Constantin Stere, jurist, scriitor, publicist şi om politic, remarcabilă personalitate din viaţa culturală şi politică a României de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi din primele decenii ale secolului XX, s-a născut în noiembrie 1865, la Cerepcău, jud. Soroca (Basarabia), fiind descendent dintr-o veche familie de boieri.

A absolvit liceul la Chişinău, în 1885, după care a activat în cercurile narodnice din Rusia. A fost arestat pentru activitate subversivă, deportat şi întemniţat în diferite închisori din Siberia (1886-1892), după cum se arată în ''Dicţionarul scriitorilor români'' (coordonatori: Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu; Ed. Albatros, Bucureşti, 2002). Experienţa acestor ani avea să fie evocată, parţial, în lucrările sale ''În voia valurilor'' (1910) şi ''În preajma revoluţiei'' (1931-1936).

Vine apoi în România, stabilindu-se la Iaşi, unde urmează cursurile Facultăţii de Drept, luându-şi licenţa cu teza "Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept" (1897). A fost profesor universitar de drept constituţional şi rector la Universitatea din Iaşi (1913).

După debutul ca publicist în revista ''Evenimentul literar'' (1893), avea să desfăşoare decenii la rând o remarcabilă activitate publicistică. La 14 martie 1906 apare, lunar, revista literară şi ştiinţifică ''Viaţa românească'', condusă de Paul Bujor, Constantin Stere, Ion Cantacuzino, George Călinescu. A fost principala revistă literară românească din primele decenii ale secolului XX, care a promovat o literatură cu accent pe ideea de specific naţional. (''Istoria României în date'', coordonare: Dinu C. Giurescu; Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003). Prin discursurile sale şi prin articolele din presă, Constantin Stere s-a pronunţat adesea pentru alipirea Basarabiei la patria mamă. De altfel, revistele ''Viaţa Românească'' şi ''Basarabia'', care apărea la Chişinău, au avut un rol determinant în evenimentele din 1918, Unirea Basarabiei cu România, se arată pe site-ul Fundaţiei Constantin Stere (http://fundatia-cstere.ro/constantin-stere).

Constantin Stere a pus bazele teoretice ale poporanismului, iar după Primul Război Mondial a fost, alături de Virgil Madgearu şi Ion Mihalache, unul dintre principalii teoreticieni ai ''ţărănismului''.

La începutul primului deceniu al secolului XX a intrat în rândurile Partidului Naţional Liberal, iar în 1907 a fost prefect al judeţului Iaşi. ''Cu sprijinul lui Ion I.C. Brătianu, în fruntea organizaţiei liberale din Iaşi a fost ales Constantin Stere. Reales în această funcţie în 1911, Constantin Stere a declarat: ''În urma teribilului 1907 am simţit de datoria mea că trebuie o luptă mare de dus pentru a aduce la viaţa publică masele ţărăneşti şi atunci mi-am zis ca ar fi o laşitate neiertată ca să refuz astăzi de a mă găsi în toiul luptei pentru realizarea votului obştesc şi a da viaţă nouă ţării prin atragarea la viaţa publică a maselor populare''. (''Ion I.C. Brătianu. Activitatea politică'', autor Ioan Scurtu; Ed. Museion, Bucureşti, 1992).

După izbucnirea Primului Război Mondial, Constantin Stere s-a declarat deschis împotriva intrării României în război alături de Rusia, în calitatea acesteia de membru al Antantei. El va desfăşura o amplă campanie de presă, explicând pe larg argumentele sale şi partizanatul pe care îl dorea pentru România cu Puterile Centrale. Această poziţie l-a separat tot mai mult de liberali, se arată pe site-ul Fundaţiei ''Constantin Stere''.

În perioada neutralităţii României (1914-1916), ''timp de doi ani, scena politică românească a fost ocupată de o dezbatere aprinsă: alături de cine trebuie să participe România la război: de Puterile Centrale sau de Antanta? (...) S-au înfruntat atunci partizanii securităţii naţionale (P.P. Carp, C. Stere etc.) şi cei ai unităţii naţionale (Ion I.C. Brătianu, Take Ionescu, Nicolae Filipescu, N. Iorga etc.). Evident, şi unii şi alţii voiau securitatea ţării şi nimeni nu respingea idealul unităţii; era, prin urmare, vorba de prioritatea acordată securităţii sau unităţii naţionale. P.P. Carp, C. Stere şi aderenţii lor atrăgeau atenţia asupra primejdiei reprezentată de Rusia pentru România, aflată în drumul ei spre Ţarigrad şi Strâmtori (...)'', arată istoricul Florin Constantiniu în lucrarea sa ''O istorie sinceră a poporului român'' (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002).

