5 aprilie - Ziua Automobilistului
Ziua Automobilistului este marcată în fiecare an la 5 aprilie, dată la care, în 1904, a fost înființat Automobil Clubul Român, de către un grup de automobiliști amatori, constituiți în Adunarea Generală, desfășurată în salonul de onoare al Hotelului Bulevard din București.
Prima asociație a automobiliștilor din țara noastră, Automobil Clubul Român (ACR) se înscrie printre primele 10 cluburi centenare din Europa și printre primele 14 cluburi centenare din lume. Imediat după înființare, clubul a pus bazele mișcării automobilistice din țara noastră, România fiind printre primele șase țări din lume care au organizat concursuri de automobile, potrivit www.acr.ro.
În anul 1905, ACR a fost primit ca membru al Asociației Internaționale a Automobil Cluburilor Recunoscute cu sediul la Paris, devenită ulterior Federația Internațională a Automobilului (FIA). De asemenea, ACR este membru al Alianței Internaționale de Turism (AIT).
Asociația a fost recunoscută oficial de statul român, în 1909, prin publicarea în Monitorul Oficial din 13 martie a Legii cu articol unic: 'Se recunoaște Societății Automobil Club Român, din București, calitatea de persoană morală, pe baza alăturatelor statute...', în conformitate cu hotărârea Camerei Deputaților din 22 ianuarie 1909 și a Senatului din 19 februarie 1909.
Primul președinte al ACR a fost prințul George Valentin Bibescu (1904-1924), urmat de Ion M. Mitilineu (1924-1946).
În anul 1914, ACR și-a schimbat statutul în Automobil Club Regal Român (ACRR), pentru următorii 33 de ani, regii României deținând funcția de președinți de onoare ai societății, iar în 1925, ACRR s-a afiliat Consiliului Central al Turismului Internațional, cu sediul la Paris. Un an mai târziu, în 1926, Henry Manu, însoțit de N. Constantinescu, a parcurs prima cursă București - Paris și retur, fără oprire, pe o mașină Buick. În același an, a fost realizat înconjurul României pe un Oldsmobile, pe o distanță de 2.447 km în 50 de ore, performanță realizată de Alexandru Berlescu.
Cea mai mare victorie a automobilismului românesc a fost considerată câștigarea, în 1936, a Raliului Monte Carlo, de către Petre Cristea și Ion Zamfirescu, însoțiți de Gogu Constantinescu, pe un model Ford V8.
La 1 ianuarie 1948, Automobil Clubul Regal Român a primit denumirea de Automobil Clubul Republicii Populare Române (ACRPR), iar în 1958 a fost reorganizat sub denumirea de Asociația Automobiliștilor din România (AAR), revenind, în 1967, la denumirea de Automobil Clubul Român (ACR).
În anul 1985, atelierele ACR au fost 'naționalizate', Automobil Clubul Român, ca organizație neguvernamentală, fiind redus la statutul unei federații, însă, în anul 1990, prin Decretul nr. 85/1 februarie privind Restabilirea regimului de funcționare al ACR, acestuia i-au fost redate toate drepturile și bunurile materiale pe care le deținuse inițial.
La 7 martie 1994, la Brașov, s-a desfășurat Conferința Națională a ACR, în cadrul căreia a fost ales președinte Constantin Niculescu (fost vicepreședinte și secretar general al ACR). Mandatul său a fost reînnoit în 1999, 2004, 2009, 2014 și 2019.
În martie 2007, ACR a semnat la sediul Comisiei Europene, din Bruxelles, Carta Securității Rutiere Europene, document multinațional promovat de Federația Internațională a Automobilului (FIA) și Comisia Europeană, iar în decembrie același an a primit Premiul de Excelență al Comisiei Europene pe anul 2007.
Printre evenimentele importante din istoria recentă a clubului, se evidențiază: participarea la lansarea campaniei mondiale 'Think Before You Drive', lansată de către clubul automobilistic din Bulgaria (sept. 2006); semnarea, de către președintele ACR, Constantin Niculescu, cu ocazia Congresului anual FIA desfășurat la Barcelona, a Declarației Federației Internaționale a Automobilului privind siguranța rutieră mondială 'Make Roads Safe' (oct. 2006); lansarea, în Cetatea Marii Uniri, Alba Iulia, a campaniei mondiale 'Make Cars Green'/ Să facem automobilele ecologice (sept. 2010); lansarea campaniei naționale 'O secundă pentru viața ta', prin înființarea de cabinete de educație rutieră în unitățile școlare și dotarea acestora cu echipamente moderne (febr. 2013).
Totodată, ACR s-a aliniat proiectelor promovate la nivel internațional de instituțiile și organismele abilitate, în ceea ce privește siguranța rutieră. Astfel, în aprilie 2010, a organizat, în premieră, simpozionul 'Accidentul rutier și implicațiile sale socio-economice', în conformitate cu Rezoluția ONU privind Deceniul Mondial al Siguranței Rutiere 2011-2020, din 3 martie 2010.
De asemenea, în mai 2011, a lansat, la nivel național, împreună cu alte instituții cu responsabilități în domeniu, 'Decada Mondială a Siguranței Rutiere 2011-2020', inițiată de președintele FIA, în conformitate cu care a fost semnat, în octombrie 2013, protocolul de colaborare pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, de către președintele ACR și Inspectorul General al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, iar în februarie 2014, ACR a început implementarea proiectului 'Carte de salvare la bord'.
De-a lungul istoriei sale centenare, ACR a organizat mii de competiții naționale și internaționale, culminând cu două etape ale Campionatului mondial FIA GT între anii 2007-2008 pe circuitul stradal din jurul Palatului Parlamentului României, din București, fiind un regal automobilistic de importanță deosebită în istoria automobilismului sportiv românesc.
ACR a reprezentat, în istoria automobilului în țara noastră, un factor principal de inițiativă în angrenajul economico-social și al omului modern în exigențele traficului rutier. Astfel, și-a optimizat continuu sistemul de comunicare cu automobiliștii prin spațiul virtual (Facebook, Twitter, Instagram, site dedicat de internet, serviciu de știri prin email, YouTube, etc.), cu informații, la zi, despre trafic, legislație, combustibili auto, documente internaționale etc., în colaborare cu peste 200 cluburi auto din FIA.
În cei peste 120 de ani de existență Automobil Clubul Român și-a păstrat verticalitatea și funcția fundamentală în apărarea intereselor majore ale automobiliștilor, pe arterele de circulație din țară și străinătate. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiță, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal














