Teatrul Masca sărbătorește, în weekend, 35 de ani de activitate
Un manifest artistic, două spectacole, o galerie VR, tururi performative, lansări și seri de muzică sunt programate, de vineri până duminică, în cadrul evenimentului 'Masca 35', în care Teatrul Masca aniversează 35 de ani de activitate.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, fiecare zi include discuții din seria 'Masca la PREZENT Tens', care vor fi difuzate și online pe pagina de Facebook a Teatrului Masca, și seri de muzică în grădină.
Vineri, în prima zi a evenimentului, va avea loc un silent disco cu Doru Vatavului și Ștefana Micu, iar sâmbătă va fi prezentat un concert susținut de Andrei Raicu și Andrei Dinescu. Duminică, aniversarea se încheie pe muzica lui Horia Constantinescu și a Valeriei Stoica.
Intrarea la evenimentele conexe este liberă, iar la spectacolele din program accesul se face pe bază de bilet, de invitație sau prin trimiterea unei amintiri legate de Masca.
Cu ocazia evenimentului, Teatrul Masca lansează 'Masca & Me'. Spectatorii și vecinii Masca sunt încurajați să trimită o întâmplare povestită cu Teatrul Masca la adresa de mail office@masca.ro în schimbul unei invitații la spectacolele 'Farfuria' (regia Dragoș Alexandru Mușoiu) sau 'Jurnal de România #AiciSeViseazăLaSchimbare' (de Carmen Lidia Vidu). Termenul limită pentru trimiterea amintirilor este 22 mai.
În toate cele trei zile, actorii Masca vor susține tururi ghidate prin spațiile interioare și exterioare ale teatrului. 'Hărți afective' este o experiență care vorbește despre trecutul, prezentul și viitorul Teatrului Masca într-o manieră personală și sinceră. Participarea se face pe baza unei înscrieri în prealabil prin completarea următorului formular: https://forms.gle/xUKCoeskKZR9fjJH6.
Pe 24 mai, în ziua aniversării, are loc lansarea catalogului bilingv 'Masca - 35 de ani' și a galeriei VR 'Masca Imersiv', urmate de manifestul performativ 'Masca Coeur a coeur', o reprezentație unică în care sunt implicați toți actorii teatrului.
''Masca Coeur a coeur' este forma noastră de a marca 35 de ani de existență — nu printr-o retrospectivă, ci printr-un gest viu, lucid și afectiv. Este un performance care arată cum se reconstruiește o instituție culturală din interior, cu toți oamenii ei și toate fisurile ei vizibile. Un spectacol despre noi, acum, aici. Cu bune, cu grele, cu toate contradicțiile unei aniversări în vremuri instabile. 'Masca Coeur a coeur' e forma noastră de a spune cine suntem, în 2025, într-o lume care cere teatrelor să fie multe lucruri în același timp. Am ales să fim prezenți. Cu corpul, cu vocea, cu birocrația noastră, cu rateurile noastre, cu visurile noastre neterminate. Și să le dăm formă scenică. Ceea ce iese nu e nici spectacol, nici discurs. E o formă de întâlnire: între oameni, între instituție și oraș, între trecut și ce vrem să devină viitorul nostru comun', a declarat Catinca Drăgănescu, manager interimar Masca și regizoare.
Programul integral Masca 35 poate fi consultat pe site-ul https://www.masca.ro/teatru/masca-35. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin' - concert extraordinar în curtea Spitalului Colțea, pe 23 septembrie
Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', dirijat de Anna Ungureanu, alături de copii din corurile Cantus Mundi, vor susține pe 23 septembrie, începând cu ora 20:45, un concert extraordinar în curtea Spitalului Clinic Colțea din București. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, evenimentul este dedicat medicilo
MNAR: Tur ghidat în expoziția 'Muzeul Muzeelor', dedicat lucrării 'Vânzătorul de lămâi'
Un nou tur ghidat în expoziția 'Muzeul Muzeelor', dedicat lucrării 'Vânzătorul de lămâi', pictură olandeză din secolul al XVII-lea, provenită din colecția Muzeului Național Brukenthal, va avea loc, joi, de la ora 18:00, la Muzeul Național de Artă al României. 'De la Hausbuchmeister la Albrecht Durer sau Lucas Cranach
MNAR/Două valoroase opere de artă aparținând școlii germane revin, după restaurare, în Galeria de Artă Europeană
Două valoroase opere de artă aparținând școlii germane revin în Galeria de Artă Europeană de la Muzeul Național de Artă al României, în urma unui îndelung și laborios proces de restaurare. Realizate de Lucas Cranach cel Bătrân, unul dintre marii pictori ai Renașterii germane, lucrările 'Decapitarea Sfântului Ioan B
Emisiunea de mărci poștale 'Aurul dacilor. Reîntregirea Tezaurului Istoric' - lansată la Muzeul Național de Istorie
Muzeul Național de Istorie a României găzduiește joi, începând cu ora 14:00, lansarea emisiunii de mărci poștale 'Aurul dacilor. Reîntregirea Tezaurului Istoric', eveniment organizat în parteneriat cu Romfilatelia și Compania Națională Poșta Română. Potrivit unui comunicat al MNIR, transmis AGERPRES, în cadrul
Dolj: Picturi murale vechi de 100 de ani, descoperite în timpul restaurării Școlii 'Cornetti' din Craiova
Picturi murale vechi de aproximativ 100 de ani au fost descoperite în timpul lucrărilor de reabilitare a clădirii Școlii Populare de Artă 'Cornetti' din Craiova, monument istoric care urmează să fie transformat într-un muzeu dedicat oamenilor de știință din oraș, a anunțat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.
