Bihor: O zi până la concertul extraordinar cu tenorul Andrea Bocelli de la Oradea; peste 5.600 de bilete sold-out
Tenorul italian Andrea Bocelli, unul dintre cei mai apreciaţi cântăreţi de muzică clasică din istoria modernă, va susţine duminică, în sala polivalentă Arena Oradea, un concert extraordinar, la invitaţia Primăriei Oradea şi a Asociaţiei pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune (APTOR), în anul 30 al carierei sale.
Anul 2024 este memorabil şi pentru concertul sopranei Angela Gheorghiu, la Oradea, pe 14 iunie.
Directorul APTOR - Visit Oradea, Alex Chira, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, că renumitul tenor va sosi la Oradea duminică seara cu un avion privat, înainte de ora 20, ora concertului şi va pleca imediat după spectacol tot pe calea aerului. De asemenea, Chira a mai menţionat că toate cele 580 de locuri suplimentare au fost epuizate, pe lângă cele 5.050 de locuri din Arena Oradea, sold out într-o singură zi.
"Pentru mine, înseamnă un vis împlinit. Nu mi-aş fi imaginat vreodată că muzicianul meu preferat - pe care l-am descoperit când aveam 13 ani şi mă pregăteam pentru examenul de clasa a VIII-a şi întorceam de zeci de ori caseta cu albumul Romanza, de mă mir că nu s-a rupt - va cânta în oraşul nostru. Pentru mine este un vis împlinit. Nu pot să spun că ideea a pornit de mine, dar am mai spus în stânga, în dreapta că ar fi un punct foarte înalt atins de către oraşul nostru dacă ar veni Andrea Bocelli la Oradea şi aşa s-au aranjat lucrurile", a declarat, pentru AGERPRES, ex-viceprimarul municipiului Oradea, Antonia Nica, profesoară de muzică la Liceul greco-catolic, implicată direct în organizarea acestui concert unic.
Şi în vara anului 2024, la sfârşitul lunii iulie, la fel ca în ultimii opt ani, de când Andrea Bocelli organizează în comuna natală Lajatico un concert extraordinar cu invitaţi, Antonia Nica a asistat la concertul aniversar al tenorului - susţinut de trei ori, pentru un public de 30.000 de melomani - în renumitul Teatru al tăcerii, Teatro del Silenzio, un amfiteatru natural impresionat, după cum povesteşte profesoara. Nu s-a dus singură de această dată, deoarece observând interesul, curiozitatea şi dorinţa episcopului greco-catolic de Oradea Virgil Bercea, i-a făcut o surpriză, cu bilete la concert cumpărate în avans.
"Preasfinţitul mă întreba după fiecare concert cum a fost, cine a cântat şi eu îi povesteam. Anul trecut mi-a spus cumva, cu nostalgie: 'Dar pe mine când mă duceţi o dată?' Eu ştiu că a spus în glumă, dar am luat-o în serios şi când s-a anunţat pe pagina tenorului că s-au lansat biletele pentru concertul din 2024, cu şase luni înainte le-am luat. Şi l-am anunţat cândva mai târziu, cu vreo trei luni înainte de concert. A fost extrem de plăcut surprins! Am reuşit să trăim acolo trei zile de neuitat", a relatat Antonia Nica.
Potrivit acesteia, cele trei concerte din vară au fost filmate şi o parte din imagini se vor regăsi într-un nou documentar intitulat "Andrea Bocelli: Because I Believe", cu perspective nemaivăzute până acum în povestea cântăreţului, atât pe scenă, cât şi în afara acesteia. În 2017, filmul autobiografic "The Music of Silence" - inspirat de romanul omonim scris de Bocelli - a fost lansat cu un succes critic şi comercial răsunător.
"Ceea ce este impresionant şi motivul pentru care am rămas legată cu sufletul de Andreea Bocelli este, mai presus de glasul lui formidabil şi urechea muzicală extraordinară pe care le are, forţa pe care el a avut-o de a-şi depăşi handicapul vederii şi totuşi să reuşească să fie un artist de talie internaţională. Este o lecţie de viaţă pe care Andrea Bocelli ne-o dă în fiecare zi. Sunt mulţi tenori de renume astăzi, în lume, pe care îi ascultăm cu mare plăcere, dar el ne oferă această lecţie de viaţă mai presus de cuvinte", a mai spus Antonia Nica.
