În 1918 Rusia a adoptat calendarul gregorian, 1 februarie devenind 14 februarie.

În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, papa Grigore al XIII-lea (1572 - 1585) a hotărât reforma calendarului iulian, desemnând o comisie de astronomi şi teologi care să lucreze în acest sens.

Dintre toate proiectele de reformă studiate de comisia respectivă, în final s-a hotărât adoptarea proiectului propus de astronomul italian Luigi Lilio, profesor de medicină la Universitatea din Perugia. La 24 februarie 1582, papa Grigore al XIII-lea a emis bula "Inter gravissimas...", în care se hotăra ca numărătoarea zilelor să fie decalată cu zece zile înainte, prin respectarea succesiunii zilelor săptămânii. În acest sens, ziua imediat următoare celei de joi, 4 octombrie, a devenit vineri, 15 octombrie 1582, potrivit www.timeanddate.com.

Noul calendar a fost numit, în memoria papei Grigore al XIII-lea, gregorian. Ulterior, se va folosi numele de "stilul nou". Acest calendar s-a introdus treptat în diferite ţări europene, începând cu cele catolice: Italia, Spania, Portugalia (chiar din 1582); apoi de Franţa, Germania catolică (1583); Austria, Boemia, canoanele elveţiene (1584). Rezistenţă serioasă s-a întâmpinat din partea ţărilor care adoptaseră reforma. Aici, calendarul gregorian a pătruns astfel: Germania, Danemarca, Norvegia (1700); Anglia (1752); Suedia (1753). Ţările de religie ortodoxă au aderat la ''stilul nou'' abia în secolul al XX-lea: Rusia în 1918, România şi Grecia în 1924. Atunci, după ziua de luni, 30 septembrie, a urmat marţi, 14 octombrie, conform http://enciclopediaromaniei.ro.

Întrucât Calendarul Gregorian nu a fost adoptat de toate statele Europei în 1582, folosindu-se simultan şi Calendarul Iulian, până în secolul al XX-lea, diferenţa de 10 zile existentă în 1582 a crescut: 10 zile între 5/15 octombrie 1582 şi 18/28 februarie 1700; 11 zile între 19 februarie/1 martie 1700 şi 17/28 februarie 1800; 12 zile între 18 februarie/1 martie 1800 şi 16/28 februarie 1900; 13 zile între 17 februarie/1 martie 1900 şi 15/28 februarie 2100.

Calendarul are o istorie veche şi a cunoscut diverse variante. În ce priveşte calendarul roman, nu s-au păstrat date precise privind apariţia acestuia. Se pare că de la mijlocul secolului al VIII-lea î.Hr. romanii au folosit un ciclu care avea 10 luni pe care l-au numit "annus", de unde denumirea în limba română de an. Apoi, lunile au căpătat şi un nume. Prima lună a anului a fost numită Martius în cinstea zeului Marte, a doua aprilie (lat. aperio, ire = a deschide), deoarece în aprilie se deschid mugurii plantelor. În secolul al VII-lea î.Hr., s-au adăugat încă două luni: ianuarie şi februarie (lat. februaris, onis = purificare, curăţire - legat de ritualul curăţirii ce se făcea anual la 15 februarie). Această lună era închinată zeului împărăţiei subpământene Februs.

În anul 46 î.Hr., la iniţiativa lui Caius Iulius (100 î.Hr. - 44 î.Hr.), s-a trecut la alcătuirea unui nou calendar. Grupul de astronomi din Alexandria a lucrat sub conducerea lui Sosigene, reuşind să alcătuiască un nou calendar, la baza căruia se afla mişcarea Soarelui în timp de un an. Anul era stabilit la 365 zile, astfel că într-un ciclu erau trei ani de 365 zile şi un al patrulea de 366 de zile, numit an bisect. Anul a fost împărţit în 12 luni cu denumirile anterioare. Sosigene a stabilit că prima lună a anului este ianuarie.

Lunile impare aveau 31 de zile iar cele pare 30 zile. Luna februarie avea 29 de zile. Ziua suplimentară ce trebuia adăugată la fiecare 4 ani se intercala între 23 şi 24 februarie. Noul calendar iulian (cunoscut şi sub numele de "stilul vechi") a intrat în vigoare la 1 ianuarie 45 î.Hr. El s-a remarcat prin simplitatea sa. Datorită faptului că anul iulian era mai mare decât anul tropic, la intervalul de 128 de ani rămânea în urmă cu o zi. Astfel, în timp punerea în concordanţă a anului calendaristic cu cel tropic a devenit deosebit de stringentă. AGERPRES /(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Adrian Dădârlat)