În martie 1918 Constantin Stere participă la Iaşi la întâlnirile cu delegaţia basarabeană venită să discute condiţiile unirii provinciei dintre Prut şi Nistru cu România. În aceeaşi lună, Constantin Stere pleacă la Chişinău şi, până la 27 martie 1918, participă la numeroase consfătuiri în care susţine şi demonstrează necesitatea unirii Basarabiei cu România. A avut, de asemenea, un aport esenţial în redactarea Declaraţiei de Unire, potrivit site-ului Fundaţiei ''Constantin Stere''. În Basarabia - arată istoricul Florin Constantiniu - ''intensificarea curentului unionist s-a manifestat prin numeroase adrese trimise de zemstve, organizaţii, studenţi etc. Sfatului Ţării de a proclama unirea cu Romania. Venit în Basarabia, C. Stere a desfăşurat o prodigioasă activitate de sprijinire a acestui curent''. Cuvântarea susţinută de Constantin Stere în timpul desfăşurării şedinţei Sfatului Ţării din 27 martie 1918 a jucat un rol extrem de important în momentul votării unirii. La 27 martie/9 aprilie 1918, cu 86 voturi pentru, 3 contra şi 36 abţineri Sfatul Ţării a decis unirea Basarabiei cu România.

Ulterior, Constantin Stere a fost ales preşedinte al Sfatului Ţării (2 aprilie - 25 noiembrie 1918), urmându-i în această funcţie lui Ion Inculeţ.

În toamna anului 1918 a fost creat Partidul Ţărănesc din Basarabia, iar la 5/18 decembrie 1918 a fost înfiinţat, la Bucureşti, Partidul Ţărănesc, sub conducerea lui Ion Mihalache. ''În zilele de 17-18 iulie 1921, a avut loc şedinţa Comitetului Central al Partidului Ţărănesc, care a aprobat propunerea făcută de 11 deputaţi şi senatori basarabeni, între care Constantin Stere şi Pantelimon Halippa, de fuziune cu Partidul Ţărănesc din Basarabia.(...) Prin înscrierea dr. Nicolae Lupu şi a lui Constantin Stere în Partidul Ţărănesc s-a produs o întărire a curentului de stânga din acest partid, o creştere a influenţei şi prestigiului ţărăniştilor, iar, prin fuziunea cu Partidul Ţărănesc din Basarabia, partidul şi-a extins mult aria organizatorică şi puterea politică, deoarece în provincia dintre Prut şi Nistru ţărăniştii se bucurau de o mare influenţă'', se arată în volumul ''Istoria Partidului Naţional Ţărănesc'', de Ioan Scurtu (Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1994).

Dintre numeroasele lucrări ale lui Constantin Stere apărute de-a lungul timpului amintim: "Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept'' (teză de licenţă în drept, Iaşi, 1897); "În voia valurilor. Icoane din Siberia" (1910); "Patru zile în Ardeal" (1914); "România şi războiul european" (1915); "Marele război şi politica României" (1918); "În literatură" (1921); "Documentări şi lămuriri politice" (1930). În ultimii săi ani de viaţă a scris romanul autobiografic "În preajma revoluţiei" (I-VIII, 1931-1936).

Constantin Stere a murit la 26 iunie 1936, la Bucov, judeţul Prahova. În 2010 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române, potrivit site-ului Academiei Române, www.acad.ro.

În 2002, la Ploieşti a fost creată Fundaţia Culturală ''Constantin Stere'', având drept scop perpetuarea memoriei scriitorului şi omului politic Constantin Stere, conservarea şi promovarea operei acestuia, iar la 26 iunie 2010 a fost inaugurat Muzeul Memorial ''Constantin Stere'', situat în Parcul Memorial ''Constantin Stere'' Bucov (jud. Prahova). AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Gabriela Badea)


Pentru realizarea acestui material au fost utilizate sursele: ''Dicţionarul scriitorilor români'' (coordonatori: Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu; Ed. Albatros, Bucureşti, 2002); ''Istoria României în date'' (coordonare: Dinu C. Giurescu; Ed.Enciclopedică, Bucureşti, 2003); Site-ul Fundaţiei ''Constantin Stere'' (http://fundatia-cstere.ro/constantin-stere/); ''Ion I.C. Brătianu. Activitatea politică'' (Ioan Scurtu; Ed. Museion, Bucureşti, 1992); ''O istorie sinceră a poporului român'' (Florin Constantiniu, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002); ''Istoria Partidului Naţional Ţărănesc'' (Ioan Scurtu, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1994)