'Străzi deschise', pe Calea Victoriei: Mașini retro, magie și concert Irina Sârbu
Calea Victoriei devine pietonală sâmbătă și duminică, în contextul evenimentului 'Străzi deschise', care propune vizitatorilor spectacole de magie și animație, ateliere de origami, mașini de colecție și un concert Irina Sârbu.
Sâmbătă, de la ora 14:00, publicul este invitat la expoziția 'Fabricat în România', organizată de Asociația Retromobil Club România, o selecție 'spectaculoasă' de autovehicule civile produse între 1957 și 1990, reiese dintr-un comunicat transmis, vineri, de ARCUB.
Tot sâmbătă, între orele 17:00 și 21:00, traseul pietonal se luminează între Muzeul Național de Artă al României și Cercul Militar Național, unde Organizația Națională Cercetașii României va pregăti Festivalul Luminilor.
'Bordurile bulevardului vor fi luminate de sute de lampioane pedestre, într-un traseu simbolic al descoperirii și creativității. Publicul de toate vârstele este invitat să participe la ateliere educative și creative în aer liber, într-o atmosferă prietenoasă și participativă', menționează sursa citată.
Duminică, de la ora 18:00, pe trotuarul de la Muzeul Național de Artă va avea loc spectacolul de magie 'MAGITOT sunt eu', al Teatrului Dramaturgilor Români.
În paralel, în zona Bisericii Kretzulescu, publicul este așteptat la spectacolul 'Freestyle Puppetry', producție a Teatrului de Animație Țăndărică. Între 17:00 și 19:00, copiii sunt invitați la două ateliere creative: un atelier de primăvară coordonat de artista Camelia Andriță și un atelier de origami susținut de Ștefan Hotnog.
Weekendul se încheie cu concertul Irinei Sârbu duminică, de la ora 18:00, pe esplanada Cercului Militar Național.
Programul evenimentului este completat de expozițiile tematice permanente găzduite în grădina și interiorul Casei Filipescu-Cesianu, oferite de Muzeul Municipiului București: de la fragmente vizuale din istoria recentă în 'Jurnal de viață. Tinere Talente 2025' până la incursiuni antropologice prin 'Muzeul Vârstelor' sau evocări ale frescelor Mănăstirii Văcărești, dispărute acum patru decenii.
Proiectul 'Străzi Deschise - București, Promenadă urbană' este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu PROEDUS și cu sprijinul instituțiilor culturale locale și al organizațiilor independente.
Programul complet al weekendului poate fi consultat pe arcub.ro.
* Restricții rutiere
Calea Victoriei devine pietonală sâmbătă, între orele 10:00 și 22:00, pe segmentul de drum cuprins între Bulevardul Dacia până la intersecția cu Splaiul Independenței, fără afectarea intersecțiilor. Se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Știrbei Vodă, strada C.A. Rosetti, strada Dem I. Dobrescu, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta.
Traficul Societății de Transport București va fi deviat, fără afectarea călătorilor.
Duminică, 11 mai, Calea Victoriei devine pietonală, pe același segment, în intervalul 14:00-22:00.
Traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopții până dimineața (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00. Pentru siguranța participanților la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete. AGERPRES / (AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Mihai Simionescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Teleorman: Volumul 'Doruri în straie de îngeri', al poetului George Băicoianu, lansat cu ocazia Zilelor Municipiului Alexandria
Volumul 'Doruri în straie de îngeri', semnat de poetul George Băicoianu și apărut anul acesta la Editura Armonii Culturale, a fost lansat, miercuri, la Biblioteca Județeană 'Marin Preda' Teleorman, cu ocazia Zilelor Municipiului Alexandria. 'Volumul 'Doruri în straie de îngeri' este o antolog
Gala Tânărului Actor - HOP începe, joi, la Constanța
Cea de-a XXIX-a ediție a Galei Tânărului Actor - HOP începe joi, la Constanța, 25 de tineri actori urmând să se întreacă pentru trofeele galei. Evenimentele se vor desfășura la Sala Studio - BCR a Teatrului de Stat Constanța, de la ora 18:00, iar gala de decernare a premiilor, programată pe 30 august, va avea loc în același spațiu
Clinton Liberty, Danielle Rose Russell, Amita Suman și alți actori, la Comic Con București
Clinton Liberty, Danielle Rose Russell, Amita Suman, Hannah New și Luke Pasqualino completează lista invitaților internaționali anunțați pentru ediția din acest an a Comic Con, care va avea loc la Arena Națională din București, între 11 și 13 septembrie. Potrivit unui comunicat transmis miercuri de organizatori, actorii se vor întâlni cu fani
Mureș: La 25 de ani de existență, Festivalul Intercultural ProEtnica își deschide porțile pentru toate minoritățile naționale
Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Intercultural ''ProEtnica 2026'', care începe miercuri în Cetatea Medievală Sighișoara, marchează 25 de ani de la debutul manifestării dedicate păcii interetnice și dialogului intercultural în România și reunește reprezentanții celor 20 de minorități naționale recunoscute oficial în R
