţiei Criticilor Muzicali şi Premiul Discului pentru CD-ul Recital Chopin live. În februarie 1999, guvernul francez i-a acordat titlul de "Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor", iar în anul 2000 a fost distins de Guvernul României cu Ordinul "Serviciu Credincios" în grad de Mare Cruce. În 2005, a primit "Crucea Moldavă", cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. În 2007, maestrul Dan Grigore a fost decorat de preşedintele României cu distincţia "Steaua României" în grad de Mare Cruce. Este Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi. Din 1992 este membru al Societăţii Europene de Cultură, cu sediul la Veneţia. În aprilie 1998, Casa de Discuri Electrecord i-a lansat pe piaţă două albume discografice, sub formă de casetă audio şi CD, intitulate "Arta lui Dan Grigore". În octombrie 2012 a primit premiul de excelenţă pentru întreaga activitate, în cadrul Galei Premiilor Uniunii Muzicienilor Interpreţi din România. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Horia Plugaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Interimatul funcției prezidențiale (procedură)
Președintele Klaus Iohannis și-a anunțat, la 10 februarie 2025, demisia din funcția de președinte al României. El a menționat că va pleca de la Palatul Cotroceni pe data de 12 februarie. Klaus Ioha
Suspendarea și demiterea președintelui României (procedură)
Birourile permanente ale Senatului și Camerei Deputaților se reunesc la 10 februarie 2025, începând cu ora 13:30. Birourile permanente reunite ar urma să ia o decizie în privința cererii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis. Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat, la 5 februarie, că a redepus, pentru a treia oară,
Sesiune plenară a Parlamentului European în perioada 10-13 februarie 2025
Parlamentul European (PE) se reunește în sesiune plenară la Strasbourg, în perioada 10-13 februarie 2025. Pe agenda vor fi supuse dezbaterilor și votului subiecte precum raportul anual al Băncii Centrale Europene (BCE), sprijinul UE pentru Ucraina, Programul de lucru al Comisiei pe 2025, viitoarea strategie a UE pentru Orientul Mijlociu, situația actuală a relați
FRAGMENT DE ISTORIE: 85 de ani de la debutul seriei animate 'Tom și Jerry' (10 februarie)
La 10 februarie 1940, a avut loc debutul în cinematografie al îndrăgitelor personaje animate Tom și Jerry, în scurtmetrajul de 9 minute 'Puss Gets the Boot', arată www.imdb.com. Creatorii celor două personaje și realizatorii peliculei au fost William Hanna și Joseph Barbera. Producătorul peliculei a
10 februarie - Ziua internațională a leopardului arab (ONU)
Adunarea Generală a Națiunilor Unite a proclamat ziua de 10 februarie drept Ziua internațională a leopardului arab, în Rezoluția 77/295, pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la leopardul arab, se menționează pe site-ul https://www.un.org/. Leopardul arab este clasificat pe Lista Roșie a IUC
CITATUL ZILEI
'Cea mai bună filozofie e cea care muncește tăcută un colț de ogor' - N. Iorga (Cugetări, Ed. Albatros, 1972)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 februarie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Haralambie; Sf. Mc. Valentina Greco-catolice Sf. m. Haralambie; Sf. Scolastica Romano-catolice Sf. Scolastica, fc. Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 februarie
Este a 41-a zi a anului 2025. Au mai rămas 324 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 23 m și apune la 17 h 38 m. Luna apune la 06 h 31 m și răsare la 15 h 08 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Irina Andreea Cristea)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița Mia Farrow
Actrița americană Mia Farrow s-a născut la 9 februarie 1945, la Los Angeles. Este fiica regizorului John Farrow și a actriței Maureen O'Sullivan, mama sa fiind cea care i-a îndreptat pașii către lumea filmului. După studii, s-a hotărât să devină actriță. A debutat în filmul ''John Paul Jones'' (1959), regizat de tatăl său
FRAGMENT DE ISTORIE: 125 de ani de la apariția competiției și trofeului dedicate Cupei Davis (9 februarie)
Tenisul a apărut în 1874 în Marea Britanie, iar ulterior s-a extins foarte repede în America, conform www.tennis.com. În jurul anului 1880 tenisul era practicat în aproximativ 30 de cluburi exclusiviste din SUA, majoritatea pe coasta de est, dar și în San Francisco, Chicago și New Orleans
9 februarie - Ziua Limbii Elene
La 9 februarie, în fiecare an, este sărbătorită în țara noastră, Ziua Limbii Elene, instituită prin Legea nr. 204/2018, cu scopul păstrării tradițiilor, culturii și limbii materne de către persoanele aparținând acestei minorități etnice. Inițiativa legislativă privind instituirea acestei zile i-a aparținut lui Dragoș Gabriel Zisopol, președin
CITATUL ZILEI
'Nu din prisosul, nu din puținul tău, ci din neavutul tău, din ceea ce îți lipsește. Dăruind altuia ce nu ai - credință, lumină, încredere, nădejde - le vei dobândi și tu.' - Nicolae Steinhardt (Monahul Nicolae Delarohia); 'Jurnalul fericirii', Editura Mănăstirii Rohia, 2005.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 februarie
Ortodoxe Sf. Mucenic Nichifor Duminica a 33-a după Rusalii Greco-catolice Duminica 33 dR. Sf. m. Nichifor Romano-catolice Duminica a 5-a de peste an Sf. Apolonia, fc. m. Sfântul Mucenic Nichifor este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 9 februarie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 februarie
Este a 40-a zi a anului 2025. Mai sunt 325 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 24 m și apune la 17 h 36 m. Luna apune la 05 h 46 m și răsare la 13 h 57 m. Vărsător: 20 ianuarie - 18 februarie. Al treilea decan: 9 februarie - 18 februarie. AGERPRES/(Documentare - Daniela
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul de teatru și film Jack Lemmon
Unul dintre cei mai apreciați actori din istoria cinematografiei și televiziunii, Jack Lemmon a devenit primul care a câștigat Premiul Oscar atât pentru rol secundar, pentru interpretarea din 'Mister Roberts' (1955), cât și pentru rol principal - 'Save the Tiger' (1973). Portofoliul său a inclus o gamă largă de interpretări, atât comic