logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

ROMÂNIA ÎN ANUL PATRIMONIULUI CULTURAL: Ritualul Căluşului

Imagine din galeria Agerpres

''Căluşul'' din Coloneşti, judeţul Olt, participă la parada obiceiurilor de vară de la Muzeul Naţional al Satului ''Dimitrie Gusti''; 1 iulie 2007

 

Tradiţia Căluşului a fost proclamată drept capodoperă a patrimoniului oral şi imaterial al umanităţii, pe lângă alte capodopere propuse de diferite state membre UNESCO, în cadrul unei ceremonii organizate în noiembrie 2005 la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).

Dosarul de candidatură privind Tradiţia Căluşului a fost pregătit şi îmbunătăţit pe parcursul anilor 2001-2005 de către Delegaţia Permanentă a României pe lângă UNESCO, Organizaţia Neguvernamentală "Universitatea pentru Toţi " din Slatina şi Ministerul Culturii şi Cultelor, în strânsă cooperare cu Secţia de specialitate din UNESCO.

În 2008, dansul ritual al Căluşului a fost inclus pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO, potrivit site-ului https://ich.unesco.org/.

Regăsit în regiunea Oltenia, în sudul României, dansul Căluşului a făcut parte şi din patrimoniul cultural al vlahilor din Bulgaria şi Serbia, arată sursa citată.

Până astăzi, Căluşarii se întâlnesc pentru a sărbători dansul şi muzica specifice în Duminica Rusaliilor. Mărturisind bogata diversitate culturală a României, ritualul Căluşului este, de asemenea, promovat pe scară largă la festivalurile folclorice, ceea ce îl defineşte ca simbol naţional autentic, arată site-ului oficial UNESCO, https://ich.unesco.org/.

Despre originea Căluşului, care în unele zone este numit Zău (Zeu), în volumul "Sărbători şi obiceiuri româneşti", Ion Ghinoiu, Ed. Elion, 2003, se face precizarea că acest joc a fost atestat, ca emblemă şi notă distinctivă a românilor, în întreg spaţiul carpato-danubiano-pontic. Aria lui de răspândire, la nord şi la sud de Dunăre, se suprapune peste o parte a teritoriilor locuite de traci, ramură importantă a indo-europenilor.

Dintre toate dansurile rituale româneşti, cel mai cunoscut a fost şi rămâne jocul Căluşarilor. Datorită vechimii ancestrale, în Căluş s-au contopit, prin suprapunerea unor sărbători celebrate la date diferite, două reprezentări mitologice principale: una legată de venerarea Ielelor (Rusaliilor, Vântoaselor etc.) şi cealaltă de cultul cabalin, notează lucrarea "Sărbători şi obiceiuri româneşti".

 

Foto: (c) AGERPRES FOTO


Jocul Căluşarilor cuprinde însă şi alte elemente a căror asociere pare a fi de mare vechime, cum ar fi, de pildă, cultul morţilor, care este, în cazul Căluşarilor, dependent de cultul cabalin, bine structurat ritual.

Căluşul este un ceremonial de mare spectacol în care Mutul Căluşului, zeu cabalin şi protector al cailor, petrece împreună cu anturajul său divin, ceata căluşarilor, în săptămâna Rusaliilor sau a Căluşului. Dansul cuprinde practici şi formule magice, dansuri şi acte rituale executate de o ceată masculină strict ierarhizată: mut, vătaf, ajutor de vătaf, stegar, căluşari de rând.

Starea euforică şi coeziunea mistică între participanţi, legaţi prin jurământ de credinţă, sunt obţinute prin executarea, până la epuizare fizică şi psihică, a dansurilor sacre după melodii de joc cântate de lăutari, care nu fac parte din ceată.

Căluşul alături de Rusalii apar în jurul marii sărbători creştine a Pogorârii Duhului Sfânt (Cincizecimii), dar cele două reprezentări mitologice au origini diferite. Potrivit volumului citat, Căluşul provine din tradiţia traco-dacă, iar Rusaliile au origine romană.

"Ipoteza conform căreia fiinţele mitologice reprezentate de căluşari ar fi fost din totdeauna legate de Rusalii (Iele) este puţin probabilă: jocul căluşarilor încetează înainte de lăsarea serii, în timp ce Rusaliile îşi începeau dansurile şi poceau oamenii după lăsarea serii (...) Dacă ar fi existat la Rosalia din calendarul vechi roman un joc ritual de mare spectacol, cum este dansul Căluşarii, cu siguranţă că ar fi rămas consemnat. Dar, cum informaţiile de această natură lipsesc, se poate afirma că obiceiul este autohton sau că a aparţinut întregului areal sud-est european" ("Sărbători şi obiceiuri româneşti", Ion Ghinoiu, 2003, Ed. Elion).