Concertul Andrea Bocelli de la Oradea reprezintă o ediţie specială a Festivalului Sounds of Oradea şi este organizat de Primăria Oradea, prin APTOR - Visit Oradea, cu sprijinul partenerilor: KMM-Klassics Music Management, Universal Music Group, Maverick, Almud şi Filarmonica de Stat Oradea, parteneri de mobilitate fiind Ţiriac Auto.
Cu o carieră de peste trei decenii, Andrea Bocelli a captivat publicul din întreaga lume cu talentul său vocal extraordinar şi interpretări pline de emoţie. Cunoscut pentru abilitatea sa de a îmbina perfect muzica clasică şi pop, repertoriul artistului include arii de operă îndrăgite, hituri atemporale şi piese de pe cel mai recent album al său, "Duets - 30th Anniversary".
Muzica lui Andrea Bocelli a atins inimile a milioane de oameni, aducându-i artistului o stea pe Hollywood Walk of Fame, precum şi numeroase premii şi vânzări de albume care au stabilit recorduri. Capacitatea sa de a transmite emoţii profunde prin muzică l-a transformat într-o figură îndrăgită de generaţii întregi.
Celebrul tenor a devenit un ambasador al culturii italiene în întreaga lume şi a atras atenţia mondială în 2020 cu evenimentul său record "Music for Hope", care a devenit una dintre cele mai mari reprezentaţii muzicale transmise live, din toate timpurile. De-a lungul carierei sale, Bocelli a primit şase nominalizări la Premiile Grammy, şase nominalizări la Premiile Latin Grammy, un Glob de Aur, şapte Classical BRIT Awards, şapte World Music Awards şi o stea pe Hollywood Walk of Fame.
Bocelli a cântat pentru patru preşedinţi ai Statelor Unite ale Americii, trei Papi, Familia Regală Britanică şi numeroşi prim-miniştri. El a cântat la ceremonii de înalt profil, inclusiv la Jocurile Olimpice, la Cupa Mondială, la Ceremonia de deschidere UEFA Euro 2020, la finala Premier League, Balonul de Aur, Expoziţia Universală de la Shanghai din 2010 şi cea de la Milano din 2015. AGERPRES/(A,AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu)
Sursa foto: Visit Oradea
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Relicva Sfântului Francisc de Assisi - venerată, duminică, la Catedrala Sf. Iosif
Relicva Sfântului Francisc de Assisi va putea fi venerată, duminică, între orele 7:00 - 20:00, la Catedrala Sf. Iosif din Capitală. La Sfintele Liturghii de la orele 7:00, 8:00, 9:00, 10:30, 12:15, 17:00 și 18:30 se va da binecuvântarea cu relicva Sf. Francisc de Assisi, a informat Arhidieceza Romano-Catolică de București.
Bihor: Uniforme militare și caschete - în expoziție la Muzeul Orașului Oradea
O colecție de 36 de uniforme militare și 192 de caschete, berete și bonete din mai multe țări, reunite într-o expoziție dedicată istoriei, identității naționale și păcii, poate fi vizitată, începând de sâmbătă, la Muzeul Orașului Oradea din Cetate. Semnată de Petru Costin, colecționar din Republica Moldova, expoziția tr
AnulBrâncuși/Iași: Lucrarea 'Rugăciunea' lui Brâncuși, în centrul expoziției 'Sacrul la feminin' organizată la Muzeul Mitropoliei
Lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești, este expusă în perioada 9-30 octombrie, la Muzeul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în cadrul expoziției 'Sacrul la feminin. De la Facerea Lumii la Rugăciunea lui Brâncuși', organizată de Arhiepiscopia Iașilor î
REPORTAJ Timiș: Sanctuarul neolitic de la Parța, atracția weekendului la Festivalul de arheologie experimentală 'PreHistoria'
Cea de-a doua ediție a Festivalului 'PreHistoria', organizat de Muzeul Național al Banatului (MNB), în perioada 9 - 11 octombrie, a deschis, vineri, porțile celui mai mare sanctuar neolitic din Europa, care se află la Parța și poartă o istorie de peste 6.000 de ani. Festivalul 'PreHistoria' permite să retrăim cotidianul comunităților neol
Pr Lucian Apopei, despre pelerinajul la Sf Parascheva: Pelerinii ne arată că există lucruri pentru care se merită să aștepți
Răbdarea, credința și solidaritatea miilor de credincioși care așteaptă să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva transformă pelerinajul de la Iași într-o lecție de comuniune și bunătate, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. 'Ne aflăm în cea de-a
AnulBrâncuși/ Gorj: Peste 40 de speakeri la Târgu Jiu, la Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO (GALERIE FOTO)