Bihor: Teatrul Szigligeti Oradea deschide noua stagiune cu premiere și spectacole pentru toate vârstele
Teatrul Szigligeti din Oradea pregătește noua stagiune 2026/2027 cu 15 premiere ale Trupei Szigligeti, Ansamblului Profesionist Nagyvárad și Trupei Lilliput, alături de spectacole de teatru, operetă, dans și teatru de păpuși, a anunțat miercuri conducerea teatrului maghiar. Printre premierele Trupei Szigligeti se numără ''MARO
Mureș: Festivalul Vâltoarea Mureșeană aduce programe culturale și de divertisment pentru toate vârstele
Cea de-a 13-a ediție a Festivalului Vâltoarea Mureșeană (Forgatag) debutează miercuri la Târgu Mureș, oferind publicului programe culturale pentru familii și de divertisment, dedicate tuturor categoriilor de vârstă, până duminică seara, a informat Asociația pentru Târgu Mureș, organizatorul evenimentului. Sub mott
Filmul ''Fjord'', în regia Cristian Mungiu, prezentat la Oslo/PIX Film Festival din capitala Norvegiei
Filmul ''Fjord'', regizat de Cristian Mungiu și câștigător al Palme d'Or la Festivalul de la Cannes 2026, va închide Oslo/PIX Film Festival, eveniment cinematografic care se desfășoară în capitala Norvegiei până pe 30 august. Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Institutul Cultural Româ
Timiș: Noaptea Muzeelor la Sat va fi marcată în șase case memoriale, muzee și colecții de artă
A patra ediție a Nopții Muzeelor la Sat va fi marcată sâmbătă, în județul Timiș, în șase case memoriale, muzee și colecții de artă, unde vor avea loc tururi ghidate, ateliere de meșteșugari și porți deschise publicului, de la ora 21:00 până după miezul nopții. Muzeul Național al Banatului din Timișoara deschide porțile
VIDEO Tulcea: Documentarul ''Delta sălbatică'' - în avanpremieră în Delta Dunării înaintea lansării naționale
Documentarul ''Delta sălbatică'', regizat de Dan Dinu, a fost prezentat în avanpremieră în timpul festivalului ''Farul cu Filme'', organizat la finele săptămânii trecute în orașul Sulina, și va continua să ruleze în diferite localități din Rezervația Biosferei Delta Dunării în perioada următoare.
Bihor: ''Bridging Cultures'', punte muzicală între Oradea și Debrețin, dedicată jubileului Episcopiei Greco-Catolice de Oradea
O serie de evenimente muzicale și culturale va reuni artiști din Oradea și Debrețin în cadrul proiectului transfrontalier ''Bridging Cultures'', dedicat celor 250 de ani de la înființarea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, care vor fi marcați anul viitor. Proiectul se va derula pe parcursul unui an, fiind inițiat
TNB: Noua strategie repertorială - structurată în jurul a șapte programe majore
Noua strategie repertorială a Teatrului Național ''I.L. Caragiale'' din Capitală va fi structurată în jurul a șapte programe majore, având ca scop consolidarea statutului său de primă scenă a țării. Potrivit unui comunicat TNB transmis, miercuri, AGERPRES, noua strategie are ca scop principal consolidarea unui dialo
BIBLIOTECA AZI/ Dâmbovița: Ocnița și puterea unei biblioteci - cum o bibliotecară schimbă viața comunității (FOTO/VIDEO)
Biblioteca din comuna dâmbovițeană Ocnița a devenit mult mai mult decât locul unde se împrumută cărți, copiii vin la ateliere, adulții participă la cursuri, localnicii aduc semințe și obiecte lucrate de ei, iar tradițiile din comună sunt căutate, filmate și puse la loc de cinste. În mijlocul tuturor acestor activități se află bibliotecara Viol
Bihor: ON Festival la Oradea Arena, cu Alex Velea și Guess Who, printre primele nume confirmate
Festivalul Oradea Nights (ON) revine la Oradea Arena, în 30 și 31 octombrie, cu o serie de concerte susținute de artiști consacrați și reprezentanți ai noii generații din muzica românească, din zona hip-hop, trap, pop și alternativ. Potrivit unui comunicat al Visit Oradea, printre artiștii confirmați se numără Șatra B.E.N.Z., Alex
Conferința Națională a Asociației Bibliotecarilor, în perioada 1 - 4 septembrie, la Brașov
A XXXVI-a ediție a Conferinței Naționale a Asociației Bibliotecarilor din România, intitulată 'Biblioteca globală - acces deschis, spațiu de colaborare și refugiu intelectual și emoțional', va avea loc la Brașov, în perioada 1 - 4 septembrie, informează organizatorii într-un comunicat transmis marți AGERPRES. În contextul transf
Teleorman: Volumul 'Versuri pentru prichindei', lansat la Biblioteca Județeană cu ocazia Zilelor Municipiului Alexandria
Volumul 'Versuri pentru prichindei', semnat de Elena Mărunțelu și publicat în 2025 la Editura Coresi, a fost lansat marți la Biblioteca Județeană 'Marin Preda' Teleorman, în cadrul programului dedicat 'Zilelor Municipiului Alexandria'. 'Pentru câteva ore, poezia i-a invitat pe cei prezenți să se întoarcă &ici












