logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Alba: Restaurare cu fonduri UE de 3 milioane de euro a celei mai vechi biserici din Zlatna, monument istoric

Image

Cea mai veche biserică din orașul Zlatna, de șase secole, monument istoric de importanță națională, construită, posibil, pe locul unui vechi templu roman, va fi restaurată cu peste trei milioane de euro, fonduri nerambursabile, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, de către Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru.

'Finanțarea nerambursabilă pe care am obținut-o acum ne permite să continuăm lucrările de restaurare și consolidare la cea mai veche biserică din Zlatna. Și cea mai valoroasă, atât prin arhitectura ei deosebită, cât și prin obiectele pe care încă le mai are și prin istoricul care se împletește, cum altfel, cu istoria Zlatnei. Biserica asta este pe locul unui vechi templu roman, știut fiind că locurile sacre se păstrau de la o epocă la alta. În zidurile bisericii au fost descoperite pietre romane, chiar și un altar', a declarat primarul orașului Zlatna, Silviu Ponoran, citat în comunicatul menționat.

Potrivit edilului, candelabrul mare din biserică, din cristal de Boemia, a fost donat de către împărăteasa Maria Tereza.


Sursa foto: ADR Centru


'Atestată documentar la anul 1424, Biserica 'Adormirea Maicii Domnului' Zlatna este unul dintre monumentele istorice, pe nedrept, prea puțin cunoscute. Este cea mai veche biserică din Zlatna și este considerată 'lăcașul de cult românesc la care se remarcă cel mai substanțial aport al stilului gotic', se arată pe site-ul Museikon Alba Iulia. Biserica este monument istoric de arhitectură de importanță națională, pentru restaurarea căruia Primăria Orașului Zlatna a semnat, recent, cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru un contract de finanțare nerambursabilă', se menționează în comunicat.

Contractul 'Conservare-restaurare Biserica 'Adormirea Maicii Domnului' Zlatna' este finanțat prin Programul 'Regiunea Centru' 2021 - 2027.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 17,8 milioane de lei, din care peste 15,1 milioane de lei reprezintă suma nerambursabilă.

'Lucrările care se vor realiza la Biserica 'Adormirea Maicii Domnului' din Zlatna sunt intervenții urgente de consolidare a structurii monumentului și de asigurare a confortului credincioșilor. Se urmărește, de asemenea, și creșterea atractivității sale pentru turiștii care poposesc sau sunt doar în trecere prin Zlatna și crearea unei reputații turistice pentru acest oraș cunoscut mai ales pentru trecutul său minier, dar care, iată, are și un important patrimoniu istoric', a spus directorul general al ADR Centru, Simion Crețu, potrivit comunicatului menționat.

Biserica este un exemplu rar de biserică românească zidită în stil gotic în prima jumătate a secolului al XV-lea, probabil la 1424.

Sursa foto: ADR Centru


În cadrul proiectului de acum se va repara acoperișul, se vor efectua lucrări de consolidare a zonelor de zidărie dislocată, un dren perimetral, hidroizolații exterioare, restaurarea componentelor artistice din piatră, inclusiv tratarea biologică, se vor înlocui instalațiile de alimentară cu apă potabilă și canalizare pluvială și se vor executa lucrări de amenajare exterioară, inclusiv marcarea în exterior a urmelor ruinelor descoperite în cadrul cercetării arheologice pentru evidențierea fazelor de construcție și instalație de iluminat arhitectural.

Prin organizarea unor evenimente și activități culturale și sociale, biserica va deveni un spațiu multicultural care va oferi un spațiu optim pentru organizarea diferitelor activități și evenimente, precum lansări de cărți, concerte de muzică clasică, activități de informare privind monumentul istoric cu scopul descoperirii istoriei monumentului și al orașului. AGERPRES / (AS - redactor: Marinela Brumar, editor: Marius Frățilă, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 1204

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 09-10-2026 19:02

AnulBrâncuși/Iași: Lucrarea 'Rugăciunea' lui Brâncuși, în centrul expoziției 'Sacrul la feminin' organizată la Muzeul Mitropoliei

Lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești, este expusă în perioada 9-30 octombrie, la Muzeul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în cadrul expoziției 'Sacrul la feminin. De la Facerea Lumii la Rugăciunea lui Brâncuși', organizată de Arhiepiscopia Iașilor î

Cultura - Media 09-10-2026 15:39

REPORTAJ Timiș: Sanctuarul neolitic de la Parța, atracția weekendului la Festivalul de arheologie experimentală 'PreHistoria'

Cea de-a doua ediție a Festivalului 'PreHistoria', organizat de Muzeul Național al Banatului (MNB), în perioada 9 - 11 octombrie, a deschis, vineri, porțile celui mai mare sanctuar neolitic din Europa, care se află la Parța și poartă o istorie de peste 6.000 de ani. Festivalul 'PreHistoria' permite să retrăim cotidianul comunităților neol

Culte 09-10-2026 15:17

Pr Lucian Apopei, despre pelerinajul la Sf Parascheva: Pelerinii ne arată că există lucruri pentru care se merită să aștepți

Răbdarea, credința și solidaritatea miilor de credincioși care așteaptă să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva transformă pelerinajul de la Iași într-o lecție de comuniune și bunătate, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. 'Ne aflăm în cea de-a

Cultura - Media 09-10-2026 10:34

AnulBrâncuși/ Gorj: Peste 40 de speakeri la Târgu Jiu, la Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO (GALERIE FOTO)