Târgu Jiu devine, între 22 și 26 octombrie, scena unui dialog internațional despre Constantin Brâncuși, în această perioadă urmând să se desfășoare Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO, și Expoziția ''Brâncuși. Fotografia: Atelierul Invizibil'', cu fotografii original
Iași: Aproximativ 32.000 de pelerini s-au închinat la Sfânta Cuvioasă Parascheva; alți 4.000 așteaptă să ajungă la raclă (GALERIE FOTO)
Aproximativ 32.000 de persoane s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, începând de joi dimineața, de când a început pelerinajul organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru prăznuirea hramului sfintei, care este pe 14 octombrie, potrivit reprezentanților Grupării Mobilă Jandarmi din Bacău. A
AnulBrâncuși/Iași: 'Rugăciunea' lui Constantin Brâncuși, o întâlnire a pelerinilor cu arta și taina sufletului, la Muzeul Mitropolitan
Pelerinii veniți la Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt invitați să descopere, la Muzeul Mitropolitan din Iași, lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești. Directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilo
Patriarhia îndeamnă la discernământ și responsabilitate în privința proiectului de lege referitor la dezincriminarea drogurilor
Patriarhia Română ia act cu îngrijorare de proiectul de lege privind dezincriminarea unor fapte referitoare la deținerea de droguri pentru consum propriu și consideră că orice modificare a legislației în acest domeniu trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, apărarea darului vieții, sănătatea persoanei și binele familiei și al comunității.
Statutul și poziția femeilor artist în societate, tema Bienalei de Scenografie București - 16-25 octombrie
Cea de-a doua ediție a Bienalei de Scenografie București (BSB 2026) va avea loc perioada 16 - 25 octombrie, când orașul se va transforma într-un laborator viu dedicat scenografiei, designului de costume, lighting designului și arhitecturii teatrale. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, tema centrală din acest an, W.O.
Spectacolul 'Strigătul Tăcerii', la Teatrul Evreiesc de Stat, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Teatrul Evreiesc de Stat prezintă vineri, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, spectacolul 'Strigătul Tăcerii'. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES de organizatori, spectacolul de comemorare a victimelor Holocaustului prezintă poveștile de viață a opt copii care au trăit în timpul Holocaustului. Fiecare
MARe: Tur ghidat în expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' - vineri
Expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' de la MARe/Muzeul de Artă Recentă va fi prezentată vineri, în intervalul orar 18:30 - 19:30, de Ioana Iuna Șerban, curator asistent, în cadrul unui tur ghidat. 'Vei trece prin trei niveluri și patru capitole, de la avangarda lui Tonitza, Iancu și Brauner, unde reprezentarea intră pe
Filme, tururi și dezbateri despre oraș, la UrbanEye Film Festival, în Capitală
UrbanEye Film Festival, evenimentul dedicat arhitecturii, orașului și vieții urbane, revine în Capitală pentru cea de-a 13-a ediție. Festivalul se va desfășura în perioada 3-8 noiembrie 2026 și va avea ca temă locuirea, informează organizatorii, informează un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Programul va include documentare din întreaga lum
ICR: Prima ediție a unui festival dedicat lui Dinu Lipatti, în perioada 10 - 12 octombrie, la Tokyo
Prima ediție a Festivalului de Muzică 'Dinu Lipatti - Tokyo', o inițiativă a Institutului Cultural Român (ICR) în memoria legendarului pianist și compozitor român apreciat în Japonia, se va desfășura, în perioada 10-12 octombrie, la Centrul Cultural Min-On din Tokyo. Această primă ediție a festivalului &ic
Gabriel Coveșeanu (Cove) a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă
Gabriel Coveșeanu a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă, reiese din anunțul publicat, joi, pe site-ul Primăriei Capitalei. Acesta este primul candidat care câștigă concursul pentru funcția de director, după ce administrația locală a lansat o serie de proceduri pentru a stabili managerii celor 15 tea









