logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Gorj: Cea de-a 58-a ediție a Festivalului Folcloric Păstoresc 'Urcatul oilor la munte', în weekend la Novaci

Image

Cea de-a 58-a ediție a Festivalului Folcloric Păstoresc 'Urcatul oilor la munte' va avea loc, în perioada 24 - 25 mai, la Novaci, anunță, luni, reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de purtătorul de cuvânt al CJCPCT Gorj, Daniela Gapșea, festivalul, care odinioară aduna doar câteva cete de păstori, a devenit între timp un adevărat reper cultural, reunind nu doar novăcenii, ci și comunități păstorești din toată țara, inclusiv descendenți ai celor care practicau transhumanța pe distanțe mari.

'La Novaci, pregătirile pentru tradiționalul Festival Folcloric Păstoresc 'Urcatul oilor la munte' au intrat în linie dreaptă. Ajuns la cea de-a 58-a ediție, evenimentul se va desfășura în perioada 24 - 25 mai și va readuce în atenție un obicei străvechi care marchează începutul transhumanței, păstrat cu sfințenie în zona Parângului. În ciuda vremii capricioase, păstorii din Novaci sunt gata să urce cu turmele spre stâne, dovedind încă o dată că această tradiție este vie și profund ancorată în identitatea comunității locale. Transhumanța nu este doar o practică pastorală, ci și o sărbătoare a sufletului românesc, o poveste despre continuitate, comunitate și legătura profundă cu natura și tradiția. Organizatorii îi invită pe localnici să îmbrace portul popular, să participe împreună cu cei mici la parada costumelor tradiționale și la reconstituirea momentului artistic 'Popas în vatra satului', un omagiu adus clipelor în care ciobanii, oprindu-se la Novaci în drumul spre munte, se bucurau de clipe de răgaz alături de cei dragi, în jurul focului, cu doine și dansuri vechi', se arată în comunicat.

Sâmbătă și duminică, în Pădurea Hirișești va avea loc Târgul Tradițional, mai anunță sursa citată.

Conform programului evenimentului, sâmbătă, la ora 11:00, în parcul Primăriei Novaci se va desfășura vernisajul expoziției de fotografie veche 'Novăcenii, imagini de poveste', dar și momentul poetic 'Vatra strămoșească', cu participarea poeților Ileana Constantinescu și Florentina Cuteanu, și dezbaterea 'Transhumanța - istorie și tradiții', cu participarea foștilor și actualilor practicieni ai păstoritului tradițional.

De la ora 18:30, pe scena din Pădurea Hirișești va avea loc spectacolul 'Să dăm drumul dorului/Pe cărarea muntelui' - partea întâi, cu formații artistice novăcene, soliști locali și invitați din diverse zone folclorice ale României.

Duminică, începând cu ora 10:00, în fața Primăriei din Novaci va fi organizată festivitatea de deschidere a festivalului, urmată de spectacolul 'Obicei și tradiție novăceană', prezentat de Ansamblul 'Nedeia' - Novaci, parada portului, cântecului și dansului popular și spectacolul 'Românii, oameni frumoși'.

La ora 13:30, pe scena din Pădurea Hirișești va avea loc spectacolul 'Să dăm drumul dorului/Pe cărarea muntelui' - partea a doua.

Festivalul Folcloric Păstoresc 'Urcatul oilor la munte' este organizat de Primăria Orașului Novaci și Consiliul Local Novaci, prin Casa de Cultură din localitate. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Popescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 1961

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 17-09-2026 10:40

Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin' - concert extraordinar în curtea Spitalului Colțea, pe 23 septembrie

Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', dirijat de Anna Ungureanu, alături de copii din corurile Cantus Mundi, vor susține pe 23 septembrie, începând cu ora 20:45, un concert extraordinar în curtea Spitalului Clinic Colțea din București. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, evenimentul este dedicat medicilo

Cultura - Media 17-09-2026 09:14

MNAR: Tur ghidat în expoziția 'Muzeul Muzeelor', dedicat lucrării 'Vânzătorul de lămâi'

Un nou tur ghidat în expoziția 'Muzeul Muzeelor', dedicat lucrării 'Vânzătorul de lămâi', pictură olandeză din secolul al XVII-lea, provenită din colecția Muzeului Național Brukenthal, va avea loc, joi, de la ora 18:00, la Muzeul Național de Artă al României. 'De la Hausbuchmeister la Albrecht Durer sau Lucas Cranach

Cultura - Media 17-09-2026 09:10

MNAR/Două valoroase opere de artă aparținând școlii germane revin, după restaurare, în Galeria de Artă Europeană

Două valoroase opere de artă aparținând școlii germane revin în Galeria de Artă Europeană de la Muzeul Național de Artă al României, în urma unui îndelung și laborios proces de restaurare. Realizate de Lucas Cranach cel Bătrân, unul dintre marii pictori ai Renașterii germane, lucrările 'Decapitarea Sfântului Ioan B

Cultura - Media 17-09-2026 05:20

Emisiunea de mărci poștale 'Aurul dacilor. Reîntregirea Tezaurului Istoric' - lansată la Muzeul Național de Istorie

Muzeul Național de Istorie a României găzduiește joi, începând cu ora 14:00, lansarea emisiunii de mărci poștale 'Aurul dacilor. Reîntregirea Tezaurului Istoric', eveniment organizat în parteneriat cu Romfilatelia și Compania Națională Poșta Română. Potrivit unui comunicat al MNIR, transmis AGERPRES, în cadrul

Cultura - Media 16-09-2026 18:26

Dolj: Picturi murale vechi de 100 de ani, descoperite în timpul restaurării Școlii 'Cornetti' din Craiova

Picturi murale vechi de aproximativ 100 de ani au fost descoperite în timpul lucrărilor de reabilitare a clădirii Școlii Populare de Artă 'Cornetti' din Craiova, monument istoric care urmează să fie transformat într-un muzeu dedicat oamenilor de știință din oraș, a anunțat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Cultura - Media 16-09-2026 18:14

Managerul cultural al Muzeului Geologic Național: De șapte luni nu ne-am primit salariile

Managerul cultural al Muzeului Geologic Național, Ramona Bălășcuță, a afirmat miercuri că angajații instituției nu și-au mai primit salariile de șapte luni, accentuând că ceea ce se primește 'strict pentru zona de cercetare' este insuficient pentru a asigura mentenanța, întreținerea, funcționalitatea și pentru salariile personalului unui muzeu naț

Cultura - Media 16-09-2026 17:58

Spectacolul 'Marile speranțe', în premieră la Teatrul Excelsior, pe 30 septembrie și 1 octombrie

Seria premierelor din noua stagiune a Teatrului Excelsior este deschisă cu spectacolul 'Marile speranțe' după romanul omonim al lui Charles Dickens, în regia lui Andrei Huțuleac. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, premiera oficială este programată pe 30 septembrie și 1 octombrie, de la ora 19

Cultura - Media 16-09-2026 17:16

Prahova: Istoria României - promovată prin creații ale elevilor în cadrul Concursului Național "Vreau să povestesc"

Istoria României va fi promovată prin creații originale ale elevilor în cadrul Concursului Național de Scurte Povestiri cu temă istorică intitulat "Vreau să povestesc'', ajuns la ediția a VI-a. Muzeograful Monica Cîrstea din cadru Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova a declarat, miercuri, pentru AGE

Cultura - Media 16-09-2026 16:54

Vila Samurcaș, monument istoric din incinta MNȚR, va fi restaurată în următorii trei ani

Vila Samurcaș, monument istoric aflat în incinta Muzeului Național al Țăranului Român, va fi restaurată în următorii trei ani prin proiecte derulate de Ministerul Culturii prin programul 'Temelii Culturale', a anunțat, miercuri, directorul Unității de Management a Proiectului (UMP) din cadrul Ministerului Culturii, Bogdan Ștefan Trîmba

Cultura - Media 16-09-2026 16:16

Brașov: Expoziție interactivă despre istoria Filarmonicii la aniversarea a 148 de ani

O expoziție interactivă care propune, prin sunet, imagine și tehnologie, o incursiune în istoria Filarmonicii Brașov, marcând 148 de ani de la înființarea acesteia, va fi deschisă publicului pe 22 septembrie, a anunțat, miercuri, conducerea instituției. Intitulată 'Simfonia Timpului - Povestea Filarmonicii Brașov', ex

Cultura - Media 16-09-2026 15:41

'Triunghiul Muzeelor' - sâmbătă și duminică, pe șoseaua Kiseleff; promenadă cu ateliere, vânătoare de comori, proiecții de film

'Triunghiul Muzeelor' - Geologic, 'Antipa' și Muzeul Țăranului - îi așteaptă pe vizitatori sâmbătă și duminică, pe șoseaua Kiseleff, la o promenadă cu ateliere de olărit, gravură sau muzică, tururi ghidate, vânătoare de comori pentru cei mici și cei mari, dar și cu proiecții de film în aer liber. Proiect

Cultura - Media 16-09-2026 14:17

Cluj: 12 finaliști și concerte speciale cu COMA, Vlad Dobrescu, Jazzbois și JEMMA, la Jazz in the Park Competition

Jazz in the Park Competition, organizat în perioada 18-20 septembrie, la Cluj, va avea 12 finaliști, precum și concerte speciale cu COMA, Vlad Dobrescu, Jazzbois și JEMMA, iar intrarea este gratuită. 'Jazz in the Park Competition revine între 18 și 20 septembrie în Parcul Central, cu trei zile de muzică, 12 trupe finalist

Cultura - Media 16-09-2026 13:57

Iași: Ofertă generoasă la a șasea ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România

Cea de-a șasea ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România se desfășoară, în perioada 16 - 20 septembrie, pe Pietonalul Ștefan cel Mare din Iași. La ediția din acest an participă peste 30 de edituri care prezintă publicului cele mai recente apariții editoriale, dar și jocuri, materiale educaționale și muzică.

Cultura - Media 16-09-2026 12:43

Cluj: Arta se întâlnește cu neuroștiința la FITT 2026, în perioada 17-20 septembrie

Festivalul Internațional de Teatru Transilvania (FITT) îi așteaptă pe doritori cu patru zile de teatru și muzică, manifestare în care arta se va întâlni cu neuroștiința, evenimentul urmând să aibă loc în perioada 17-20 septembrie. Festivalul, care reunește artiști din șapte țări și publicul într-o cele

Cultura - Media 16-09-2026 11:43

Iași: Peste o mie de invitați din 20 de țări, în 25 de spații neconvenționale, la FITPTI

Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI), care va avea loc între 1 și 8 octombrie, va fi precedată de două zile de Prolog, programate pe 20 și 27 septembrie, a anunțat organizatorul evenimentului, teatrologul Oltița Cîntec. Potrivit acesteia, cea de-a XIX-a ediție a FITPTI are