Şi studiul "Căluşarii", Horia Barbu Oprişan, 1969, găseşte că jocul Căluşului este cea mai veche manifestare de spectacol la români. Dar Căluşarii nu s-au înfăţişat pretutindeni şi întotdeauna în aceeaşi formă şi cu aceeaşi desfăşurare, menţionează volumul citat. Geografia acestui joc arată varietate de la o regiune la alta şi de la un secol la altul. Această noutate care aduce prospeţime şi interes pentru Căluş se datorează faptului că fiecare echipă a căutat să aducă o noutate în joc şi, dacă putea, chiar în interiorul spectacolului în sine.

Între mărturiile istorice privind jocul Căluşarilor în trecut, cartea consemnează un episod care a avut loc în anul 1599, cu prilejul unei serbări dată de Sigismund Bathory, principele Transilvaniei. La această serbare au participat şi Căluşarii români sub conducerea vornicului Baba Novac.

 

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO


"Într-un cerc mai larg erau aşezaţi doisprezece stâlpi pe vârful cărora se aflau table de un stânjen pătrat. Pe fiecare se postase câte un jucător în costum de aceeaşi croială romanică, cum îl poartă şi astăzi jucătorii poporali munteni, făcută din stofă fină. Dinlăuntrul stâlpilor se afla o pânză orientală de o ţesătură foarte tare de la care se întindeau douăsprezece sfori de mătase până la vârful stâlpilor venind în mâinile celor doisprezece jucători ce stăteau sus pe stâlpi.

În jurul stâlpilor stăteau înşiraţi o sută de căluşari rezemaţi după datina poporului român cu mâinile şi cu capu pe bâtele lor ghintuite cu argint. Pe cap aveau căciuli de miel, negre, împenate cu bete şi pene aurite. Purtau cămăşi albe până la genunchi care erau numai creţuri. Erau încinşi cu un brâu de piele, şerpar, încărcat cu medalii şi bătut cu bumbi de metal. Opincile erau legate după datina romană cu curele roşii, şerpuite până peste pulpe până la genunchi şi prevăzute cu zurgălăi de argint, alcătuind un contrast pitoresc cu cioarecii de pănură albă, croiţi pe corp. (...)

Vătaful era un muntean cu numele de Florea, cel mai renumit căluşer al ţinutului, un ţăran frumos, de musculatură şi tărie enormă. Dar şi cei doisprezece de pe vârful stâlpilor erau tot vătafi de la deosebite despărţeminte de la căluşeii.

Sosind principele şi doamna Munteniei, la un semn a lui Florea începu muzica şi cei o sută de căluşeri din jurul stâlpilor porniră jocul, recitind unul după altul strofe de poezii. Jocul este surprinzător la prima vedere. (...)

Chiuiturile curgeau neîncetat încât se părea că un cor lin acompaniază solo aria unei filomele din înălţime. Publicul îl mulţimea cu dese aplauze pe Florea şi salturile sale uimitoare a căror frumuseţe naturală întrecea toată arta baletiştilor trimişi de principele Etruriei". AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Andreea Onogea, editor online: Gabriela Badea)

Afisari: 22

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Documentare 10-02-2025 12:13

Suspendarea și demiterea președintelui României (procedură)

Birourile permanente ale Senatului și Camerei Deputaților se reunesc la 10 februarie 2025, începând cu ora 13:30. Birourile permanente reunite ar urma să ia o decizie în privința cererii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis. Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat, la 5 februarie, că a redepus, pentru a treia oară,

Documentare 10-02-2025 11:30

Sesiune plenară a Parlamentului European în perioada 10-13 februarie 2025

Parlamentul European (PE) se reunește în sesiune plenară la Strasbourg, în perioada 10-13 februarie 2025. Pe agenda vor fi supuse dezbaterilor și votului subiecte precum raportul anual al Băncii Centrale Europene (BCE), sprijinul UE pentru Ucraina, Programul de lucru al Comisiei pe 2025, viitoarea strategie a UE pentru Orientul Mijlociu, situația actuală a relați

Documentare 10-02-2025 09:30

FRAGMENT DE ISTORIE: 85 de ani de la debutul seriei animate 'Tom și Jerry' (10 februarie)

La 10 februarie 1940, a avut loc debutul în cinematografie al îndrăgitelor personaje animate Tom și Jerry, în scurtmetrajul de 9 minute 'Puss Gets the Boot', arată www.imdb.com. Creatorii celor două personaje și realizatorii peliculei au fost William Hanna și Joseph Barbera. Producătorul peliculei a

