Dragobetele, numit și ''Cap de primăvară'', asociat cu un duh al pădurii, patron al dragostei și zeu al bunei dispoziții, reprezintă o sărbătoare adânc înrădăcinată în tradițiile românești, în timp ce Valentine's Day reprezintă o zi dedicată iubirii, sărbătorită la nivel internațional, datând din secolul al XIV-a.

Spre deosebire de Sfântul Valentin, Dragobetele este sărbătorit în România pe data de 24 februarie, în funcție de zonă având denumiri și semnificații diferite.

''Dragobetele, numit și Cap de primăvară, Fiul babei Dochia, Sânt Ion de primăvară, Drăgostitele sau logodnicul păsărilor se sărbătorea în satele românești în date ce diferă de la o zonă etnografică la alta: 24 și 28 februarie, 1, 3 și 25 martie. Dragobetele era sărbătorit în unele locuri și la data de 1 martie, deoarece se considera că el este fiul babei Dochia și primul deschizător de primăvară. Etnograful Marcel Lutic consideră că majoritatea denumirilor provin de la sărbătoarea religioasă 'Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul', care în slavă se numește Glavo-Obretenia, la noi apare sub diferite nume: 'Vobritenia', 'Bragobete', 'Bragovete', iar în perioada evului mediu s-a impus în sudul și sud-estul țării ca Dragobete. Această explicație este dată și de 'Micul dicționar academic' care atestă folosirea cuvântului încă din anul 1774'', a transmis luni, pentru AGERPRES, directorul Muzeului Județean Buzău, Daniel Costache.

Potrivit managerului instituției de cultură, în volumul ''Obiceiuri populare de peste an'', semnat de către Ion Ghinioiu, numele de Dragobete este asociat cu un personaj din mitologia populară românească, cu fiul babei Dochia, patron al dragostei, fiind identificat cu ''Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană''.

''Alți etnografi susțin că Dragobete este protector al păsărilor, fiind o sărbătoare strâns legată de fertilitate, fecunditate și de renaștere a naturii, marcând începutul primăverii, revigorarea naturii, a vieții în creștere. În această perioadă păsările, vegetația, dar și oamenii se puneau de acord cu natura. Legendele spun că Dragobete era un tânăr frumos și bun, putând fi întâlnit prin păduri. În vestul Munteniei și în Oltenia, Dragobete este un duh al pădurii care la început de primăvară ia chip de flăcău și pedepsește fetele și femeile ce-i profanează ziua. O altă reprezentare a lui este cea a unei plante, numite Năvalnic, fiind răspândită ideea că Maica Domnului l-a transformat în plantă pentru că a încercat din năsăbuință să-i încurce cărările. De Dragobete, fetele și băieții se întâlnesc pentru ca iubirea lor să țină tot anul, precum a păsărilor ce se 'logodesc' în această zi'', arată directorul muzeului.

Tradițiile populare autohtone îl asemuiesc pe Dragobete cu un zeu al bunei dispoziții, în numele său fiind închinate petreceri la care tinerii se îmbrăcau în straie frumoase de sărbătoare și culegeau din păduri primele flori ale primăverii.

''La ceasul prânzului, fetele porneau în fugă către sat, iar băieții le fugăreau, încercând să le prindă și să le dea un sărutat. Dacă băiatul îi era drag fetei, aceasta se lăsa prinsă, ulterior având loc și sărutul considerat echivalent al logodnei și al începutului iubirii între cei doi. Înspre seară, logodna urma să fie anunțată comunității satului și membrilor familiei. Cei care participau la sărbătoare, respectând tradiția, erau considerați a fi binecuvântați în acel an. Ei vor avea parte de belșug, fiind feriți în schimb de boli și febră. Conform anumitor superstiții din bătrâni, cei care nu sărbătoreau această zi erau pedepsiți să nu poată iubi în acel an. Dragobetele, fiind un prilej pentru a-ți afișa dragostea, se făceau și logodne simbolice pentru anul următor (uneori le urmau logodnele adevărate). Unii tineri în această zi își crestau brațul în formă de cruce, după care își suprapuneau tăieturile, devenind frați de cruce'', mai arată Daniel Costache.

Ținând cont că Dragobetele era privit ca pe o sărbătoare, oamenii nu munceau, în schimb gospodarii își puteau face curățenie în case. Totodată, dacă ploua de Dragobete, agricultorii se puteau aștepta la o primăvară frumoasă și timpurie.

''De Dragobete, orice fată sau femeie este tentată să atingă un bărbat și să-l calce pe picior, pentru a-l fi ținut sub papuc până la următoarea sărbătoare a dragostei. Chiar dacă nu are un iubit, de Dragobete o fată trebuie măcar să râdă și să glumească cu băieții pentru a se mărita în curând. Dacă fata și băiatul care formează un cuplu nu se întâlnesc și nu se sărută în această zi, ei se vor certa în anul ce urmează. De Dragobete iese ursul din bârlog; dacă își vede umbra înseamnă că va mai dura până se va încălzi. Dacă auzi pupăza cântând în ziua de Dragobete, vei fi harnic tot anul. În Dobrogea se scot din pământ rădăcini de spânz care sunt folosite tot anul pentru vindecarea unor boli. Bărbații nu au voie să necăjească femeile și nici să provoace certuri ca să nu aibă o primăvară cu ghinion'', descrie managerul Muzeului Județean Buzău.

Dragobetele este o sărbătoare străveche populară românească cu diferite obiceiuri, 24 februarie semnificând dragostea și bucuria vieții în strânsă legătură cu mediul înconjurător.

''Fetele mari strângeau de cu seară ultimile rămășițe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar cu apa topită din omăt se spălau pe față tot anul pentru a fi frumoase. Apa astfel obținută era folosită și pentru diferite descântece de dragoste. (...) De Dragobete se mai spune că fetele care sărută un băiat necunoscut vor avea noroc în dragoste, iar băieții vor întâlni și ei fata așteptată. În alte părți există credința că celui care vede zăpada sau țurțurii topindu-se în dimineața de Dragobete i se va topi inima, se va îndrăgosti de prima fată care-i va ieși în cale. Bătrânii satului acordau o grijă deosebită animalelor și păsărilor din ogradă, ei credeau că în această zi păsările își aleg perechea pe viață și încep să-și facă cuiburile. Nu ai voie să plângi în ziua de Dragobete. Se spune că lacrimile care curg în această zi aduc necazuri și supărări în lunile ce vor veni. Mit sau realitate, sacru sau profan, Dragobetele este o sărbătoare cu tradiții pur românești, este unul dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale noastre'', precizează Daniel Costache.

În schimb, Sfântul Valentin a devenit o sărbătoare a iubirii sărbătorită internațional. Primele informații documentate despre ''Valentine's Day'' apar în secolul al XIV-a, în opera ''Parlement of Foules''.

''Prima dată oficială a Sfântului Valentin o declara Papa Gelasius în 496, pentru a-l sanctifica pe un martir ucis în secolul al III-lea la Roma, dar sfântul este eliminat din calendar în 1969 de către Papa Paul al VI-lea. Prima asociere documentată dintre iubirea romantică și Ziua Îndrăgostiților apare la Geoffrey Chaucer în 1382, în opera 'Parlement of Foules', poem scris în onoarea aniversării logodnei dintre Richard al II-lea și Anna de Boemia. Ce nu este sigur este dacă se referea și la ziua de 14 februarie. Asocierea o mai găsim și la Otto de Grandson sau John Gower. Cea mai veche poezie scrisă cu ocazia sărbătorii îndrăgostiților îi aparține lui Charles, ducele de Orleans, care o adresează soției sale în timpul prizonieratului în Turnul Londrei (1415). Și în 'Hamlet' îl avem menționat pe Sfântul Valentin, în lamentările Opheliei. Iubirea curtenească nu le este străină nici lui John Donne sau Edmund Spenser, care contribuie la crearea clișeelor care marchează astăzi sărbătoarea. În 1537, regele Henric al VIII-lea stabilește prin carta regală ca întreaga Anglie să sărbătorească Ziua Îndrăgostiților pe 14 februarie'', a mai spus Daniel Costache. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)