Managerul cultural al Muzeului Geologic Național: De șapte luni nu ne-am primit salariile
Managerul cultural al Muzeului Geologic Național, Ramona Bălășcuță, a afirmat miercuri că angajații instituției nu și-au mai primit salariile de șapte luni, accentuând că ceea ce se primește 'strict pentru zona de cercetare' este insuficient pentru a asigura mentenanța, întreținerea, funcționalitatea și pentru salariile personalului unui muzeu naț
Spectacolul 'Marile speranțe', în premieră la Teatrul Excelsior, pe 30 septembrie și 1 octombrie
Seria premierelor din noua stagiune a Teatrului Excelsior este deschisă cu spectacolul 'Marile speranțe' după romanul omonim al lui Charles Dickens, în regia lui Andrei Huțuleac. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, premiera oficială este programată pe 30 septembrie și 1 octombrie, de la ora 19
Prahova: Istoria României - promovată prin creații ale elevilor în cadrul Concursului Național "Vreau să povestesc"
Istoria României va fi promovată prin creații originale ale elevilor în cadrul Concursului Național de Scurte Povestiri cu temă istorică intitulat "Vreau să povestesc'', ajuns la ediția a VI-a. Muzeograful Monica Cîrstea din cadru Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova a declarat, miercuri, pentru AGE
Vila Samurcaș, monument istoric din incinta MNȚR, va fi restaurată în următorii trei ani
Vila Samurcaș, monument istoric aflat în incinta Muzeului Național al Țăranului Român, va fi restaurată în următorii trei ani prin proiecte derulate de Ministerul Culturii prin programul 'Temelii Culturale', a anunțat, miercuri, directorul Unității de Management a Proiectului (UMP) din cadrul Ministerului Culturii, Bogdan Ștefan Trîmba
Brașov: Expoziție interactivă despre istoria Filarmonicii la aniversarea a 148 de ani
O expoziție interactivă care propune, prin sunet, imagine și tehnologie, o incursiune în istoria Filarmonicii Brașov, marcând 148 de ani de la înființarea acesteia, va fi deschisă publicului pe 22 septembrie, a anunțat, miercuri, conducerea instituției. Intitulată 'Simfonia Timpului - Povestea Filarmonicii Brașov', ex
'Triunghiul Muzeelor' - sâmbătă și duminică, pe șoseaua Kiseleff; promenadă cu ateliere, vânătoare de comori, proiecții de film
'Triunghiul Muzeelor' - Geologic, 'Antipa' și Muzeul Țăranului - îi așteaptă pe vizitatori sâmbătă și duminică, pe șoseaua Kiseleff, la o promenadă cu ateliere de olărit, gravură sau muzică, tururi ghidate, vânătoare de comori pentru cei mici și cei mari, dar și cu proiecții de film în aer liber. Proiect
Cluj: 12 finaliști și concerte speciale cu COMA, Vlad Dobrescu, Jazzbois și JEMMA, la Jazz in the Park Competition
Jazz in the Park Competition, organizat în perioada 18-20 septembrie, la Cluj, va avea 12 finaliști, precum și concerte speciale cu COMA, Vlad Dobrescu, Jazzbois și JEMMA, iar intrarea este gratuită. 'Jazz in the Park Competition revine între 18 și 20 septembrie în Parcul Central, cu trei zile de muzică, 12 trupe finalist
Iași: Ofertă generoasă la a șasea ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România
Cea de-a șasea ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România se desfășoară, în perioada 16 - 20 septembrie, pe Pietonalul Ștefan cel Mare din Iași. La ediția din acest an participă peste 30 de edituri care prezintă publicului cele mai recente apariții editoriale, dar și jocuri, materiale educaționale și muzică.
Cluj: Arta se întâlnește cu neuroștiința la FITT 2026, în perioada 17-20 septembrie
Festivalul Internațional de Teatru Transilvania (FITT) îi așteaptă pe doritori cu patru zile de teatru și muzică, manifestare în care arta se va întâlni cu neuroștiința, evenimentul urmând să aibă loc în perioada 17-20 septembrie. Festivalul, care reunește artiști din șapte țări și publicul într-o cele
Iași: Peste o mie de invitați din 20 de țări, în 25 de spații neconvenționale, la FITPTI
Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI), care va avea loc între 1 și 8 octombrie, va fi precedată de două zile de Prolog, programate pe 20 și 27 septembrie, a anunțat organizatorul evenimentului, teatrologul Oltița Cîntec. Potrivit acesteia, cea de-a XIX-a ediție a FITPTI are













