Comunicat de presă - Arhiepiscopia Târgoviștei
CORALA CATEDRALEI MITROPOLITANE DIN TÂRGOVIȘTE A SUSȚINUT UN RECITAL ÎN CADRUL CELEI DE-A X-A EDIȚII A CONCERTULUI EXTRAORDINAR DE MUZICÃ RELIGIOASÃ ȘI PRICESNE 'VINEREA FLORIILOR'
Vineri, 3 aprilie 2026, s-a desfășurat la Târgoviște, în Amfiteatrul 'George Enescu' al Liceului de Arte 'Bălașa Doamna', cea de-a X-a ediție a Concertului Extraordinar de Muzică Religioasă și Pricesne 'Vinerea Floriilor', organizat de Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, în colaborare cu Arhiepiscopia Târgoviștei.
În cadrul acestui eveniment, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, Corala Catedralei Mitropolitane, dirijată de domnul lect. univ. dr. Mihail Vlădăreanu, a prezentat un amplu și inspirat repertoriu prepascal, alcătuit din lucrări ale unor cunoscuți compozitori români.
Soliști au fost soprana Elena Dragomir și tenorul George Vasilache, iar momentul tradițional al toacei a fost susținut de Raul Oncioiu, student al Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității 'Valahia' din Târgoviște.
În cadrul evenimentului muzical, prezentat de doamna Adriana Ion, au susținut momente solistice interpretele de folclor Simona Dinescu și Mariana Roșu, precum și Adrian Dumitrescu (vioară) și Andrei Georgescu (pian), care au completat atmosfera de profundă trăire spirituală.
BIROUL DE PRESÃ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.