Documentare 10-02-2025 09:00

10 februarie - Ziua internațională a leopardului arab (ONU)

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a proclamat ziua de 10 februarie drept Ziua internațională a leopardului arab, în Rezoluția 77/295, pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la leopardul arab, se menționează pe site-ul https://www.un.org/. Leopardul arab este clasificat pe Lista Roșie a IUC

Documentare 10-02-2025 03:30

CITATUL ZILEI

'Cea mai bună filozofie e cea care muncește tăcută un colț de ogor' - N. Iorga (Cugetări, Ed. Albatros, 1972) 

Documentare 10-02-2025 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 februarie

Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Haralambie; Sf. Mc. Valentina Greco-catolice Sf. m. Haralambie; Sf. Scolastica Romano-catolice Sf. Scolastica, fc. Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua

Documentare 10-02-2025 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 februarie

Este a 41-a zi a anului 2025. Au mai rămas 324 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 23 m și apune la 17 h 38 m. Luna apune la 06 h 31 m și răsare la 15 h 08 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Irina Andreea Cristea)

Documentare 09-02-2025 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actrița Mia Farrow

Actrița americană Mia Farrow s-a născut la 9 februarie 1945, la Los Angeles. Este fiica regizorului John Farrow și a actriței Maureen O'Sullivan, mama sa fiind cea care i-a îndreptat pașii către lumea filmului. După studii, s-a hotărât să devină actriță. A debutat în filmul ''John Paul Jones'' (1959), regizat de tatăl său

Documentare 09-02-2025 09:00

FRAGMENT DE ISTORIE: 125 de ani de la apariția competiției și trofeului dedicate Cupei Davis (9 februarie)

Tenisul a apărut în 1874 în Marea Britanie, iar ulterior s-a extins foarte repede în America, conform www.tennis.com. În jurul anului 1880 tenisul era practicat în aproximativ 30 de cluburi exclusiviste din SUA, majoritatea pe coasta de est, dar și în San Francisco, Chicago și New Orleans

Documentare 09-02-2025 08:00

9 februarie - Ziua Limbii Elene

La 9 februarie, în fiecare an, este sărbătorită în țara noastră, Ziua Limbii Elene, instituită prin Legea nr. 204/2018, cu scopul păstrării tradițiilor, culturii și limbii materne de către persoanele aparținând acestei minorități etnice. Inițiativa legislativă privind instituirea acestei zile i-a aparținut lui Dragoș Gabriel Zisopol, președin

Documentare 09-02-2025 03:30

CITATUL ZILEI

'Nu din prisosul, nu din puținul tău, ci din neavutul tău, din ceea ce îți lipsește. Dăruind altuia ce nu ai - credință, lumină, încredere, nădejde - le vei dobândi și tu.' - Nicolae Steinhardt (Monahul Nicolae Delarohia); 'Jurnalul fericirii', Editura Mănăstirii Rohia, 2005. 

Documentare 09-02-2025 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 februarie

Ortodoxe Sf. Mucenic Nichifor Duminica a 33-a după Rusalii Greco-catolice Duminica 33 dR. Sf. m. Nichifor Romano-catolice Duminica a 5-a de peste an Sf. Apolonia, fc. m. Sfântul Mucenic Nichifor este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 9 februarie.

Documentare 09-02-2025 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 februarie

Este a 40-a zi a anului 2025. Mai sunt 325 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 24 m și apune la 17 h 36 m. Luna apune la 05 h 46 m și răsare la 13 h 57 m. Vărsător: 20 ianuarie - 18 februarie. Al treilea decan: 9 februarie - 18 februarie. AGERPRES/(Documentare - Daniela

Documentare 08-02-2025 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actorul de teatru și film Jack Lemmon

Unul dintre cei mai apreciați actori din istoria cinematografiei și televiziunii, Jack Lemmon a devenit primul care a câștigat Premiul Oscar atât pentru rol secundar, pentru interpretarea din 'Mister Roberts' (1955), cât și pentru rol principal - 'Save the Tiger' (1973). Portofoliul său a inclus o gamă largă de interpretări, atât comic

Documentare 08-02-2025 08:00

Cea de-a 77-a ceremonie a decernării Premiilor Asociației Regizorilor Americani

La data de 8 februarie 2025, este programată ceremonia de decernare a Premiilor Asociației Regizorilor Americani (Directors Guild of America, DGA), prilej cu care vor fi evidențiați cei mai buni regizori americani și internaționali de lungmetraje, documentare, programe de televiziune și spoturi publicitare difuzate în anul 2024, conform