Horia Hulubei, fizician, a fost membru corespondent (26 mai 1937) şi membru titular (27 mai 1946; 2 iulie 1955) al Academiei Române, preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Matematice şi Fizice a Academiei Române (1963-1965), preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Fizice a Academiei Române (1965-1972),

Este fondatorul Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară (IFIN-HH) - "Horia Hulubei", care, potrivit http://www.mhtc.ro, se află în prima linie a ştiinţei româneşti, atât din punct de vedere al infrastructurilor de cercetare cât şi a personalului de cercetare, oferind astfel mai mult de 10% din producţia ştiinţifică naţională.

 Despre fondarea IFIN-HH, Horia Hulubei declara: "Una dintre satisfacţiile mele cele mai mari este că, prin înfiinţarea Institutului de Fizică Atomică, s-a realizat posibilitatea de a se creşte în ţară cadre de fizicieni eminenţi - dintre care mulţi au lucrări deja cunoscute în lume, aducând prestigiu ştiinţei româneşti şi asigurând schimbul de mâine în acest sector. Ei realizează un aport însemnat, pentru economia ţării, prin lucrările lor" (sursa: http://www.mnt-leonida.ro).

Horia Hulubei s-a născut la Iaşi, la 15 noiembrie 1896. La începutul Războiului de Reîntregire Naţională (1916) a fost mobilizat; cu gradul de sublocotenent, a luat parte la luptele de la Nămoloasa, Băltăreţul şi Mărăşeşti din vara anului 1917, notează dicţionarul "Membrii Academiei Române", 2003, Ed. Enciclopedică. În acelaşi an (1917) a făcut parte din grupul de tineri trimişi, din iniţiativa generalului Berthelot, în Franţa pentru a deveni piloţi ai aviaţiei militare. În această calitate, a participat, pe un avion de vânătoare, la operaţiunile de pe Frontul de Vest, fiind rănit.

A revenit în ţară în 1922, unde, în calitate de şef al unui birou de navigaţie aeriană, a deschis prima linie aeriană românească Constantinopol - Bucureşti -Budapesta. În acelaşi timp şi-a reluat studiile la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi, unde, în 1926, a obţinut licenţa în fizică.

Şi-a continuat pregătirea la Universitatea din Paris, lucrând în Laboratorul de Chimie-Fizică condus în acea perioadă de renumitul savant Jean Perrin. În 1933 şi-a luat doctoratul în fizică experimentală cu teza "Contributions ă l 'etude de la diffusion quantique des rayons X", continuându-şi apoi activitatea în cadrul laboratorului profesorului Perrin, unde a ocupat la început postul de cercetător, apoi pe cel de director ştiinţific al Direcţiei de cercetări ştiinţifice, funcţie îndeplinită, cu unele întreruperi, până în 1947, fiind singurul străin care a funcţionat în această calitate, menţionează volumul citat.

În 1936 a fost însărcinat cu organizarea sălilor de electronică şi raze X din cadrul Expoziţiei mondiale, care urma să se deschidă, în 1937, în Palais de la Decouverte. Ca o recompensă a acestei acţiuni, a fost distins cu medalia de aur a Expoziţiei şi cu medalia "Henri Jouvenel".

Din 1938 a funcţionat ca profesor la Catedra de Structura Materiei de la Universitatea din Iaşi, deţinând totodată şi funcţia de director al CNRS din Paris. În 1939 s-a întors definitiv în ţară şi în 1940 s-a transferat la Bucureşti, la Catedra de Structura Materiei. Între 1941 şi 1944 a deţinut funcţia de rector al Universităţii din  Bucureşti.

A contribuit la crearea şi dezvoltarea primelor unităţi de cercetare în domeniul fizicii din România. În 1948 a înfiinţat şi a organizat Institutul de Fizică din Bucureşti, ulterior Institutul de Fizică Atomică Măgurele, al cărui director a fost (1956-1968).

Timp de cinci decenii a desfăşurat o amplă activitate didactică, fiind unul dintre fondatorii învăţământului superior în domeniul fizicii atomice şi nucleare. În sprijinul procesului de învăţământ superior a editat manuale didactice, între care: "Chimie fizică" (1940); "Cursul de structura materiei" (1949).

Activitatea ştiinţifică a fost la rândul său prodigioasă, dedicându-se studiului materiei, spectroscopiei razelor Roentgen şi Gamma, fizicii nucleare şi particulelor elementare. A adus contribuţii esenţiale la iniţierea unor noi domenii de cercetare, ca fizica reactorilor nucleari, rezonanţa magnetică, electronică şi nucleară, efectul Mossbauer, stadiul şi construcţia sistemelor de laseri, probleme moderne de fizică teoretică.

A sprijinit cercetările din fizica energiilor înalte şi a contribuit direct la sporirea participării fizicienilor români la experienţele desfăşurate în comun la acceleratoarele de la Dubna.

Este autorul a numeroase studii apărute în prestigioase reviste de profil cum ar fi: "Presiunea internă a lichidelor" (1923); "Effet Raman" (1931); "Sources intenses de protons" (1934); "Nouvelle technique dans la spectrographie cristalline des rayons gamma" (1934); "Deformation cristaline par champ electrique" (1935); "Rejlexion des rayons X dans le quartz" (1937); "Spectroscopia X" (1948); "Analiza fină chimică prin raze X" (1950) ş.a.

Horia Hulubei a făcut parte din grupul de experţi ONU, însărcinat cu examinarea posibilităţii de detectare a exploziilor nucleare. A fost reprezentantul României la Agenţia pentru Energie Atomică de la Viena.

A fost membru al Academiei de Ştiinţe din România, al Societăţii de Fizică din Bucureşti, al Societăţii de Ştiinţe din Iaşi, al Academiei Franceze de Ştiinţe, al Academiei de Ştiinţe din Lisabona, al Academiei de Ştiinţe din New York, al societăţilor de fizică din Elveţia, Franţa, Germania, SUA.

Pentru activitatea sa ştiinţifică a primit numeroase distincţii printre care premiile "Henri Wilde" şi "Fossignon" ale Academiei de Ştiinţe din Franţa, titlul de Om de Ştiinţă Emerit, Ordinul "Meritul Ştiinţific", Premiul de Stat al Republicii Populare Române pe anul 1962 pentru contribuţii aduse la realizarea lucrărilor de cercetare ştiinţifică din domeniul fizicii nucleare, în perioada anilor 1956-1961. S-a stins din viaţă la 22 noiembrie 1972. AGERPRES/ (Documentare – Mariana Zbora- Ciurel)