Târgu Jiu devine, între 22 și 26 octombrie, scena unui dialog internațional despre Constantin Brâncuși, în această perioadă urmând să se desfășoare Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO, și Expoziția ''Brâncuși. Fotografia: Atelierul Invizibil'', cu fotografii original

Culte 09-10-2026 10:09

Iași: Aproximativ 32.000 de pelerini s-au închinat la Sfânta Cuvioasă Parascheva; alți 4.000 așteaptă să ajungă la raclă (GALERIE FOTO)

Aproximativ 32.000 de persoane s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, începând de joi dimineața, de când a început pelerinajul organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru prăznuirea hramului sfintei, care este pe 14 octombrie, potrivit reprezentanților Grupării Mobilă Jandarmi din Bacău. A

Cultura - Media 08-10-2026 19:30

AnulBrâncuși/Iași: 'Rugăciunea' lui Constantin Brâncuși, o întâlnire a pelerinilor cu arta și taina sufletului, la Muzeul Mitropolitan

Pelerinii veniți la Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt invitați să descopere, la Muzeul Mitropolitan din Iași, lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești. Directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilo

Culte 08-10-2026 17:17

Patriarhia îndeamnă la discernământ și responsabilitate în privința proiectului de lege referitor la dezincriminarea drogurilor

Patriarhia Română ia act cu îngrijorare de proiectul de lege privind dezincriminarea unor fapte referitoare la deținerea de droguri pentru consum propriu și consideră că orice modificare a legislației în acest domeniu trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, apărarea darului vieții, sănătatea persoanei și binele familiei și al comunității.

Cultura - Media 08-10-2026 16:55

Statutul și poziția femeilor artist în societate, tema Bienalei de Scenografie București - 16-25 octombrie

Cea de-a doua ediție a Bienalei de Scenografie București (BSB 2026) va avea loc perioada 16 - 25 octombrie, când orașul se va transforma într-un laborator viu dedicat scenografiei, designului de costume, lighting designului și arhitecturii teatrale. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, tema centrală din acest an, W.O.

Cultura - Media 08-10-2026 16:28

Spectacolul 'Strigătul Tăcerii', la Teatrul Evreiesc de Stat, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului

Teatrul Evreiesc de Stat prezintă vineri, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, spectacolul 'Strigătul Tăcerii'. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES de organizatori, spectacolul de comemorare a victimelor Holocaustului prezintă poveștile de viață a opt copii care au trăit în timpul Holocaustului. Fiecare

Cultura - Media 08-10-2026 16:06

MARe: Tur ghidat în expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' - vineri

Expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' de la MARe/Muzeul de Artă Recentă va fi prezentată vineri, în intervalul orar 18:30 - 19:30, de Ioana Iuna Șerban, curator asistent, în cadrul unui tur ghidat. 'Vei trece prin trei niveluri și patru capitole, de la avangarda lui Tonitza, Iancu și Brauner, unde reprezentarea intră pe

Cultura - Media 08-10-2026 14:38

Filme, tururi și dezbateri despre oraș, la UrbanEye Film Festival, în Capitală

UrbanEye Film Festival, evenimentul dedicat arhitecturii, orașului și vieții urbane, revine în Capitală pentru cea de-a 13-a ediție. Festivalul se va desfășura în perioada 3-8 noiembrie 2026 și va avea ca temă locuirea, informează organizatorii, informează un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Programul va include documentare din întreaga lum

Cultura - Media 08-10-2026 13:55

ICR: Prima ediție a unui festival dedicat lui Dinu Lipatti, în perioada 10 - 12 octombrie, la Tokyo

Prima ediție a Festivalului de Muzică 'Dinu Lipatti - Tokyo', o inițiativă a Institutului Cultural Român (ICR) în memoria legendarului pianist și compozitor român apreciat în Japonia, se va desfășura, în perioada 10-12 octombrie, la Centrul Cultural Min-On din Tokyo. Această primă ediție a festivalului &ic

Cultura - Media 08-10-2026 13:10

Gabriel Coveșeanu (Cove) a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă

Gabriel Coveșeanu a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă, reiese din anunțul publicat, joi, pe site-ul Primăriei Capitalei. Acesta este primul candidat care câștigă concursul pentru funcția de director, după ce administrația locală a lansat o serie de proceduri pentru a stabili managerii celor 15 tea

Cultura - Media 08-10-2026 10:36

Filmul 'O vară de nimic' regia Alina Manolache - premieră oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco

Filmul 'O vară de nimic', cel de-al doilea lungmetraj semnat de regizoarea Alina Manolache, va avea premiera oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, de la ora 20:30. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, proiecția va fi urmată de o sesiune Q&A cu echipa filmului. Pornind de la un proiect de film care nu se conc

Cultura - Media 08-10-2026 09:34

AnulBrâncuși/Patrimoniul viu al Gorjului, curatoriat într-o expoziție imersivă și un mural de 80 de metri pătrați la Madrid

Un mural de 80 de metri pătrați, inspirat de o ie gorjenească cu altiță, și o expoziție imersivă dedicată patrimoniului cultural imaterial al Gorjului vor aduce la Madrid și Arganda del Rey universul cultural în care s-a format Constantin Brâncuși. Proiectul cultural 'Gorjul. Constantin înainte de Brâncuși' este